Rezultat: Adevarata fantezie a lui Kanye este aceea de a fi mai mult decat este in realitate. Drept e ca omul a avansat nitel de la statutul de producator talentat la cel de „entertainer“ de succes, adulat deopotriva de critici si de „mase”. Dar oare dincolo de controverse si imaginea de „bad boy“ pe care o propaga, Kanye are ceva de spus in muzica?
E o intrebare dificila, care genereaza un raspuns asijderea. Avand in vedere ca la inregistrarile acestui disc au participat literalmente o armata intreaga de producatori si muzicieni, rezultatul este unul conform asteptarilor. Exercitiu de imaginatie: adunati laolalta 70 la suta din artistii romani de succes la ora asta si creati 13 melodii presarate pe un singur album. Indubitabil, simpla prezenta a acestora garanteaza interesul publicului. Atunci cand pe un disc apar Rihanna, Nicki Minaj, Alicia Keys, Fergie, Elly Jackson din La Roux, John Legend, Reakwon, Kid Cudi, Jay-Z, Bon Iver sau Elton John, e clar ca exista un oarecare magnet.
Discul asta e unul cat se poate de pervers, care ocoleste destul de abil etichetele de underground sau comercial. Pe de o parte, textele sunt pline de cuvinte obscene si expresii „cenzurate“ la posturile de radio – specifice tonelor de muzica hip – hop de proasta calitate, dar pe de alta parte exista aici si doze serioase de chestiuni „serioase”, din categoria mesaje sociale. Ceea ce face ca materialul acesta sa nu semene cu multe alte discuri „comerciale” este capitolul instrumentatie. Aici lucrurile sunt cat se poate de multicolorate si acest fapt reuseste sa scoata materialul din zona acelora in care plictiseala se instaleaza instantaneu. Asadar, avem bucatele susceptibile de a deveni slagare de radio, dar si compozitii elaborate, care ies din tiparele hip - hop – ului, daca nu prin altceva macar prin lungimea lor: opt din cele 13 melodii ale discului au peste 5 minute lungime. La tot pasul ai impresia ca discul asta emana grandomanie. Exemplificata pe deplin prin piesa All of the lights, la care au participat vreo 40 de instrumentisti. Si asta nu-i totul: la partea de voce sunt prezenti Rihanna, Elton John, Fergie, John Legend, The-Dream, Ryan Leslie, Tony Williams, Charlie Wilson, Elly Jackson din La Roux, Alicia Keys si Kid Cudi! Singura care lipseste din peisaj e Taylor Swift. Daca reusesti sa faci abstractie de aceasta dorinta de a epata cu orice pret exista posibilitatea sa descoperi niste momente reusite, de genul Dark Fantasy, Blame Game sau Runaway. Cu toate ca ultima treime a acesteia din urma aduce mai degraba a King Crimson decat a orice stil care contine din principiu cuvinte obscene. Perversitatea e dovedita si de Half a life, o melodie al carei instrumental e parca luat din visteria unor Prodigy, Pendulum sau Rage against the Machine. Din pacate, auto – tune – ul folosit in cantitati industriale la refren reuseste sa strice constructia sonora. Tot la capitolul interesant se incadreaza si folosirea unui sample din visteria lui Gil Scott Heron in ultima piesa, in care ascultatorul e tratat cu „Democracy, liberty, and justice were revolutionary code names that preceded the bubbling bubbling bubbling bubbling bubbling in the mother country's crotch“. Iar retoricul Who will survive in America? e genial. Discul asta e plin de „una calda, una rece”. E inexplicabil cum se pot regasi pe acelasi material sample-uri cum ar fi cel amintit anterior cu expresii de teapa „motherf...g monster“ sau „my black balls“ (din piesa Gorgeous).
Dincolo de toate, discul asta e un ghiveci care reflecta gusturile variate ale lui Kanye in materie de muzica, cu momente bune dar si cu bucati plicticoase. Fara indoiala, cu asa o armata de colaboratori discul asta putea iesi si mai bine.
Recomandari: E un disc care merita ascultat si care n-are prea multe contraindicatii. Nu e discul anului 2010, cum s-au grabit sa-l proclame unii, dar e cat se poate de variat pentru un material din zona hip – hop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu