16 iun. 2016

The Different Class - Drop of Rock

The Different Class- Drop Of Rock
                                                  

Albumul de debut al celor de la The Different Class demonstrează că muzica românească are toate şansele să-şi revină din letargia în care se zbate de mai mult timp. Mai exact, vorbim de rock-ul autohton. Ceea ce cântă omuleţii aceştia poartă numele de groove – rock, în accepţiunea lor. Simplificând, e rock cu cojones. În bucătăria internă a celor de la The Different Class se regăsesc o serie de arome interesante: niţel stoner, oleacă grunge, niscaiva punk şi iz de power – rock. Judecând strict după spectrul muzical timişorean, băieţii sunt o combinaţie reuşită între The Egocentrics şi Burning Table. Iar dacă e să privim mai departe, influenţele lor sunt multe şi numeroase: de la Tool la MC5, trecând prin Pearl Jam şi înfruptându-se şi din The Stooges. Sau chiar The Doors, căci există pe acest album destule pasaje care amintesc de celebra trupă.



Şi fiindcă în zilele noastre etichetele muzicale au un rol determinant, băieţii reuşesc să „rezolve problema“ într-un mod cât se poate de elegant. Şi asta pentru că prima piesă a albumului. „Problem Solved“ nu lasă loc de interpretări: băieţii ăştia sunt cantonaţi într-un rock îmbibat cu valuri uriaşe de energie, sound-ul lor fiind unul care nu rămâne „fidel“ niciunei direcţii stilistice anume, dar care „te prinde“. „Blues Draft“ , următoarea piesă din disc, mută centrul de greutate al albumului spre influenţele clasice ale muzicii rock, melomanii regăsind aici destule pasaje din compoziţiile unor nume ca Led Zeppelin, The Doors, sau chiar Kula Shaker. Unul din cele mai reuşite momente ale acestui debut este Boots And Cats, o excursie de peste şapte minute în lumea „murdară“ a riff-urilor pline de şarm „culese“ din diverse subgenuri ale rock-ului modern. Melodia are parte de „up and down“-uri cât se poate de şarmante, desele schimbări de „mood“ fiind de bun augur. Surprizele nu se opresc aici, căci pentru piesa „Innuendo“ băieţii „întorc foaia“ oferind publicului o compoziţie „mult mai liniştită“ dar care cucereşte încă din primele acorduri. Pentru „Inbeetweners“, The Different Class fac din nou un slalom între punk şi groove, piesa oferind şi multe momente care oferă urechilor avizate solo-uri bine „ticluite“. Piesa care dă titlul albumului propune preţ de şapte minute o altă excursie în lumea plină de tenebre muzicale ale celor de la The Different Class. Melodia asta a fost inclusă şi pe coloana sonoră a filmului britanic The Antwerp Dolls, regizat de Jack L. Reid. „New Found Way“ alternează foarte izbutit între energie şi momente lente şi aduce în „aluat“ şi o voce feminină, foarte bine închegată în ecuaţia compoziţiei. Instrumentala „The Monkey Jump“ nu reuşeşte să se ridice la înălţimea celoralte piese de aici, dar finalul „Sunwise“ încheie albumul într-o notă de mister. 

Fiindcă trăim în România, trebuie să remarcăm şi un amănunt care într-o ţară civilizată nu-şi prea mai are rostul. E vorba de „sound“-ul albumului, care se ridică la standardele „de afară“. Am menţionat acest aspect, fiindcă din păcate, multe trupe autohtone au imaginaţie dar „pierd“ destul de mult la capitolul mastering şi mixaj. Nu e cazul la The Different Class. Fie că o numeşti blues, funk, stoner sau psychedelic, muzica celor de la The Different Class provoacă stări de bine rockerilor. E un disc ce poate fi ascultat lejer atât de cei care-şi poartă cu mândrie tricoul cu Led Zeppelin sau Pink Floyd, dar şi de cei cantonaţi pe sound-uri mai moderne. Cris Paul, Seian Scorobete şi David Rogojan au toate motivele de mândrie, căci debutul lor „groove – rock“ e unul din cele mai interesante albume de această factură apărut în 2016 în ţărişoara noastră. Discul se poate asculta aici.