ABRA - O muză perfectă

 

Oare, ce este mai important: autenticitatea sau inspirația artistică? Cheia supraviețuirii și înfloririi oricărui gen muzical este cât de bine se poate reînnoi, cum poate dobândi o nouă față fără a-și nega propriul trecut. În plus, e indicat ca orice stil să-și mențină elementele muzicale distinctice, cele care  separă genul cu pricina de restul lumii. În cazul formației ABRA secretul este consecvența.  Fie că numim chestia asta folk rock, pop rock sau soft rock, combinația de versuri inspirate și aranjamente așijderea reușesc să atragă publicul setat pe aceste amănunte. Din fericire nu-și propun nici în ruptul capului să capteze atenția celora pentru care muzica este o înșruire de clișee actuale, fuste scurte si texte imbecile. Se prea poate ca pentru mai tinerii ascultători sound-ul discului să fie oarecum înțepenit undeva în trecut, dar aranjamentele-s diverse și un aport special la acest capitol îl au și șlefuitorii (colaboratorii) discului. 

Chiar dacă Cicero spunea  la un moment dat că atunci ”când armele vorbesc, muzele tac”, aici nu e cazul. Varianta inițială a acestui dicton făcea referire la faptul că pe timp de război legile cad în plan secundar. Din nefericire, avem un război la nu foarte mare distanță de noi. Din fericire, mai avem și muze. Unele chiar perfecte. 

Orice album care începe cu cuvintele „Ce bine-i cu tine/Ce bine-i cu noi/ Tu oferi emoțiii/Eu fac tărăboi/“ promite o doză serioasă de entertainment urechilor avizate. Muza perfectă cu care se deschide discul este urmată de „Complici“ , o piesă ușor melancolică în care versurile au o rezonanță aparte („Se mișcă lumea-n sus și-n jos,/Stau neclintit, sunt de prisos./Ea-i încă aici; adio, frici!/Suntem complici“) și „Scoate-mă din trup afară“ , balada care este fără îndoială unul din punctele de referință ale albumului.  Aerul de 80s al pieselor este cât se poate de pregnant în melodia „Divin“ care nu are cum să nu-ți amintească de Abracadabra de Steve Miller Band și care deține și ea niște versuri adorabile ca „Mă întreb: sunt fericit?/Asta sună stupid;/Sunt doar ipocrit, deși sunt divin“.  Un alt moment de referință al albumului este „Mutarea în plic“ iar bucata numită Noblețe atacă cât se poate de special vremurile noastre burdușite cu fake news-uri pe rețelele de socializare:  „Internetu-i fals; descoperi doar orori,/Vedem doar animale și ghivece de flori,/Poze întunecate cu niscaiva culori,/Dar există o șansă să descoperi comori“. Piesa care închide acest album este o descriere șăgalnică a leneviei căci ne spune că „Ulterior s-a dovedit/Că cei ce-s puși pe lenevit/Nu sunt tocmai epigoni,Au surplus de neuroni“. 

Muza perfectă a celor de la ABRA este una cât se poate de sinceră. Nu e nicium „fata de la pagina cinci “, dar are ceva aparte. Discul bubuie de naturalețe, bun gust, umor și e inspirat. Poate fi consumat de  cei care apleacă urechea la creațiile lui Alexandru Andrieș sau Nicu Alifantis, de exemplu. Merge la fel de bine și pentru cei care vor să descopere o muzică românească sinceră și naturală, ambalată  corespunzător. 

Și pentru că am ajuns și la ambalaj, ABRA înseamnă Adrian Schwartz-Dinu, Christian Podratzky și Valentin Potra. La fel de importanți sunt și șlefuitorii (colaboratorii)  de pe muza perfectă:  Uțu Pascu - sound engineer, Horea Crișovan - guitars, mastering, Doru Apreotesei - keyboards, mastering,  Mirela Iacob & Dana Borteanu - backing vocals. 

Abra feat. Mircea Baniciu - Sapte

Asteptari: Dupa trei albume scoase in Germania si un disc aparut in tara noastra sub numele de La frumusetea ei, formatia Abra a editat albumul Sapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu care canta pe nu mai putin de zece piese. Alaturi de Adi Dinu, Christian Podratzky si Vali Potra, cei trei membri plini ai proiectului, pe acest disc mai apar ca invitati Horea Crisovan, Svetlana Levina si Maria Chioran. E un album made in Banat, suta la suta….

Rezultat: Un rocker din anii 70 a lasat mostenire o vorba cat se poate de valabila: „Cine a rezistat zece ani in acest domeniu poate fi abandonat in jungla fara nici o arma, o sa supravietuiasca“. Sar peste faza cu “a fost odata ca niciodata“ (pentru asta exista Google) si am sa punctez din start ca discul acesta e realizat de profesionisti cu state vechi in ale cantatului. Ba chiar as putea spune ca e un L.P. ca si conceptie si “restul tacamului“ si sa divaghez pe tema mortii vinilului. Revenind la Sapte, avem de-a face cu o auditie subtila, croita special pentru acei reprezentanti ai rasei umane care nu considera muzica niste “la la la”-uri decent aranjate. Din meniu lipsesc cliseele actuale, fustele scurte si textele imbecile. Stilistic avem de-a face cu ceva din categoria oldschool, fie ca-l numim folk – rock sau pur si simplu „cantare“. Curcubeul sonor al celor de la Abra e completat de minunata voce a lui Baniciu, de un Podratzky care e un vrajitor al bas-ului si cu un Adi Dinu care pe langa texte dichisite coloreaza materialul prin fineturi la chitara clasica.

Dincolo de aranjamentul sonor materialul Sapte primeste un plus de originalitate datorita simbiozei mirifice dintre muzica si text. Chiar daca in mare parte temele abordate sunt cele obisnuite, felul in care cuvintele rezoneaza pe melodii este unul cat se poate de misto. De exemplu in „Dupa asemanarea ta“ aflam de dezlegarea pe care a primit-o Janis Joplin la o marca de whisky sau ca „Nu-I nici o belea/Ca suntem facuti dupa asemenarea ta“. O posibila concluzie? „Si totusi mai sunt si cativa rebeli care fumeaza marihuana…/Cui ii mai arde acum de Carmina Burana?“. O poveste cu talc si adorabila se regaseste si in melodia care da titlul albumului. Dupa un inceput extrem de delicat, piesa Graba devine pe parcurs o explozie de dinamism care exceleaza si ea in cuvinte frumos mestesugite: „Capatuirea e mai de pret decat nemurirea/Privesc din umbra/Cum se extinde spiritul de turma“. Vagi arome de Creedance Clearwater Revival se revarsa in piesa Ne mintim frumos iar „Confidential“ pare sa puna degetul pe o rana: „Cu lene in gandiri/Traim din amintiri/Va spun confidential/Odata am fost genial!“. Influente diverse mai rasar pe ci pe colo, de exemplu nitel Stng in „Nu-I chip“.

Se spune – pe buna dreptate – ca atunci cand cineva canta la chitara rece posibilitatea ca acesta sa fie “prefabricat” este aproape de zero. Discul acesta este unul cat se poate de sincer, poate prea “dezbracat” pentru o societate in care nume mari ale muzicii romanesti n-au vandut in toata viata atatea discuri cate a facut-o Cleopatra Stratatan la gradinita! E o lectie de substanta muzicala, de educatie, naturalete, ceva pe filmul lui Alexandru Andries, care dealtfel este un bun prieten (si sustinator) al trupei. Cele 15 piese ale acestui disc sunt un balsam pentru sufletele care rezoneaza pe lungimea de unda a sensibilitatii.  Nu bag mana in foc ca e o auditie placuta pentru cei care considera poezie dume de genul Fly like you do it/Like you're high/Like you do it/Like you fly/Like you do it
/Lïke a women“, dar cu siguranta e un material care merita reascultari succesive.

Recomandari: Pentru amatorii de oldschool care stiu sa puna urechea asa cum se cuvine la niste fineturi.