In zilele noastre, trebuie sa ai un curaj nebun sa scoti un album variete. Numele acestui nebun e Marc Almond. Desi poate fi inclus in pop, albumul acesta e total atipic, un manifest al unui artist care inoata impotriva curentului si reuseste sa surprinda la fiecare aparitie. Indiferent ca te cucereste sau nu, discul acesta reprezinta un strigat de lupta impotriva globalizarii stilurilor muzicale. E un album sexy, romantic, vesel si trist. Demential, carevasazica....
Asteptari: Devenit faimos in anii 80 drept jumatatea
cantatoare a trupei Soft Cell (care a vandut peste 30 de milioane de
discuri), Marc Almond este un muzician care si-a urmat intotdeauna
drumul propriu. Anul trecut, artistul a realizat un disc de cover-uri
rusesti dupa Vladimir Kozin, iar Variete este primul sau disc cu
compozitii proprii de la Open all night incoace, aparut in 1999.
Rezultat: Variete e un disc deosebit, din mai multe
puncte de vedere, unul din acele materiale discografice care nu au cum
sa te lase rece, indiferent daca agreezi sau nu stilul vocal al
solistului.
Inca de la primele acorduri ale piesei Bread and Circus urechea este
efectiv coplesita de tonalitatea deosebita a fostului solist al trupei
Soft Cell. Piesa ce cuprinde o sumedenie de viori extraordinar aranjate
in context pare parca scoasa dintr-un film de Kusturica, avand o
originalitate aparte. E paine si circ, dar nu din categoria
entertainment-ului care se poarta pe la noi. Categoric, e genul acela de
start care anunta multe surprize pe parcurs, care nu contenesc sa apara
una cate una.
Primul single extras din acest disc, Nijinsky Heart are o magie
aparte inca de la primele acorduri si nu duce lipsa de cliseele atat –
de – apreciate din visteria solistului, cu ruperi de ritmuri absolut
fabuloase. Baladele au un rol aparte in aceasta excursie pe taramul
varietatilor muzicale, una din acestea, The Exhibitionist reusind sa
transmita emotii intense, greu de descris in cuvinte. Fanii Soft Cell
vor avea surpriza sa constate oarecare similitudini intre The Trials of
Eyeliner si hitul mai vechi al formatiei, Where the Heart Is. Tot la
capitolul balade, dar cu siguranta la momentele „de neratat” se numara
Lavender si Sandboy, unde vocea solistului este cat se poate de
vulnerabila si exprima o explozie de feeling-uri. Buna – dispozitie se
reinstaureaza cat se poate de pregnant in cadrul piesei Soho so long,
care reprezinta un alt moment de cumpana al acestei aparitii.
Piesa care da titlul albumului e un exemplu elocvent de variete, cu
momente de comedie si performance muzical. In schimb Cabaret Clown emana
o atmosfera melodramatica care aminteste stilistic de psychadelic-ul
anilor 60 iar atunci cand asculti My Madness and I parca te astepti sa
fii invadat de printi si printese. Printre piesele care reusesc sa
impresioneze din prima se numara si Swan Song. Cantecul lebedei are o
atmosfera deosebita si e o piesa miscatoare. Si totusi sfaristul nu-i
aici. Piesa care incheie acest album deosebit din toate punctele de
vedere este Sin Song, al carei final este naucitor si terifiant in
acelasi timp.
Desigur Marc Almond trebuie sa aibe un curaj nebun sa scoata asa un
album intr-o piata dominata de electro – parodii, folk indoielnic sau
rap imbibat puternic cu accente de ring de dans. Desi poate fi inclus in
pop, albumul acesta e total atipic, un manifest al unui artist care
inoata impotriva curentului si reuseste sa surprinda la fiecare
aparitie. Indiferent ca te cucereste sau nu, discul acesta reprezinta un
strigat de lupta impotriva globalizarii stilurilor muzicale. E un album
sexy, romantic, vesel si trist. Demential, carevasazica….
Recomandari: Mi-ar place sa cred ca cele 16 piese
ale lui Marc Almond pot fi ascultate de oricine, indiferent de cultura
sau preferinte. Si totusi, in cazul in care nu aveti rabdarea de a
asculta profund 16 piese una dupa alta, nu m-as risca sa vi-l recomand. E
o auditie putintel greoaie la-nceput, dar care pe parcurs te
rasplateste pe deplin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu