Se afișează postările cu eticheta Armin Van Buuren. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Armin Van Buuren. Afișați toate postările

6 oct. 2010

Armin Van Buuren - Mirage

Asteptari: Cat se poate de mari. Hey, vorbim de un olandez care a fost declarat trei ani la rand cel mai bun DJ din lume. Care de vreo noua ani de zile are un show radiofonic saptamanal (A State of Trance), care daca e sa ne luam dupa zvonuri are 30 de milioane de ascultatori in peste 40 de tari. In fiecare saptamana!!! Asadar noblesse oblige. Discul cu numarul patru din cariera sa vine la doi ani dupa Imagine, care a fost primul album al vreunui DJ care a ajuns pe primul loc in topul olandez.

Rezultat: In cazul in care as purta cu mandrie un tricou Armin Only, cu siguranta as fi nevoit sa remarc faptul ca presupusul meu idol “s-a vandut”. Fiindca fac parte din categoria acelora care stiu sa asculte cu ambele urechi de la jazz la trance, verdictul pentru acest album e unul moderat. Mirage e un disc decent in care muzicianul de 34 de ani apasa pe pedala discurilor – ghiveci. Carevasazica ne serveste portii de trance dar nu se sfieste sa le amestece cu lingurite de pop, cuburi de house si chiar si vagi urme de rock. E bine, e rau? Who knows?

Dupa ce a fost declarat cel mai bun DJ al lumii, la sfarsitul anului 2007, cariera lui Armin Van Buuren a luat o intorsatura previzibila. Exact ca si Guetta sau Tiesto, omul a decis ca e momentul sa paseasca pe taramurile nisipurilor miscatoare, adica zona aia aflata undeva intre underground-ul sanatos al muzicii dance si pop – ul nesanatos al clasamentelor actuale. O strategie care fara indoiala a fost cat se poate de fericita pentru contul sau din banca. Astazi aparitiile lui Armin nu mai au savoarea unui DJ act. Omul mixeaza azi in Budapesta, maine in Chile. Unde pune exact aceleasi melodii si are parte de exact acelasi succes. E mai degraba un pop – act iar cohortele de fani sunt gata sa absoarba orice le este oferit. E un fel de God of Trance, care poate a pierdut contactul cu lumea reala. Oare acest Mirage schimba ceva din aceasta situatie?
Dupa un start cat se poate de interesant in care avem parte de o voce a la Enya, lucrurile isi intra oarecum in normal, piesa care da titlul albumului fiind cat se poate de previzibila. In prima ei jumatate, caci mai spre finish in ecuatia sonora intra cateva efecte de chitari care duc constructia nitel spre rock. Nu prea mult, exact cat este necesar pentru ca piesa sa fie suportabila. Desigur, colaboratorii lui Armin sunt raspunzatori in buna parte pentru diversitatea pe care o emana acest album. Categoric un material in care ai ocazia sa asculti voci precum cele ale celebrelor Sophie Ellis-Bextor sau Nadia Ali n-are cum sa dea gres. Din pacate cele doua piese realizate cu solistele amintite nu au parte de un suport instrumental prea stralucit, ceea ce e chiar o problema. Sunt un fel de „tralala” executat in zilele noastre cu mare ardoare de Guetta. Din fericire tot la colaboratori merita amintiti BT sau Ferry Corsten la partea de instrumentatie si co – producatorul  Benno de Goeij, cunoscut din Rank 1. Senzatia pe care ti-o lasa ascultarea acestor piese este aceea de jumi – juma. Ca si cum Armin ar avea o dubla personalitate: una in care actul artistic urmeaza linia „din suflet”, cealalta fiind axata „pentru portofel”. La capitolul „asa da” as evidentia Coming Home, These silent hearts sau Orbion, piese categoric incluse in felia „vechiul Armin”.  Desi intra aprent in categoria pieselor pop, piesa care poarta titlul unui club din Timisoara (Youtopia) are potential, fiind deasemenea adorabila. Interesant mi se pare ca linia melodica intra oarecum in dream – pop – ul etalat printre altii de Owl City si al lui Fireflies. Desigur exista destule momente mai putin inspirate (deraieri, cum ar spune un carcotas) printre care se numara insipida This light between us sau Take a moment.

Mirage e un album divers, care seamana ca doua picaturi cu Kaleidoskope-ul lui Tiesto. Si asta pentru ca se simte de la o posta faptul ca Armin incearca sa exploreze noi teritorii. Sau altfel spus, sa fie si pe placul acelora care asculta house sau pop. Linia de mijloc pe care paseste Armin cu acest disc e una care implica riscuri. Fanii inraiti ai trance-ului ar putea fi nemultumiti de “indulcirea” pop a liniilor melodice, dar tocmai acest amanunt ar putea sa-l propulseze pe olandez in “alta lume”. E drept, intr-acolo se indreapta si Tiesto, iar Guetta e deocamdata cel care taie si spanzura, dar concurenta e binevenita in orice domeniu, nu?

Recomandari: De ascultat in “background” pentru aceia carora cuvantul dance nu le creeaza frisoane.