Discul este o bijuterie sonora care are toate sansele sa fie declarat unul din cele mai interesante realizari ale anului. Si poate chiar sa-I mai aduca lui Herbie Hancock inca un premiu Grammy. Evident, un disc cu atatea vedete insiruite una langa alta nu prea ar avea cum sa dea gres. Simpla lor aparitie pe coperta discului atrage o curiozitate sporita, dar talentul lui Herbie Hancock de a le „amesteca” astfel incat sa genereze un ghiveci interesant e de necontestat. Cu toate rezervele vizavi de albumele de cover-uri atat de putin necesare in lumea noastra, trebuie sa declar acest disc ca fiind unul din cele mai interesante aparitii ale anului. In domeniul jazz, of course.
Asteptari: Herbie Hancock e un om care de aproape
cinci decenii este un explorator sonor. Fie ca a cantat alaturi de Miles
Davis in anii 60 sau a navigat in electro – funk – ul anilor 80, Herbie
a scris istorie prin compozitiile sale. Cu 46 de albume la activ si nu
mai putin de 12 premii Grammy (plus un Oscar), Herbie e un pianist care
nu mai are nevoie sa demonstreze nimic. Noul sau disc, The Imagine
Project cuprinde zece cover-uri interpretate cu o armata de muzicieni
faimosi de pe toate continentele.
Rezultat: Discul este o bijuterie sonora care are
toate sansele sa fie declarat unul din cele mai interesante realizari
ale anului. Si poate chiar sa-I mai aduca inca un premiu Grammy. Armata
de colaboratori din toate zonele lumii confera un statut aparte acestei
calatorii muzicale, care are cateva momente realmente iesite din comun.
Desigur, nu am cum sa nu remarc faptul ca moda cover-urilor este una
cat se poate de daunatoare muzicii actuale. Chiar si cand acestea sunt
realizate intr-un mod profesionist. Si asta pentru ca o buna parte a
muzicienilor din ziua de azi prefera sa mearga pe “variante” sigure
(safe music). Drept urmare, iau cateva cover-uri, le reinterpreteaza mai
prost sau mai bine si voila, succesul e asigurat. Cum ramane insa cu
creatia? Ne asteapta vremuri in care vom redescoperi si vom recicla tot
capitolul oldies but goldies iar piesele noi vor disparea din peisaj? E o
constatare sumbra, dar care tinde sa se adevereasca pe zi ce trece. Tot
mai multi muzicieni dintr-o varietate stilistica diversa apeleaza la
acest truc. De a recicla, pentru a avea succes facil.
Desigur Herbie Hancock nu face parte din lista artistilor care ar
avea nevoie de un asemenea siretlic pentru a deveni un nume “trendy”.
Cariera sa impresionanta a demonstrat ca domnul care in luna aprilie a
implinit 70 de ani e mai presus de acest trend.
Dincolo de piesa care da titlul acestui proiect, Imagine-ul lui John
Lennon din 1971 exista multe alte puncte de atractie. Cum ar fi, de
exemplu Tempo de Amor , piesa preluata din repertoriul brazilianului
Baden Powell, care are un vibe deosebit completat fara indoiala de
prestatia vocala de exceptie a solistei CeU. Sau mash – up – ul Tamatant
Tilay/Exodus, o realizare de exceptie in care apar africanii Tinariwen,
trei membri ai formatiei Los Lobos (da, cei cu La Bamba) si raperul
somalez K Naan (cel cu Waving Flag). Mai presus de toate e
surprinzatoarea alegerea unui mash – up intre Tinariwen si celebra
Exodus din repertoriul lui Bob Marley.
Tot la momente demne de ascultat pe repeat se numara si includerea
piesei Don’t give up, superba balada interpretata in original de Peter
Gabriel si Kate Bush. Contrar asteptarilor, cei care se ocupa de partea
vocala in varianta 2010 – Pink si John Legend – fac o treaba foarte
buna, apropiata de original. Se prea poate ca piesa sa sufere nitel la
capitolul “procesare” dar e o varianta bestiala chiar si in aceste
conditii. In cazul in care cauti cu tot dinadinsul momente mai putin
reusite ale acestui album, poate prestatia lui Dave Mathewws de pe piesa
celor de la The Beatles – Tommorow Never Knows, ar fi acela.
Piesa care da titlul proiectului este o productie cum rar ti-e dat sa
asculti. Daca nu de altceva doar prin prisma faptului ca numara niste
aparitii demne de U.S.A. For Africa. Rand pe rand in ecuatie se
strecoara Pink, Seal, India.Arie, . Konono No. 1′ Oumou Sangare si Jeff
Beck. Dupa un inceput „traditional”, usurel piesa capata arome de
Caraibe iar pe final gostii africani fac o treaba demna de Guiness Book.
N-am epuizat deloc seria de gosti de seama. Printre acestia se mai
numara Anoushka Shankar (fiica lui Ravi Shankar), James Morrison, The
Chieftans sau Chaka Khan. Cea mai surprinzatoare aparitie este totusi
aceea a lui Juanes, omul care a devenit cunoscut pe la noi cu La Camisa
Negra.
Evident, un disc cu atatea vedete insiruite una langa alta nu prea ar
avea cum sa dea gres. Simpla lor aparitie pe coperta discului atrage o
curiozitate sporita, dar talentul lui Herbie Hancock de a le „amesteca”
astfel incat sa genereze un ghiveci interesant e de necontestat. Cu
toate rezervele vizavi de albumele de cover-uri atat de putin necesare
in lumea noastra, trebuie sa declar acest disc ca fiind unul din cele
mai interesante aparitii ale anului. In domeniul jazz, of course, dar
eticheta poate fi extinsa si la world – music.
Recomandari: Pentru orice reprezentant al rasei
umane indiferent de varsta, sex, nationalitate sau preferinte muzicale. E
o bijuterie muzicala ce nu are voie sa lipseasca din colectia nimanui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu