Rezultat: Se spune ca in zilele noastre copertile de discuri nu mai exprima prea mare lucru, dar exista si cateva exceptii. Iar tipa asta care traieste in Berlin si Oslo e una din ele. Caci daca ai curiozitatea sa analizezi coperta vei da peste o fotografie in care troneaza o panza ce contine un cerc cu niste excremente de pasare. Fotografia a fost realizata de un artist italian care traieste in Berlin si raspunde la numele de Marco Bruzzone. Iar poza a fost facuta pe o strada aleasa la intamplare din Franta. Bunnn, acum ca am elucidat misterul, haideti sa trecem si la muzica.
Ce-i in gusa si-n capusa. Adica la fel de intriganta ca si coperta e si stilul acestei norvegience care o arde intr-un soi de dark electronic cat se poate de ciudat. Poate totul vine de la faptul ca Sandra Kolstad a luat contact cu arta numita muzica prin intermediul pianului. Mai apoi a descoperit Ableton Live-ul. Iar restul, as they say, e istorie.....
Ceea ce surprinde de la inceput, e utilizarea unor sound-uri de synth cat se poate de dark, care amestecate cu vocea a la Kate Bush a norvegiencei reusesc sa inoculeze o expresie artistica apropiata de zona experimentala practicata cu multi ani in urma de Lene Lovich sau Anne Clarke. Daca ar fi sa ma raportez la ceva mai actual, sound-ul acesta aduce oarecum a Zola Jesus. Dar e altfel. Nu e neaparat dark in sensul strict al cuvantului, ci mai degraba ceva aflat in zona tampon intre pop si experimental, cele noua piese fiind stropite din belsug cu schimbari de strai emotionale.
Inca din debutul A bird flew by e clar pentru toata lumea ca paleta sonora de aici nu e incdrabila in zona facilului. Synth-urile din epoca pe cand Sisters Of Mercy faceau furori sunt completate pe alocuri cu buchete de sunete cat se poate de actuale, iar vocea incitanta a solistei atrage ca un magnet. Praise continua sirul pieselor adorabile fiind o melodie care „creste” progresiv ajungand spre final la o adevarata explozie. To eat an apple are un refren contagios, dar ceea ce socheaza cu adevarat aici este cea de-a patra piesa a discului Fire Burn, Blood Flow, categoric melodia cea mai „cu vino-ncoa“ din acest debut. E genul ala de piesa care ti se intipareste instantaneu in minte fara a avea o explicatie precisa pentru acest fapt. Unica dezamagire e aceea ca bucata tine doar trei minutele. Sincer merita mai mult. Branches incepe de parca ar fi un soi de Joy Division/New Order si devine pe parcurs o melodie cat se poate de intriganta, iar No are o instrumentatia cat se poate de minimala. Intre cele noua piese se regasesc si trei care sunt cam trase de par: Event Horizon, Leone si Carrion, dar procentul sase din noua nu e defel de neglijat, mai ales atunci cand vorbim de un debut!
Sandra Kolstad exprima o maturitate aparte si navigheaza in apele pop – ului electronic si experimental care are parte insa si de refrene cat se poate de catchy.
Recomandari: Pentru cei care prefera ceva mai eclectic si stiu sa asculte dincolo de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu