7 nov. 2011

Tom Waits - Bad as me

E un cliseu cat casa de mare sa spui despre Tom Waits ca e atipic si excentric. Cel de-al 17-lea album de studio al domnului care are o voce descrisa de unii ca fiind „inecată intr-un butoi de whisky, atarnata la afumat pentru cateva luni si apoi calcata de o masina” aduna laolalta 13 melodii scurte si la obiect. Spre deosebire de ceea ce spun unii si altii, nu e nimic spectaculos aici. Caci fiecare disc scos de Thomas Alan Waits are o aura parte. Ca de obicei, nu lipsesc acel gen de compozitii care merita sa fie ascultate la ora trei dimineata langa tristetea emanata de o sticla de whisky goala. Omul acesta plin de talent a decretat o sumedenie de zicale dragutele, una din ele descriind pe deplin soada atmosfera care reiese din muzica sa. „Sunetul unui elicopter este foarte deranjant pana cand nu-l auzi in momentul in care a venit sa te salveze de la inec. Atunci suna ca muzica“, spunea Tom Waits la un moment dat. Ce poate fi mai adevarat decat aceasta constatare? Poate doar aceea a lui Woody Allen: "Omul nu ajunge niciodata atat de batran incat sa nu mai poata face inca o prostie“....
Lasand zicalele cu talc laoparte, excursia sonora a acestui Bad as me incepe cu indemnul All Aboard care se face auzit in piesa Chicago, care reprezinta o demonstratie cat se poate de exacta a dementei acestui trip.  Eventualii neinititati in lumea magica construita de Tom Waits au ultima sansa sansa de a spune „pas”, caci e clar: „chestia“ asta nu e tocmai pentru toata lumea. Tablourile pictate de el nu sunt deloc radio – friendly si nu sunt impachetate in ambalaje stralucitoare menite sa-ti ia ochii. E genul ala de Sex Pistols: fie iti place si iti provoaca o iubire neconditionata, fie esti procopsit cu un dezgust total. Nu prea exista cale de mijloc, iar pentru confirmarea acestui enunt vine track-ul cu numarul doi, Raised Right Men. Desigur , les connaiseurs stiu ca albumele omului nu au parte de single-uri in ideea unor melodii usor fredonabile gata de a fi difuzate cat e ziulica de lunga pe radiouri. Dar exista aici cateva momente strasnice, cum ar fi de exemplu Talking at the same time, care te loveste cu o orchestratie care e imprumutata parca din Murder Ballads – ul lui Nick Cave. Si o inflexiune vocala care te lasa masca, pur si simplu. Get lost pare a fi la prima impresie o gluma nereusita, dar acest gen de rockabilly hilar i se potriveste ca o manusa muzicianului, iar Face to the highway iti da impresia ca e scoasa parca din coloana sonora a Twin Peaks-ului. Back in the crowd cu mesajul ei de anti – star ("take my picture from the frame/and put me back in the crowd") continua seria nebuniilor de aici iar piesa care da titlul albumului - in care autorul ne avertizeaza ca fiecare dintre noi e la fel de rau ca el - reuseste sa intreaca orice dram de normalitate, fiind un alt highlight. Un alt topping misto e Satisfied, unde Tom Waits face refrire la Rolling Stones (“Mr Jagger, Mr Richards, I will scratch where I’ve been itching”) si nu intamplator, caci monsieur Keith Richards „baga“ din greu la chitara. Iar in „Last Leaf“ special guest-ul apare si la refren, colorand cat se poate de misto bucatica muzicala cu pricina. Si pentru ca orice album interesant e musai sa aibe si un finish asijederea, New Years Eve e o balada in care  in stilu-i caracteristic Tom Waits cocheteaza cu cateva acorduri extrase din Auld Lang Syne.  By the way, mi-e greu sa cred ca piesa asta isi va gasi loc in programele radiourilor romanesti dedicate sarbatorilor de iarna...


Mi-as fi dorit ca skills-urile lui Tom Waits in ale songwriting-ului sa fie mai proeminente aici, dar rezultatul nu e deloc unul de neglijat. Bad as me reuneste balade care transmit emotii vii iar momentele uptempo sunt cat se poate de sugubete, chiar daca nu te fac sa exprimi Waw. E un album destul de greu care nu trebuie sa-ti placa din prima, pentru ca sa-l digeri asa cum trebuie are nevoie de ascultari repetate. E tipic Tom Waits, un tip care ca si Nick Cave musteste de o orginalitate dementa pe alocuri.



2 comentarii:

  1. Observ ca perseverati in a scrie recenzii reciclate din recenzii si impanate, la nevoie, cu "opinii" personale sarcastice (caci, probabil, considerati ca a critica implica in mod absolut necesar a scobi dupa aspecte negative). Si imi este reconfiramata ipoteza ca fortati supozitiile atunci cand nu stapaniti subiectul, bazandu-va pe faptul ca veti echilibra erorile cu vorbele mestesugite. De exemplu:a) textul melodiei Back in the crowd nu are un mesaj anti-star (vedeti contextul); b) Tom Waits are o multime de melodii usor fredonabile si care ar inlocui cu succes altele date "cat e ziulica de lunga pe radiouri" (asa, ca sa nu fie un efort cautarea,cateva: Hold On, Downtown Train, Time, Cold Call Ground, Jersey Girl); c) "songwriting-ul" este bine inchegat - tema albumului este o valorificare a motivelor muzicale din rockul anilor 50-60 in stilul alternativ. Dar o sa credeti ca am ceva cu dumneavoastra, ceea ce este departe de realitate - doar nu-mi place ca deformati o imagine pentru ca nu o intelegeti sau o priviti superficial si exista riscul sa indepartati cititorii de experimentarea unei auditii valoroase. Ca sa inchei: acesta este unul dintre cele mai accesibile, melodioase si de succes albume create de Tom Waits (si sunt in asentimentul majoritatii oamenilor de profil).
    P.S. Promit sa nu va mai supar intervenind...sfatul meu ar fi ca totusi sa scrieti mai mult din ce ascultati si mai putin din ce gasiti pe web.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule anonim, nu ma suparati deloc daca interveniti, acesta este scopul sectiunii de comentarii si atata timp cat se pastreaza un limbaj decent sunt bucuros de feedback, fie el si negativ. Revenind la tema discutiei, recenziile nu sunt reciclate ci "pe ascultate" si -ma vad nevoit sa repet- reflecta opinia mea personala. Doar pentru ca nu l-am ridicat in slavi pe Tom Waits nu inseamna ca nu il apreciez la justa sa valoare. Nu stiu daca sunt in asentimentul majoritatii oamenilor de profil, dar mi-a placut mult sintagma asta....

    RăspundețiȘtergere