Ascultând cel de-al 8 – lea album discografic al americanilor de la Dropkick Murphys, mi-am adus aminte involuntar de chefurile primului club „alternative“ din Timişoara, Subway (îl mai ştie cineva?), de nopţile pierdute prin diverse alte locşoare cu oameni avizi de hardcoreli ş-alte bunătăţuri. Chiar şi-n liniştea căminului familial, melodiile astea îţi creează nişte tripuri „valabile“ şi te teleportează în diverse spelunci pline de fum în care sălăşluiesc valuri de alcool. Desigur, pentru cei cărora „tripul“ e axat doar pe dubstep sau drum and bass, sound-urile astea crude de chitări nu reprezintă mare lucru, dar asta e altă poveste. Încă de la primul track al acestui nou album al americanilor de la Dropkick Murphys e clar pentru orice posesor de urechi desfundate că ceea ce se petrece aici e destinat a fi consumat de cei care ştiu fără Google ce a aia punk.
Se mai găsesc din belşug influenţe irlandeze, iar ghiveciul ăsta e un soi de world – punk, dacă vreţi. The boys are back e genul ăla de piesă care te face să îţi mişti trupul, în timp ce fredonezi happily „The boys are back/And they’re looking for trouble“? Cu toate astea, chestia asta cu „scandalul“ e discutabilă, căci punk – ul are alte coordonate pentru această noţiune. Deşi marea majoritate a celor 12 piese incluse sunt cât se poate de previzibile, n-ai cum să te plictiseşti, căci ritmul aleert al unor piesa ca Burn sau The Batttle Rages On te fac obligatoriu să te zbengui. Pe de altă parte, există şi genul de piese care e surprins mirific de „Rose Tattoo“, în care simţi că oamenii ăştia ştiu şi altceva în afară de zgomot. Finalul e cât se poate de mişto, căci o piesă care are ca refren "It's the end of the night, but we ain't going home" ar trebui să fie pe buzele tuturor celor care după un chef straşnic, pe la ora cinci dimineaţa scotocesc camera în căutarea ultimelor picături de alcool sau îşi reaprind mucurile din scrumieră. Sunt sigur că recitalurile oamenilor ăştia sunt de zile mari, dar şi acest Signed and sealed in blood merită toată atenţia....
Ascultând cel de-al 8 – lea album discografic al americanilor de la Dropkick Murphys, mi-am adus aminte involuntar de chefurile primului club „alternative“ din Timişoara, Subway (îl mai ştie cineva?), de nopţile pierdute prin diverse alte locşoare cu oameni avizi de hardcoreli ş-alte bunătăţuri. Chiar şi-n liniştea căminului familial, melodiile astea îţi creează nişte tripuri „valabile“ şi te teleportează în diverse spelunci pline de fum în care sălăşluiesc valuri de alcool. Desigur, pentru cei cărora „tripul“ e axat doar pe dubstep sau drum and bass, sound-urile astea crude de chitări nu reprezintă mare lucru, dar asta e altă poveste. Încă de la primul track al acestui nou album al americanilor de la Dropkick Murphys e clar pentru orice posesor de urechi desfundate că ceea ce se petrece aici e destinat a fi consumat de cei care ştiu fără Google ce a aia punk.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu