12 oct. 2010

David Garett - Rock Symphonies

Departe de a fi ceva original, acest material – cu toate minusurile sale evidente – este unul care poate fi inclus in categoria decent. Imaginea de macho- man care troneaza pe coperta acestui album poate indeparta o parte a audientei. Dar atrage cu siguranta alti musterii. Muzicianul care in trecut a fost si fotomodel se mai poate lauda cu o chestie care prinde bine la mase. Da, el este cel mai rapid violonist din lume, care a intrat in Cartea Recordurilor interpretand nu mai putin de 14 note muzicale pe secunda. Dincolo de “imagine” salasluieste produsul. Adica 11 melodii din categoria “evergreen”, printre care se regasesc Smells like teen spirit, Walk this way, Kashmir, Vertigo sau November Rain.
Asteptari: David Garett e un muzician care de vreo trei anisori navigheaza in apele incrucisate ale muzicii clasice cu cele ale rock-ului, rezultatatul fiind “captat” si pe acest “Rock Symphonyes” care este al 6-lea album din cariera sa.

Rezultat: Departe de a fi ceva original, acest material – cu toate minusurile sale evidente – este unul care poate fi inclus in categoria decent. Imaginea de macho- man care troneaza pe coperta acestui album poate indeparta o parte a audientei. Dar atrage cu siguranta alti musterii. Muzicianul care in trecut a fost si fotomodel se mai poate lauda cu o chestie care prinde bine la mase. Da, el este cel mai rapid violonist din lume, care a intrat in Cartea Recordurilor interpretand nu mai putin de 14 note muzicale pe secunda. Dincolo de “imagine” salasluieste produsul. Adica 11 melodii din categoria “evergreen”, printre care se regasesc Smells like teen spirit, Walk this way, Kashmir, Vertigo sau November Rain.

Urechile melomanilor au fost martore de-a lungul timpului la multe asemenea incercari. Chiar si Walk this way-ul celor de la Aerosmith a fost interpretat de n ori. De Macy Gray sau Hank Williams Jr, printre altii. Varianta propusa de germanul cu look de fotomodel e una in care apare si fostul chitarist al lui Michael Jackson Orienthi. Si este una izbutita. La fel ca si Smells like teen spirit-ul celor de la Nirvana. Unul din cele mai interesante momente ale albumului este mash – up – ul dintre cele patru anotimpuri (Vivaldi) si Vertigo – ul celor de la U2. Piesa cu pricina combina intr-un mod surprinzator valentele muzicii clasice cu rock-ul. Mai avem aici si Master of Puppets sau chiar Live and let die, interpretarile via Garett fiind piese light care pot fi incluse de exemplu in momentele in care la o nunta se servesc sarmalele. Desigur nu toate momentele sunt reusite. Sobrietatea clasicului e greu de „potrivit” cu exuberanta rock-ului, iar cei care nu sunt foarte deschisi la experimente pot fi oripilati de aceste incrucisari.

Conceptul acestui disc este probabil acela conform caruia rockerii care vor auzi muzica din categoria „clasica“ isi vor cumpara bilete pe viitor la Filarmonica iar conservatorii ii vor privi mai cu indulgenta pe tinerii cu tricou Nirvana. Categoric, Rock Symphonies nu e un disc care geme de idei inovatoare. Ideea a fost executata de multe ori inainte. Cu toate acestea, rezultatul nu e dezastruos, osciland undeva in zona intre „acceptabil si nu-mi pasa”...

Recomandari: Pentru cei neoripilati de cuvinte ca incrucisare sau crossover. Decent, dar nu din categoria indispensabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu