Asteptari: Cu trei luni inainte de Revolutia din 1989, pe firmamentul muzicii a aparut un anumit Lenny Kravitz, care a debutat cu Let love rule. Adevarata consacrare a cunoscut-o insa doar cu cel de-al doilea album Mama Said, doi ani mai tarziu. Cantaretul care are la activ patru premii Grammy a revenit dupa trei ani de pauza cu cel de-al 9-lea material din cariera, Black and White America, ce contine 16 piese in varianta normala. Rezultat: M-am obisnuit deja. Tot mai rar dai peste albume suta la suta inspirate. Mai ales atunci cand e vorba de oameni “gigantici”, de la care toata lumea are asteptari cat casa. Carevasazica, n-am ramas defel mirat dupa ce am ascultat discul rockerului care daca e sa ne luam dupa ce declara prin presa traieste intr-o rulota, undeva pe o plaja.
Black and White America are cateva momente memorabile dar si cateva melodii care le-as fi aruncat pe geam inca inainte de a fi masterizate. Chiar daca sunt un adept feroce al crossover-ului, imbinarea de genuri nu e un lucru care lui Lenny Kravitz I se potriveste. Din aceasta cauza, momentele bune ale discului sunt acelea in care omul nu incearca sa para altcineva decat este. Fuziunea aia de retro si rock cu care ne-a obisnuit dintotdeauna functioneaza “ceas” si de aceasta data, dar capitolul experimente este unul jalnic. Piesa care da titlul albumului (si care il deschide) este un soi de funk a la George Clinton nu foarte inspirat iar versurile nici atat (“Martin Luther King/ He had a vision/ And that’s a fact/ He died so we could see/ That was his mission/ So don’t look back”). Si mai jenanta este Liquid Jesus iar la capitolul culmea culmilor se detaseaza fara drept de apel Boongie Drop. Nu pentru ca e realizat cu DJ Military si nea Jay Z, ci pentru ca abureala asta de reggae – rock e pur si simplu oribila. Cealalta colaborare de aici cu un rapper trendy - cea cu Drake in Sunflower - este ceva mai acceptabila, desi nu poate fi deloc inclusa in momentele bune ale lui Kravitz. Marea majoritate a melodiilor de aici sunt incadrabile in plutonul de mijloc. Cu toate acestea, exista aici cateva momente memorabile, ca de exemplu Looking back on love, care reuseste sa fie una din cele mai misto compozitii din ultima vreme din visteria artistului. Daca discul asta ar fi avut mai multe momente de genul Rock Star City Life cu siguranta verdictul final ar fi fost unul mult mai favorabil. Ca sa nu fiu ipocrit, trebuie sa amintesc si de alte momente in care energia pozitiva cu care ne-a obisnuit rockerul e omniprezenta. Adica Life Ain’t Ever Been Better Than It Is Now Come on get it si singl-ul Stand. Una peste alta, nu e cel mai bun album din cariera lui Kravitz dar e un disc dragutel cu nelipsitele up and down-uri.
Recomandari: Pentru fanii inraiti si pentru cei care sunt amatori de un rock – pop cu iz retro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu