8 mar. 2012

John Talabot - fIN

Recenzie Fin
Inaintea acestei auditii, habar n-aveam de acest John Talabot. Pentru cei aflati in aceeasi situatie, e bine de stiut ca omul acesta raspunde la numele de Oriol Riverola, isi are sediul undeva in Spania si a scos cateva E.P. – uri si a remixat printre altele melodia Shelter a celor de la The xx. Odata prezentarile facute, nu-mi ramane decat sa va marturisesc din capul locului ca genul acesta de muzica e acel sound care efectiv distruge toate etichetele cu care ne place sa „stampilam“ muzica moderna. Prima tentatie e sa bagi discul asta in oala „house“, numai ca daca iti ciulesti urechile mai bine realizezi cat de aiurea e etichetarea asta. Mai apoi, ai putea zice ca ceea ce rasuna din boxe e undeva in zona chillwave, dream  - pop atat de trendy in ultima perioada, dar si aceasta incadrare nu-si are niciun rost fiindca albumul asta suna complet altfel decat creatiile noilor producatori de dormitor care-si duc veacul in acest gen muzical. Incet  - incet, ajungi la concluzia ca orice eticheta e deplasata, astfel incat pe final nu-ti ramane decat sa te concolezi cu ideea ca ceea ce asculti e muzica electronica. S-atat! Desigur, datorita faptului ca soft-urile necesare muzicii electronice au devenit la-ndemana oricui fiind aproape gratis a dus la o explozie de discuri carora stampila de electronic le vine ca o manusa, dar acest fapt a adus la suprafata si o sumedenie de junk – uri, fiind tot mai greu sa selectezi ceea ce iti place cu adevarat de „restul lumii“. Ei bine, spaniolul acesta a devenit peste noapte una din figurile cele mai apreciate in randul pasionatilor de electronice, pe buna dreptate. Sincer, cand am facut cunostinta pentru prima oara cu o compozitie de-a sa pe Youtube, n-am fost vrajit. Nu e genul acela de muzica ce iti pica cu tronc din prima, e mai degraba o excursie sonora care iti va oferi in fata ochilor peisaje sonore mirifice numai daca te-ai conectat in trecut la nume de genul The Field sau Nicolas Jaar. Fara sa vreau am ajuns si la „similitudini”, dar daca e sa continui aceasta lista cu siguranta n-am cum sa omit sound-urile matematice ale lui Caribou sau chiar felia Four Tet.

Cu cele peste sapte minute ale ei, “Depak Ine” care deschide aceasta colectie de track-uri nu reuseste sa iti ofere prea multe indicii asupra directiei in care evolueaza ostilitatile pe acest fIn, dar te face sa ciulesti urechile cu mare atentie, caci sound-ul e mega - interesant. Urmeaza “Destiny” o mostra de nu – disco oarecum diferita de restul pieselor de aici, iar primul moment cu adevarat special se deruleaza odata cu El Oeste, care se recomanda a fi un soi de witch – house cu o serie de subtonuri, dar care te cucereste inca din start si te tine conectat pana la ultimele beat-uri ale acesteia. Finalul acesteia este cat se poate de abrupt dar n/ai prea mult timp de gandire, caci din difuzoare pleaca Oro y Sangre, care pare a fi o piesa compusa special pentru coloana sonora a unui film de groaza si care nu duce lipsa de sarm. Journeys si Missing You sunt doua melodii in care beat-urile scad din intensitate si sunt usor incadrabile intr- o eticheta utopica de „melancolie fericita“. Un alt moment de cumpana este piesa Estiu, dar amatorii de nu – disco vor fi mai mult decat fericiti odata cu piesa When the past was present, care duce sound-ul undeva in zona Aeroplane, o trupa despre care n-am avut ocazia sa scriu inca, dar care dati-mi voie sa va marturisesc se afla undeva in lista cu preferate ale subsemnatului. "H.O.R.S.E." ne readuce din nou in zona muzicii ambientale, iar incheierea cu So will be now...este cat se poate de reusita. Fara indoiala Talabot face parte din echipa producatorilor care reconditioneaza diverse sound-uri disco intr-un context modern. Daca tineti neaparat la etichete, am sa declar acest disc undeva in zona ambient – house. Daca tineti neaparat sa ascultati ceva interesant si n-aveti probleme cu muzica electronica, nu mai pierdeti timpul: inchideti-va telefonul, trageti draperiile si purcedeti la o auditie misto. Sa fie asta unul din cele mai interesante albume electronice ale anului 2012? O fi devreme sa ne pronuntam, dar John Talabot merita cu prisosinta patru stele pentru aceasta capodopera sonora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu