19 oct. 2010

Joe Cocker - Hard Knocks

Chiar daca exista putine elemente care sa diferentieze acest disc de oricare alt material aparut in anii 80, rezultatul este unul cat se poate de acceptabil, in cazul in care cuvantul pop nu va provoaca migrene si sunteti consumatori de chestii bine definite. E un pop sofisticat, cu mult peste ceea ce se nascoceste in acest domeniu in zilele noastre, dar extrem de liniar. Sincer, ma bucur ca nea Cocker a indraznit sa iasa din “moda cover-urilor”, chiar daca poate acest lucru ii va mai indeparta niscaiva musterii. Exceptia se numeste I hope, o preluare dupa Dixie Chicks, care are “lipici” inca de la prima ascultare. Piese frumoase, voce cu adevarat interesanta, pop – rock cizelat, dar in final piese care nu reusesc sa devina memorabile.
Asteptari: John Robert "Joe" Cocker este omul acela care are o voce inconfundabila. Care a facut furori in filmul Ofiter si gentleman unde a cantat "Up Where We Belong" alaturi de Jennifer Warnes. Si evident in 9 saptamani si jumatate unde a scos hitul de striptease al intregii lumi, You can leave your head on. Hard Knocks este cel de-al 21-lea album solo al domnului care e in bransa de mai bine de patru decenii.

Rezultat: Chiar daca exista putine elemente care sa diferentieze acest disc de oricare alt material aparut in anii 80, rezultatul este unul cat se poate de acceptabil, in cazul in care cuvantul pop nu va provoaca migrene si sunteti consumatori de chestii bine definite. E un pop sofisticat, cu mult peste ceea ce se nascoceste in acest domeniu in zilele noastre, dar extrem de liniar. Sincer, ma bucur ca nea Cocker a indraznit sa iasa din “moda cover-urilor”, chiar daca poate acest lucru ii va mai indeparta niscaiva musterii. Exceptia se numeste I hope, o preluare dupa Dixie Chicks, care are “lipici” inca de la prima ascultare. La fel sunt si celelalte noua creatii originale din care nu aveau cum sa lipseasca evident baladele. Unforgiven seamana oarecum cu alte creatii anterioare (chiar cu N oublie jamais) si are un sarm aparte, dar So it goes nu reuseste sa fie pe masura asteptarilor, desi are parte de un aranjament simplut si eficient. Nu e singurul moment al discului in care ai impresia ca vocea lui Joe Cocker e mult peste instrumentatie, carevasazica exista ingrediente dar ceva lipseste pentru ca aluatul sa fie interesant. Se prea poate ca lumea sa se fi obisnuit cu cover-urile mirifice executate de Joe Cocker de-a lungul vremurilor, cum ar fi nemuritoarea sa varianta a piesei With a little help of my friends. Momentele bune de aici sunt acelea in care solistul este “ajutat” de vocile de soul din background, ca de exemplu in Stay the same. Din pacate aceasta e si perceptia cu care ramai dupa ascultarea acestui disc; Joe Cocker ramane acelasi. Piese frumoase, voce cu adevarat interesanta, pop – rock cizelat, dar in final piese care nu reusesc sa devina memorabile.

Recomandari: Daca v-a placut vreodata Joe Cocker si ati fredonat si altceva in afara de You can leave your hat on, e o auditie cat se poate de placuta. In caz ca asteptati ceva extraordinar, cautati in alta parte, Joe Cocker e acelasi….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu