65daysofstatic - Wild Light

Fiindcă trebuie să vă mărturisesc sincer că până recent nu am ascultat nimic din visteria trupei britanice 65daysofstatic, nu ştiu cât adevăr este în constatarea criticilor muzicali care afirmă la unison că cel de-al şaselea album al lor Wild Light, este cel mai „electronic“ disc al lor. E un fel de-a spune, căci ceea ce se aude în cele nouă piese ale acestui disc e mai degrabă post – rock. Aşa ar trebui să sune orice trupă din această „oală“ în 2013. Iar cei care se sperie de sintagma „electronic“, ar trebui să-şi reconsidere atitudinea. Desigur, ar fi trebuit să-i ştiu pe băieţii ăştia, dacă nu pentru altceva măcar pentru faptul că au avut o piesă pe un album anterior al lor, în care au colaborat cu nimeni altul decât Robert Smith. Revenind însă la prezent, pentru a-ţi face o impresie rapidă dacă

e sau nu pe gustul tău, recomand ascultarea track-ului cu numărul doi de aici, Prisms. Există două variante: ori te îndrăgosteşti iremediabil de compoziţiile britanicilor 65daysofstatic, ori consideri că oamenii ăştia nu rezonează defel cu feeling-ul tău personal.
Mă opresc niţel asupra „sentimentului“, căci marele atu al acestei trupe din Marea Britanie care nu demult a susţinut un concert la Budapesta este faptul că readuce arta în muzică. Fără cuvinte, 65daysofstatic are darul de a te teleporta în lumi de basm care emană tone de energii pozitive. The Undertow e un alt moment cheie al acestui material care explică pe deplin magia acestor compoziţii. Desele schimbări de stări care sunt realizate de aceşti maeştri ai sunetului au darul de a te face să pluteşti deasupra nedreptăţilor de zi cu zi. De exemplu, ascultând Blackspots, ai impresia că tocmai te-ai afundat într-un soundtrack al unui film în care eşti atât regizor cât şi actor, iar finalul acestui ipotetic film poate avea scenarii cât se poate de multiple. Piesa Taipei abundă în orchestraţii superbe şi variaţiuni sonore demenţiale, în timp ce Unmake the light te lansează undeva la mijlocul dintre realitate şi mister, într-un tărâm în care pur şi simplu te detaşezi complet de cotidian. Finalul acestui disc este şi el cât se poate de interesant, căci Destructivist te lasă pur şi simplu speechless. Dacă faci greşeala să asculţi acest album la căşti neperturbat defel de lumea exterioară, ai supriza ca după această audiţie să rămâi cu un sentiment straniu. De genul, „dar ce-a fost asta ce am ascultat?“. Wild Light este fără îndoială, unul din cele mai interesante albume instrumentale ale anului 2013. Care e musai de ascultat şi devorat, nu în timp ce speli vasele sau vorbeşti la telefon.