VH 2 - 2

Asteptari: Daca e sa ne luam dupa parerea solistului Gabriel Cotabita, VH2 este „singurul supergup din Romania“. Pentru cine nu stie, VH2 a debutat in luna iunie a anului 2002 cu albumul Greatest Hits, care a generat printre altele hitul Trece Vremea. Ei bine, vremea chiar a trecut si cand nimeni nu mai astepta, „supergrupul“ a revenit dupa noua ani de pauza. Nu cu Minor Hits, ci cu mega – originalul titlu care poarta numele de 2.

Rezultat: Ideea de a realiza o recenzie obiectiva a vreunui disc Made in Romania presupune din start sa accepti ca exista doua scari de valori. Facem abstractie de muzicile romanesti care dintr-un motiv sau altul „prind” bine p-afara (citeste pocorn) si ne raportam la sertarul pop – rock si ce-o mai fi., unde lucrurile stau altfel.
Exista varianta aia in care compari materialul discografic cu restul discurilor scoase de artisti romani si cea in care barierele impuse de distante geografice dispar cu desavarsire. Guess what? Discul asta e insipid, incolor si inodor, plin de instrumentatii de mult fumate, daca ai ureche pentru ceea ce se canta afara. In cazul in care te raportezi la ceilalti competitori din sertarul pop – rock romanesc, lucrurile nu stau atat de rau, si cu putina bunavointa poti ajunge la ideea ca muzica asta poate fi acceptabila. Daca manaci pe pita de-alde Holograf, Directia 5, Bere Gratis si din astea. Daca e sa ma iau dupa comunicatul de presa v-as spune ca discul asta „acopera subgenuri extrem de diferite, de la country-rock, pana la rock alternativ, trecand prin rock ballad si classic pop rock“. Daca e sa fim seriosi, discul asta face parte din categoria pop – rock obosit. In ceea ce priveste multitudinea de „subgenuri“ abordate, categoric cel numit rock ballad e cat se poate de hilar. Cat despre rock-ul alternativ, el trebuie cautat cu siguranta altundeva caci in cele zece piese (plus radio edit-ul aferent) el lipseste cu desavarsire.

„Atunci cand ai plecat“ are un iz de Nightlosers care ii confera o oaresce aura de country - music, insa piesa cu pricina sufera serios la capitolul originalitate. Un minus care este pregnant pe tot parcursul albumului. Indiferent daca iti place sau nu vocea lui Gabriel Cotabita, nu ai cum sa nu recunosti ca ceilalti actori care au luat parte la aceste inregistrari sunt meseriasi. Drept urmare, e greu sa afirmi ca discul asta nu ar fi unul facut de oameni profesionisti. Marea lui hiba este insa ca duce lipsa de idei noi, de acel ceva care separa muzica „buna” de cea „extraordinara”, de sentimentul ala care te face sa te indragostesti instaneu de ceva. Revenind la piese Megastar se vrea o copie palida dupa Rolling Stones care emana un puternic iz de Holograf iar Imposibila uitare ar putea fi o piesa care si-ar gasi locul pe orice disc Electrecord editat in anii 80. Chiar daca nu stii ca Follow me a fost inregistrarta pentru Eurovision, iti dai seama de acest amanunt inca de la primele acorduri. Nu m-am prins exact de ce „Stele in palma ta“ e in doua variante, caci Radio Edit-ul de la final nu difera foarte mult de cealalata varianta (sau ca sa fiu mai exact n-am inteles care e rostul sa faci un radio edit la o piesa care oricum are un aer radio friendly). Unicul aspect pozitiv al acestui disc ar fi acela ca din fericire textele melodiilor (minus una) nu sunt in engleza. Carevasazica amatorii de texte de genul „Nu uita, nu uita, ai stele in palma ta/Si nimeni nu va putea sa imi stearga destinul din ea/Nu uita, nimic nu imi poate arata drumul spre inima ta/Doar stelele din palma mea“ au parte de niste „dume” pe placul lor. Pentru cei care cauta insa pe langa texte misto si muzica asijderea, le recomand sa puna mana pe altceva. Cel mai bun lucru care il poti face in timp ce asculti acest album este sa atipesti. Mie mi s-a intamplat de doua ori...

Recomandari: Pentru femeile care au in palma lor niste stele care ghideaza succesul barbatilor aflati langa ele....