Rezultat: Traim vremuri in care OK a devenit un cuvant tot mai putin folosit. Cand e sa-ti dai cu parerea despre ceva, caracterizarea e fie e “extraordinar” fie “execrabil”. Lipsesc opiniile pertinente si bine argumentate, totul fiind la extreme. Cel de-al doilea album discografic al britanicilor nu poate fi inclus intr-una din zonele amintite mai sus. Este un disc cat se poate de decent, care nu te da pe spate dar nici nu se cere aruncat pe geam.
In comparatie cu precedenta realizare, This Modern Glitch e o mostra cat se poate de autentica de brit – pop. Comercial, ce-I drept, dar departe de a fi insipid. Imi lipsesc chitarile misto din piese de genul Lets dance to Joy Division, dar nu-mi displace in mod deosebit accentul pus pe synth-uri. Din fericire, latura de “distractie” a ramas nealterata. Si totusi, desi e o muzica ce-ti inspira buna dispozitie, din pacate The Wombats face parte din lungul sir al trupelor britanice care in ultimii zece ani pedaleaza pe acel brit – pop care oricat ar fi de bine “executat” risca sa devina la un moment dat plictisitor.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine cea mai placuta surpriza a acestui disc a constituit-o tocmai o piesa care iese din canoanele acestui This Modern Glitch. E vorba de balada Anti D (Anti Depressive), care se spune ca a fost inspirata din febletea solistului pentru asemenea stari si medicamente. Nu neaparat in extrema opusa se situeaza Girls/Fast Cars. Linia melodica a piesei cu pricina n-are nimic rau in ea. Dar la capitolul text, ajungi la concluzia ca uneori uneori e foarte bine sa asculti piese cu text in limba engleza. Exercitiu de imaginatie: presupuneti ca o piesa romaneasca din 2011 ar contine un refren de genul “Imi plac fetele/ Fetele si masinile rapide”. Se prea poate ca in engleza cuvintele care alcatuiesc refrenul Girls/Fast Cars sa nu fie chiar atat de deranjante ca si traducerea lor, nu-I asa? Trecand la momentele decente ale albumului merita amintite creatiile Tokyo (Vampires and Wolves) si poate chiar si Schumacher The Champagne, o piesa care inca de la prima auditie ti-o si inchipui cum ar suna sa fie cantata la un open – air de zeci de mii de teenageri amatori de brit – pop. Nici Jump in the fog, cu accentul ei de synth – rock nu e o piesa de colo – colo, chiar daca sufera de un dramatism prea pregnant.
Daca nu v-ati plictisit de tonele de brit – pop care au iesit in ultimii 15 ani, cu siguranta veti gasi in piesele celor de la The Wombats un tovaras de nadejde. Daca cautati ceva de genul Lets dance to Joy Division, exista sanse sa nu gasiti slagare de aceasta teapa, ci doar piese decente care curg binisor intr-un anumit context. Desi Wombats compune si suna bine, genul asta de muzica a fost mult prea “forjat” in ultimii ani pentru a-ti declansa eventuale “waw”-uri.
Recomandari: Pentru cei care se considera amatori de indie – dance – rock.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu