24 apr. 2013

Rachid Taha - Zoom

Rachid Taha - Zoom
O simplă enumerare a influenţelor pe care le are solistul algerian Rachid Taha (care trăieşte de la vârsta de zece ani în Franţa) e îndeajuns pentru a-ţi atrage atenţia. Carevasăzică, muzicianul născut în 1958 îşi trage seva din rock, muzică electronică, punk şi raï, „combinaţie“ cât se poate de ciudată prin simpla ei enumerare. Una din cele mai cunoscute piese ale sale este cover-ul Rock El Cashbah, care a apărut în filmul din 2007 dedicat lui Joe Strummer (The Clash). Pe care dacă nu o ştiţi, ar fi bine să ascultaţi la maxim aici. Zoom este cel de-al 9-lea album solo al celui care a fost numit pe bună dreptate de critici drept „The king of rock’n’raï”, care marchează un punct interesant în cariera artistului care a a debutat acum 30 de ani alături de trupa Carte de Séjour.
Încă din prima piesă a discului Wesh(N Amal), urechile melomanului sunt răsfăţate cu un melanj de ritmuri africane şi europene amestecate într-un mod miraculos. Şi asta, pentru că pe lângă alte bunătăţuri, aici ascultătorul se poate delecta cu sunetele scoase de mandolute, un instrument african derivat din tradiţionalul oud. Sound-ul ăsta explorat de Hakim Hamadouche face „casă bună“ cu influenţele coutry ale chitării mânuite de Justin Adams, cel care e dealtfel şi răspunzător cu producţia muzicală a discului, care în trecut a mai lucrat cu Tinariwen, Robert Plant sau Sinead O Connor. Următorul track de aici e complet diferit şi se bazează pe nişte sample-uri din Oum Kalsoum, o faimoasă solistă din Egipt, iar Jamila e genul acela de piesă pe care nu ştii cum s-o categoriseşti, fiind un melanj de excepţie între sound-uri electronice şi arabe. Unul din cele mai reuşite momente ale discului este însă cover-ul după Elvis Presley, Now or never. Alături de Jeanne Added, varianta asta a binecunoscutului hit este pur şi simplu demenţială şi merită a fi ascultată pe repeat. Ana reuşeşte să fie o altă piesă cu „lipici“ care s-ar preta pe coloana sonoră a oricărui film în care actorii principali ajung în vreun cartier arăbesc din te miri ce colţ al lumii, iar Ya Oumri e un soi de Sex Pistols îmbibat în sunete orientale. Interesant este că pe parcursul acestei piese, realizată alături de Khalouni, influenţele punk se mulează la fix peste instrumentele tradiţionale cu care este îmbogăţit sound-ul acestui material discografic. Tocmai când credeai că urechile tale s-au obişnuit cu „ghiveciul“ ăsta, vine la rând „Algerian Tango“, care te lasă speechless. Galbi, pe de altă parte te conduce în lumea western-urilor cu John Wayne, iar unul din cele mai tari momente ale discului vine odată cu ultimul track, Voila, Voila. Pe melodia asta au colaborat printre alţii Eric Cantona şi Brian Eno, iar piesa are un farmec aparte, fiind un remake după o variantă mai veche a acesteia. Ar fi chiar nedrept să nu amintesc faptul că o mână de ajutor a fost dată şi de Mick Jones (The Clash) şi că albumul ăsta are toate şansele să deschidă minţi. E o excursie exotică în care diverse stiluri se întrepătrund fioros pe alocuri, o demonstraţie a faptului că muzica din zilele noastre poate dărâma lejer orice fel de restricţii şi bariere lingvistice.




3 comentarii: