25 mar. 2013

Viţa de Vie - Acustic

Viţa de Vie - Acustic
Există o sumedenie de cârcotaşi care îşi freacă mâinile de bucurie în momentul în care nişte oameni „setaţi“ în ochii publicului pe o pantă a rock-ului cu distors şi gălăgios se hotăresc să pună mâna pe chitări acustice. E drept, acţiunea asta poate fi comentată în fel şi chip şi chiar dacă „povestea“ asta a unplugged-urilor şi a albumelor acustice are nişte decenii în spate, la prima vedere poate fi destul de straniu să asculţi refrene pe care le asociezi cu „pogo“ într-o manieră care îţi creează un film a cărui acţiune se petrece undeva într-o Filarmonică. La fel ca şi cei de la Implant pentru Refuz, şi gaşca al cărei solist vocal e Adi Despot a pus mâna pe chitări acustice, iar rezultatul sonor este cel de-al 8 – lea material discografic al trupei. Departe de mine gândul de a fi răutăcios, dar acest „acustic“ al băieţilor de la Viţa de Vie care e programat să se lanseze în data de 8 aprilie la Bucureşti e cea mai bună mişcare pe care băieţii o puteau face la momentul actual.
O spun asta evident subiectiv, căci de ceva vreme sound-ul lor nu mai era la standardele cu care ne-au obişnuit băieţii, iar ultimul lor disc „Fetish“ a fost o dezamăgire pentru subsemnatul. Din fericire, noua haină cu care au fost îmbrăcate compoziţii celebre din visteria trupei este cât se poate de reuşită şi printre cele 13 piese de aici se numără şi câteva momente cu adevărat inspirate. Categoric, unul din plusurile discului este acela că alături de sonorităţile aşa – zis „alternative“ cu care au fost etichetaţi băieţii, urechile spălate pot desluşi şi alte nuanţe stilistice. Indubitabil, cireaşa de pe tort este Basul şi cu toba mare, o feerie jazzy – swing de zile mari, cu fluiere a la Jethro Tull (sau Byron, dacă preferaţi comparaţiile patriotice) în care totul este exact acolo unde trebuie. Există posibilitatea ca atunci când asculţi piesa asta să-ţi aduci aminte de genialul Richard Cheese cântând la pian Creep-ul celor de la Radiohead, chestie cât se poate de valabilă, dacă mă întrebaţi. Un alt topping reuşit, care îţi lasă gura apă şi urechile ciulite, este celebra piesă care începe cu „Aprinde ţigara“, Varză. E drept, fără acel hilar Alexe din varianta originală, dar cu vocea Alexandrinei, care aduce un şarm aparte piesei. Geniala parte cu „Dacă soldaţii ar fuma n-ar mai bombarda şi masacra“ capătă conotaţii interstelare iar nebunia „jazzy“ din final e şi ea de nota zece plus. Elsewhere, la „Totata“ şi „Lăsat pustiu“ (în care sunetele devin „clasice“ prin bunăvoinţa lui Răzvan Suma) auzi parcă sound-urile Oasis, iar „Iamma“ are parte de un  tratament acustic realizat cu mult bun – simţ. De remarcat ar fi şi superba contribuţie blues a lui Eugen Caminschi la „Ce contează“ şi feeling-ul de „Runaway train“ din repertoriul celor de la Soul Asylum care se simte în primele secunde ale piesei Liber. Există aici şi momente mai puţin surprinzătoare, dar plusurile acoperă cu vârf şi îndesat micile „rateuri“, astfel încât discul ăsta merită să stea la loc de cinste în colecţia oricărui meloman din ţărişoara noastră, fie el îndrăgostit de distors sau devorator de chestii mai calme. De mare efect e şi poza de grup realizată pentru această întoarcere la rădăcini, în care Viţa de Vie par a fi decupaţi dintr-o poză găsită în  cufărul cu vechituri din podul bunicii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu