Se afișează postările cu eticheta Anna Calvi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Anna Calvi. Afișați toate postările

25 ian. 2011

Anna Calvi - Anna Calvi

Asteptari: Anna Calvi e o solista britanica care este inspirata de Messiaen, Ravel si Debussy. Luata in brate de o serie de critici si numita de BBC „una din sperantele acestui an“, Anna Calvi a strans zece piese pentru acest album de debut.
Rezultat: Daca aceasta recenzie ar fi una cu un singur cuvant, categoric acesta ar fi melodrama. Combinatia dintre muzica si drama care se revarsa din cele 39 de minute ale acestui album ajunge uneori la paroxism, dar per ansamblu avem de-a face cu un tablou interesant, cu o serie de elemente neprevazute, care inspira un aer misterios, care te tine captiv. Piesele solistei incep adesea cu o portie de romantism a la Chris Isaak, dupa care, in functie de stare, se arunca in lupta o sumedenie de mici monstri sonori care dau un aer adesea surprinzator compozitiilor.