12 iul. 2011

Ricardo Villalobos & Max Loderbauer - Re: ECM

Asteptari: Pentru unii ECM reprezinta un univers sonor distinct. Pentru ceilalti ECM (Edition of Contemporary Music) e o casa de discuri care de prin 1969 e responsabila cu multe bunataturi din zona jazz-ului si nu numai. Ricardo Villalobos si Max Loderbauer sunt doua nume cunoscute din zona electronica contemporana, primul pentru seturile sale de club iar al doilea pentru diverse incursiuni sonore cum ar fi cele din visteria Moritz Von Oswald Trio.

Rezultat: Pe hartie, combinatia asta inedita promite multe. Sa te apuci sa remixezi (chiar daca notiunea asta nu e tocmai adecvata in acest caz) chestii din repertoriul avangardist sau de jazz clasic din visteria ECM pare a fi o chestie interesanta. Asadar, am pornit cu mari sperante la aceasta auditie, din mai multe motive. Rezultatul n-a fost insa pe masura asteptarilor. Se prea poate ca unul din motivele pentru care n-am rezonat defel cu acest Re:ECM a fost faptul ca piesele originale imi sunt cu desavarsire necunoscute.
Si nu numai, caci Villalobos si Loderbauer au ales sa reorchestreze melodii din repertoriul unor nume obscure. De genul Wolfert Brederode, Alexander Knaifel Paul Giger,  Christian Wallumrød (cu cinci compozitii la numar), Miroslav Vitous, Paul Motian sau Louis Sclavis. Nu e nimic rau in asta, dar fiindca nu am auzit compozitiile originale, mi-e practic imposibil sa realizez care este procentul de new vs old sau care sunt „aromele” noi adaugate melodiilor cu pricina. Poate e mai bine asa, sa nu ai habar de originale...Din pacate, cele 17 compozitii prezente pe cele doua CD-uri care alcatuiesc acest album nu au reusit sa-mi creeze fiori. E o muzica in care ambientul ocupa un spatiu cat se poate de primordial, dar in care „restul” e lipsit de originalitate. Dincolo de enervantul fapt ca toate piesele au titlu care incepe cu particula „Re”, nivelul de experiment pe care il propun cei doi muzicieni moderni este unul cat se poate de abstract. Ritmul (sau asa numitul beat) lipseste aproape cu desavarsire, dar asta nu e tocmai o problema. Hiba e ca exista piese in care zece minute de muzica se invart in jurul unui sunet ales parca la intamplare. Cum e cazul piesei Reensenada centrata pe un sound extrem de ciudat, fara vlaga. Cele 12 minute ale piesei Resvete contin niste sample-uri vocale mai mult decat enervante. Unicul moment interesant al acestui disc l-am avut atunci cand am dat peste Recat, o piesa in care spatiile sonore se intrepatrund cat se poate de misto. Se prea poate ca pentru melomanii care nu cauta neaparat latura funky a muzicii,  cele 17 piese de aici sa provoace oaresce fiori. In opinia subsemnatului insa, abordarea celor doi germani este una lipsita de temei, intregul album fiind un soundtrack care e drept nu deranjeaza atunci cand e undeva intr-un fundal, dar poate fi o pacoste daca stai sa-l asculti la volum mai maricel.

Recomandari: Doar pentru oamenii care sunt bucurosi sa asculte experimente greu de inteles pentru restul omenirii.

2 comentarii:

  1. Mda, cam dubios albumul, nici pe mine nu m-a atins. N-am recunosc nici eu sample-urile, desi am ascultat Christian Wallumrod si-mi place. Banuiesc ca au fost distorsionate serios? Imi place ideea, dar e un pic prea minimalist pentru gustul meu, si sunetele in sine ma cam zgarie pe creer. E totusi un experiment interesant, sunt sigur ca exista o stare in care-l poti asculta fara sa trebuiasca sa-l "intelegi" si totusi sa-ti faca placere. Hmm.

    RăspundețiȘtergere
  2. E un experiment interesant, precum ziceai, dar e prea - prea pentru gustul meu, asta era si ideea mea:)

    RăspundețiȘtergere