Rezultat: Transatlantic RPM este un disc care are toate sansele sa merga direct la sufletul melomanilor care au auzit vreodata de acid jazz. Si pentru fanii trupei Brand New Heavies. Discul e un buchet de flori clasice, dar mereu surprinzatoare. Care include colaborari cu Leon Ware, Christian Urich din Tortured Soul, Mario Biondi, rapperul Luckyiam. Si chiar si Chaka Khan, la doua piese!
Fiindca lucrurile bune debuteaza in aceeasi maniera, deschiderea albumului ofera un regal de zile mari, in cover-ul Lowdown (dupa Boz Scaggs). Nu doar fiindca oaspetii piesei sunt Mario Bondi si Chakha Khan! Deosebit de percutanta e Everything that we are care este imbogatita prin prestatia rapperului Luckyiam. Spre deosebire de „altii” care recurg la amestecuri de stiluri, cei de la Incognito o fac intr-un stil propriu, fara a altera defel aromele funk incadrabile in categoria „clasic“. Amatorii de excursii in trecut vor avea placerea sa descopere o voce pur si simplu superba in piesa 1975 - Joy Rose Bluey iar Line in the sand e la fel de interesanta nu doar prin prisma faptului ca beneficieaza de prestatia lui Leon Ware. Cel care pe langa voce se mai poate lauda ca fiind unul din compozitorii de succes ale unor hituri cantate de Marvin Gaye sau Michael Jackson. Cireasa de pe tort este insa Gotta, un moment rarisim in care Ursula Rucker face minuni. Pe langa faptul ca are un timbru vocal din categoria „neobisnuit”, Ursula are un rol de MC-ita. Sau ceva de genul, avand in vedere ca e cunoscuta drept „spoken word artist”. O artista a cuvantului, un fel de Gil Scot Heron la genul feminin, daca vreti. Printre celelalte momente care merita a fi consemnate se numara si Put a little love in your heart, in care pentru cateva secunde te intrebi daca vocea lui Tomy Momrelle este o copie a lui Stevie Wonder sau nu. Indiferent de raspuns, melodia pur si simplu e de nota zece.
Jean-Paul "Bluey" Maunick, „creierul” proiectului Icognito este considerat unul din oamenii care au facut ca acid jazz-ul britanic sa reizste in ultimii 30 de ani. Si totusi, albumul de fata este unul situat in zona funk, soul, jazz si ofera momente remarcabile. Instrumentatiile sunt slefuite cu mare atentie si pe alocuri pot crea impresia unui deja – vu. Nu mai putin adevarat este si faptul ca materialul schioapata nitel pentru aceia care sunt adeptii „combinatiilor” intre nou si vechi. Cu toate acestea, Transatlantic RPM este un disc cat se poate de onest. Iar dupa auditia lui iti dai seama care e secretul pentru care Incognito a rezistat trei decenii in industria muzicala!
Recomandari: Pentru toti aceia care stiu ce inseamna old school soul, funk, disco, hip-hop and jazz fara a se consulta cu Wikipedia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu