Asteptari: La un sfert de secol dupa un debut fulminant care a oferit publicului meloman o mostra de muzica acustica, e clar ca orice disc care are pe coperta numele de Suzanne Vega merita sa fie tratat cu delicatete. Albumul de fata este cel de-al 8-lea disc de studio si vine la trei ani dupa Beaty & Crime.
Rezultat: Daca Suzanne ar fi aparut in anii 60 sau 70, numele ei ar fi fost pus pe piedestal alaturi de Bob Dylan, Joni Mitchell sau chiar Lou Reed. Posesoarea unei voci de exceptie si a unui stil de compozitie “cat se poate de curat”, Suzanne a devenit cunoscuta pentru publicul larg gratie hiturilor Luka si Tom s Diner, extrase din cel de-al doilea LP numit Solitude Standing. Solista a hotarat ca e timpul sa-si reinregistreze piesele in variante “simple”, care vor aparea pe nu mai putin de patru albume, din care cantecele de dragoste au onoarea de a deschide seria. In cazul in care piesele acestea ar fi fost originale, cu siguranta am fi avut parte de unul din cele mai bune albume ale anului. Asa, avem niste vechituri reorchestrate cat se poate de misto. Si evident, marea placere de a o asculta “la job” pe Suzanne.
Dupa ce asculti albumul cantaretei care in luna iulie a implinit 50 de ani, nu-ti vine sa crezi ca prima piesa a acestuia, Small Blue Things, a fost inregistrata acum 25 de ani in varianta originala. Ca si idolul ei, Leonard Cohen, Suzanne se pricepe de minune sa imbine imagini si sentimente prin textele ei. Caramel are un sound usor jazzy si un story cat se poate de interesant. Printre piesele care evidentieaza pe deplin intoarcerea solistei la radacinile folk se numara Marlene On The Wall. Daca varianta originala avea acel “feeling” al anilor 80 care combina rock-ul cu folk-ul, de data aceasta accentul este pus pe sound-urile cat se poate de simplute, care scot si mai in evidenta vocea superba a solistei. (If You Were) In My Movie descrie pe deplin „filmul” pe care il are Suzanne si este mai mult decat adorabila. Deci daca va intrebati cine are „prioritate” in filmele lui Suzanne ascultati cu atentie naratiunea.Merita pe deplin, chiar daca aveti nevoie de dictionarul langa voi! I'll Never Be Your Maggie May este un exemplu de seductie pura in care instrumentatia simplista se asterne ca o manusa peste inflexiunile vocale. Dintre piesele ei mai recente incluse aici se numara Bound si Songs in Red and Gray.
Suzanne Vega n-a beneficiat de succesul pe care l-ar fi meritat, din mai multe motive. Decizia de a reinterpreta piese vechi in maniera „simpla” este una cat se poate de inspirata, care se prea poate sa-i aduca recunoasterea de care merita pe deplin. Desigur, se prea poate ca latura carcotasa a fiecaruia sa blameze faptul ca atat de popularul - si trendy- concept de „one man, one guitar“ e mult prea uzitat in zilele noastre. Se prea poate ca simplitatea asta sa fie suparatoare in cazul multor artisti care-si croiesc un nume in industria actuala, dar in cazul Suzanne Vega, aceasta e un atu.
Recomandari: Pentru oricine e in cautarea unui album sincer, simplut ca instrumentatie, dar facut din „hertz”. Si pentru cei care au auzit vreodata mirifica voce care ne canta odinioara „My name is Luka/I live on the second floor/I live upstairs from you/Yes I think you've seen me before“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu