The Drums - The Drums

Asteptari: Trupa The Drums vine din New York si dupa un E.P. de succes editat anul trecut a fost numita “una din sperantele anului 2010” de catre britanicii de la BBC. Albumul de debut The Drums a fost inregistrat in apartamentul formatiei si contine 12 piese incadrabile in “indie – pop“.

Rezultat: Baietii acestia au doua atu-uri. Primul ar fi acela ca reusesc sa imbine destul de binisor muzica americana de genul surf cu influentele post – punk sau new wave a la The The sau The Cure din Marea Britanie. Iar la pozitia a doua a lucrurilor misto se remarca dinamicitatea. Habar n-am de unde exista atata pofta de cantat, dar cele 12 piese ale albumului de debut au o energie care nu ar putea fi eliberata nici de tot atatea baxuri de Red Bull. Cele doua calitati ale trupei nu sunt insa completate de originalitate. Desigur e un album bunicel care merita auditii succesive, dar sintagma de “best new band” cu care oamenii au fost pricopsiti de multi critici muzicali inca inaintea albumului de debut este una nitel fortata.

Chiar daca marele lor slagar este centrat asupra surfing-ului (Oh momma, I wanna go surfing / oh momma, I don’t care about nothing), muzicienii nu fac exces in surf – rock – ul a la Beach Boys. Universul lor sonor este completat cu influentele britanice ale erei new wave sau post punk. Asadar printre piese se regasesc ADN-uri muzicale ale unor nume ca The Cure, The Smiths, Echo and the Bunnymen.Alaturi de acestea americanii nu neglijeaza definitiv surf-ul muzical, piesa The Book of stories fiind un exemplu elocvent in acest sens. Exista insa multe momente in acest debut in care ascultatorul este tratat cu o combinatie de Beach Boys si Joy Division. Conservatorismul american meets pragmatismul britanic. Elemente cat se poate de adorabile se regasesc in chitara a la Cure din piesa Forever And Ever Amen care din nou nu scapa de sound-ul Joy Division. Single-ul Best Friend merita si el remarcat acilea. Albumul acesta este unul care musteste de entuziasmul melodiilor din anii 60 peste care s-a adaugat tonurile masterizate ale anilor 80. Sonoritati subtile, dar din nou „back in time”. Chiar nu mai exista „noutati“ demne de inclus in influente?


Este greu de spus la ora actuala care va fi soarta baietilor de la The Drums. Probabil ca daca n-ar fi fost luati in brate de revistele de specialitate, debutul lor ar fi fost unul din cele o suta de discuri care apar saptamanal pe teritoriul Statelor Unite Ale Americii. Nu e muzica de lepadat. Si totusi, iti lasa un sentiment nitel de dezamagire. Fiindca te astepti ca oamenii „noi” care scot capul in felia asta numita indie – rock sa nu-si mai traga inspiratia doar din trecut. Da, e misto The Drums, e fain sa auzi ca in 2010 cineva combina la marea arta Joy Division cu Beach Boys, dar parca as vrea sa vina cineva cu un disc care sa ma faca sa excalm Waw, inca din prima secunda. Something different, daca se poate....

Recomandari: Rockerii de orice orientare politica pot conta pe auditii succesive ale discului. Bunicel, decent, chiar daca nu te face K.O.