18 mai 2011

Colin Benders and Eric Vloeimans - Kytecrash

Asteptari: Ce se poate intampla atunci cand doi trompetisti de marca se reunesc cateva zile in studio pentru un proiect cat se poate de eclectic? Colin Benders si-a facut debutul in 2009 sub numele de Kyteman, un proiect de jazz – rap care s-a bucurat de un deosebit succes in Tara Lalelor. Totodata Colin este un trompetist din zona pop/cross-over. Eric Vloeimans este unul din cei mai cunoscuti trompetisti de jazz din Olanda (care dealtfel mai demult i-a fost profesor lui Colin) iar Kytecrash este prima lor colaborare impreuna.

Rezultat: Pacat ca nu s-a inventat inca nota 11. Discul asta merita pe deplin acest calificativ. E un jazz mai altfel. E magic.
Nu are rost sa incerci sa etichetezi stilistic acest produs, e pur si simplu modern jazz. Pe langa cei doi trompetisti de marca, in studioul din Utrecht unde pret de cinci zile s-a inregistrat albumul au mai fost si alti gosti, inclusiv un rapper care-si spune Pax. Ghiveciul asta olandez cu trompetisti din diverse generatii e unul care face minuni. Asta o spun eu, un meloman care nu e “setat” in mod deosebit pe jazz, cu atat mai putin pe hip hop. Cele 13 compozitii de aici reusesc sa darame bariere. In plus sunetul este unul cat se poate de curat. Unul care iti da impresia ca esti in mijlocul studioului unde a avut loc inregistrarea. Daca mai adaug si faptul ca exista o sponatenitate demanta, cred ca am zugravit pe deplin tabloul sonor Kytecrash….. 

Cele 50 de secunde ale primei piese, Party Animal, te avertizeaza ca urmeaza sa intri intr-o lume a neconventionalului, unde adesea ai parte de surprize. Dincolo de jam – session – ul instrumental, un alt punct de atractie al discului il constituie vocea a la Gil Scott Heron a rapperului Pax. Care uneori iti inspira atmosfera prezenta in Jazzmatazz-ul lui Guru.  Revenind la piese, discul asta are aproape de toate pentru toti. Pentru aceia care au mintea descisa, se subintelege. Afrobeat de exemplu e dominata de trompete oldschool si un ritm alert care te pune in miscare. Ballad for Kyte te scufunda in lumea melancoliei, unde rapperul te unge pur si simplu la suflet. Daca e musai sa aleg o piesa de rezistenta, aceasta ar fi Tribute to the mighty six. Care te teleporteaza timp de mai bine de opt minute in lumea eclectica a muzicii, fiind cea mai apropiata piesa stilistic de precdentul disc al lui Kyteman, The Hermit Sessions. La capitolul ciudatenii se inscrie piesa Nemo, care reprezinta oaza de liniste a acestui disc. Pushing, cu cele noua minute ale ei este o mostra de jam sesion, iar pentru cei care prefera acid jazz-ul mai clasic exista aici Sojourner si No Farewell.

Kytecrash nu poate fi judecat dupa sistemul de valori clasic. N-are slagare, refrene catchy si nici nu e “dulceag” de la prima ascultare. Dar nici nu e din categoria “atat de ciudat incat doar eu si prietenii mei il putem asculta”. E un disc de jazz modern, pe alocuri experimental, care pe parcursul mai multor auditii iti dezvaluie tot mai multe fatete sonore.

Recomandari: Pentru toti acei carora le place sa caute comori ascunse in adancuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu