Se afișează postările cu eticheta Fusion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fusion. Afișați toate postările

24 feb. 2016

GoGo Penguin - Man made object

                                         
Deşi numele celor de la GoGo Penguin ar putea concura lejer într-un top al celor mai neinspirate alegeri pentru un „band“, muzica reuşeşte să surclaseze banalitatea titulaturii. După ce au editat albumele Fanfares şi V20, cei trei muzicieni care alcătuiesc acest proiect au scos Man Made Object la cea mai faimoasă casă de discuri de jazz din lume, Blue Note. Înainte de toate, e musai de remarcat că piesele astea nu pot fi încadrate în ceea ce înţelegem de obicei prin această particulă. Majoritatea pieselor sunt construite în jurul pianului lui Chris Illingworth, sound-ul acesta fiind dealtfel un trade mark al trupei. Acest fapt nu ştirbeşte cu nimic prestaţia lui Nick Blacka al cărui bass contribuie din plin la dezvoltarea construcţiilor sonore, iar  percuţia - pe alocuri extrem de viguroasă – realizată de Rob Turner adaugă stropi de inspiraţie pieselor. Unul din motivele pentru care acest disc merită ascultat cu urechile ciulite este acela că oferă destule răsturnări de situaţie. 



Pe alocuri tobele sunt cât se poate de înşelătoare, căci dacă faci abstracţie de restul instrumentelor poţi avea impresia că tocmai asculţi un disc de drum and bass. Ba chiar ceea ce numim „club music“, în „Smarra“, fără îndoială unul din highlight-urile albumului. Piesa asta e un hibrid între jazz şi efecte electronice, mai ales pentru faptul că sound-urile din ambele tabere sunt întrebuinţate într-o cantitate bine dozată. Piesele oscilează destul de mult şi transmit stări complexe: de la porţiuni liniştite care te fac să te gândeşti la veşnicia satului românesc la bucăţi nervoase care-ţi induc în subconştient nebunia cotidiană palpabilă în marile metropole. Discul te captivează din start şi până la ultima clipă, iar momente ca „Wild Cat“ , „Quiet Mind“ sau „All Res“ merită ascultate la volum maxim. Dacă iubiţi crescendo-uri măreţe, explozii demenţiale, jazz de mare clasă şi puţintele efecte electronice, Go Go Penguin şi noul lor disc e musai de ascultat.

27 apr. 2015

BRUM - Today

Primul album al timişorenilor de la BRUM e o rara avis în muzica românească. Discul a fost lansat online în data de 25 aprile la ora 23.59, iar în format fizic acesta se poate procura în premieră în România, sub formă de carte poştală cu magnet, fiecare din cele o sută de exemplare având parte de un artwork diferit. Nu doar din această cauză e acest Today ceva interesant. Poate din cauza faptului că trupa asta cântă electro live. Cel puţin aşa s-au autoetichetat ei. Dincolo de asta, cele opt piese incluse pe Today au un „aer“ aparte, foarte rar întâlnit în spaţiul geografic în care ne situăm. Fiindcă majoritatea concertelor susţinute de Cătă Vaştagu, Anghel Mailat şi Radu Pieloiu au avut loc în întâmplări mai mult sau mai puţin legate de noţiunea de party, trebuie să subliniez din start că sound-ul BRUM nu e defel asemănător cu ceea ce se ascultă la petrecerile de diverse facturi de pe la noi. Lipsesc VST-urile şi pattern-urile „trendy“ folosite în exces de către producătorii axaţi pe dance music, dar acest amănunt este unul cât se poate de pozitiv, la urma urmei. 

„Aluatul“ BRUM e copt din nişte ingrediente atent selecţionate, dar care nu sunt destinate exclusiv dansului. E mai degrabă un soi de „electro“ pentru creier, iar graţie background-ului diferit ale celor trei membri, mixul ăsta de drum and bass, jazz, funk, experimental şi niţel dub e delicios. Ca orice artişti, cei trei muzicieni se cam feresc de „etichete“. Au aruncat un „electro live“ aşa să fie trecut în CV, dar piesele astea nu sunt pentru petrecăreţii care merg să asculte numai „avioane“ şi prăjiţii care se entuziasmează doar de post – dubstep în diverse hale. E un dance – music mai pentru posesori de IQ. Sau un warm – up pentru cei care se simt bine doar atunci când beat-urile monotone sunt întrerupte de un efect de „acid“.

Încă de la prima piesă numită „Ema“, trupa reuşeşte să-şi creeze o carte de vizită distinctă, în care bass-ul se combină extrem de bine cu efectele electronice speciale şi percuţia care aminteşte de drum and bass. Pe By the way îşi fac apariţia şi câteva sample-uri cinematice care sunt menite să sublinieze fuziunea diversă de stiluri.. Cele puţin peste 11 minute ale piesei This is my bedroom adună laolaltă toate „nebuniile“ experimentale ale trio-ului timişorean. Peste un sample care îţi aminteşte de vremurile bune ale celor de la The Prodigy, piesa are diverse up and down-uri şi seamănă niţel cu experimentele sonore ale celor de la Art Of Noise. Există şi porţiuni explozive în care ai impresia că cei de la Pendulum tocmai au intrat într-un jam sesion. Una din cele mai interesante piese de aici mi se pare Wings, în care „aripile“ muzicienilor se arată în splendoarea lor, amestecul creat aici fiind unul de bun gust. După o primă jumătate mai „domoală“ piesa devine cât se poate de explozivă, fiind un soi de rave englezesc al anilor 90 din categoria Orbital. Me alone este un alt exemplu de compoziţie care prezintă cât se poate de fericit „apele“ în care navighează timişorenii, fiind un alt moment de vârf al acestui debut. 

Piesa care dă titlul acestui debut, Today are menirea de a te face să visezi cu ochii deschişi, fiind un soi de cosmic electro cu serioase influenţe jazzy şi chiar şi chill. În opinia subsemnatului, Public Relations e unicul moment „static“ al abumului, fiind piesa cea mai previzibilă de aici. Cele 12 minute de final ale piesei Ued sunt o reală desfătare pentru urechile avizilor de fusion – music, sample-urile care amintesc de groove house potrivindu-se la fix cu „nebunia“ care urmează. Din loc în loc, ascultătorul e „tratat“ şi cu porţiuni de „space disco“ care amintesc de Linstrom sau Prins Thomas, pe alocuri. Una peste alta, băieţii de la BRUM au aruncat pe piaţă un album curajos, care nu urmăreşte defel trendurile muzicii made in Romania şi care reuşeşte să surprindă. Nu ştiu dacă muzica celor de la BRUM este sinonimă cu noţiunea de „astăzi“ (după cum ne e sugerat în titlul acestui debut). Şi asta pentru că în opinia mea termenii de „astăzi“ şi „electro“ sună altcumva. Dincolo de acest aspect, sunt mega sigur că oamenii ăştia vor fi apreciaţi cu vârf şi îndesat de melomanii care caută chestii interesante. Iar în sărăcăcioasa industrie muzicală de pe la noi, avem nevoie de mulţi mai mulţi oameni curajoşi, cu cohones, care să amestece atât de frumos diverse felii muzicale.Discul poate fi ascultat, aici.

24 apr. 2013

Rachid Taha - Zoom

Rachid Taha - Zoom
O simplă enumerare a influenţelor pe care le are solistul algerian Rachid Taha (care trăieşte de la vârsta de zece ani în Franţa) e îndeajuns pentru a-ţi atrage atenţia. Carevasăzică, muzicianul născut în 1958 îşi trage seva din rock, muzică electronică, punk şi raï, „combinaţie“ cât se poate de ciudată prin simpla ei enumerare. Una din cele mai cunoscute piese ale sale este cover-ul Rock El Cashbah, care a apărut în filmul din 2007 dedicat lui Joe Strummer (The Clash). Pe care dacă nu o ştiţi, ar fi bine să ascultaţi la maxim aici. Zoom este cel de-al 9-lea album solo al celui care a fost numit pe bună dreptate de critici drept „The king of rock’n’raï”, care marchează un punct interesant în cariera artistului care a a debutat acum 30 de ani alături de trupa Carte de Séjour.

27 nov. 2012

Stepan Project - Lumina

Stepan Project Lumina
Dincolo de cei 11 ani care au fost necesari pentru a zamisli un asemenea material discografic care incheie trilogia Stepan Project si multimea de colaboratori care au pus umarul la realizarea Lumina, ramane PRODUSUL. Pe care probabil ca nu-l veti gasi la raioanele cu cele trebnice din hypermarket-uri, dar pe care ar fi bine sa puneti mana cu orice mijloace caci contine doza optima de frumos necesara sufletului. Pentru cei care nu stiu, Lumina contine trei CD-uri si un DVD, din care se revarsa peste cinci ore de muzica. Materialul constituie cea de-a treia parte a trilogiei „Sensul Vietii“ inceputa in 1996 cu albumul „Sensul vietii” si continuata in 2001 cu dublul-album „Undeva în Europa…”. Plus o carticica care acompanieaza materialul, cum rar ti-e dat sa vezi pe melegurile autohtone. Care abunda in aprecieri si ganduri oneste scrise de oameni ca Doru Ionescu, Adrian Cioroianu, Bogdan Puris, Diaconul Vasile Badescu (Catedrala Mitropolitana Timisoara), Dan Negru, Catalin Stefanescu, Sorin Lupascu sau Florin Silviu Ursulescu. Deloc intamplator, piesele sunt „acompaniate“ in booklet de imagini, astfel incat „trip“ –ul sonor este unul de mare efect.

24 aug. 2012

Marcus Miller - Renaissance


Cronica disc Marcus Miller Rennaisance
Daca esti basist, simpla mentionare a acestui nume e o recomandare cat se poate de solida. Inainte de a intra la banuieli, afirmatia de mai sus n-are nicio relevanta pentru turbulentele politice pe care le traversam. Caci a fi basist inseamna in acest context a canta la chitara bas sau a rezona cu acest instrument. Carevasazica, basistii au toate motivele de bucurie, caci acest Rennissance este unul la fel de spectaculos ca celelalte creatii ale vrajitorului Marcus Miller. Titlul e insa cat se poate de neinspirat, caci Rennaisance n-are de-a face cu nicio schimbare stilistica, ci este mai degraba o renastere solo dupa patru ani de pauza discografica.

4 iun. 2012

Avant’n’Gard - Soare Staniol

Album Soare Staniol
Calitatea esentiala a marilor creatori consta in puterea lor de a trezi in cei ce le asculta cantecele unele imagini ascunse in hatisurile memoriei, de a face sa vibreze acea coarda care este atinsa atat de rar. Pe scurt, fiecare artist ar trebui sa aibe un sticky –note cu acest mesaj, localizat undeva pe biroul sau sau in vreun coltisor al memoriei.  Si mai pe scurt, misiunea asta pare a fi fost uitata, in vremurile noastre in care diletantismul este adesea ridicat la nivel de arta. Lasand filozofia la o parte, Avant’n’Gard e un echipaj sonor mega – atipic pentru plaiurile noastre. Ai zice ca s-a nascut „undeva – candva“ dupa o sesiune serioasa de listening-uri prelungite Amon Duul, dar e made in Romania.

21 mai 2012

Get the Blessing - OCDC

Album OCDC
Cine a inventat vorba totu-I bine cand se termina cu bine, n-a fost om rau. Hai sa fim onesti pana la capat: cui nu-I plac happy – end – ingurile? Iar atunci cand din intamplare dai peste o trupa care are sagalnicul nume de Get the blessing si totul se termina cu bine, simti ca ai parte intr-adevar de o binecuvantare pe termen lung. Desi in zilele noastre termenul de fresh s-a demonetizat la marea arta gratie folosirii lui de catre capetele minunate din industria advertising-ului, prima senzatie pe care o ai dupa asa o auditie este asta. Nu e acel proaspat stors din dubstep si nici acel new style care inunda topurile si nici nu e axat in randul diverselor efecte electronice folosite pana la refuz de multi. E mai degraba o desfatare acustica, una in care urechile desfundate se aleg cu o stare de fericire ce emana din belsug in cele opt piese incluse pe albumul cu numarul trei al acestor vajnici britanici.

11 apr. 2012

Amadou and Mariam - Folila

Recenzie disc Folila
Daca e sa ne luam dupa stiri, anul trecut diplomatilor norvegieni li s-a cerut expres sa se puna la punct cu curentul „black – metal“, caci pe toate meridianele Globului acestia erau chestionati invariabil despre acest curent muzical. Probabil ca diplomatii din Mali sunt updatati permanent cu muzica realizata de Amadou Bagayoko si Mariam Doumbia. Nu de alte, dar cuplul nevazator din Mali a devenit unul din cele mai cunoscute produse de export ale tarii in care e prezent si desertul Sahara, Mali. E drept, si-n trecut Amadou si Mariam au avut cateva colaborari cu „occidentali“ (Sergent Garcia sau Damon Albarn, ca sa amintesc doar cativa), dar de aceasta data au cam depasit limita, fiindca albumul lor cel mai recent Folila pur si simplu geme de special guesti, motiv pentru care initial am purces cu o suspiciune bina intemeiata la aceasta auditie. Din fericire, rezultatul final nu este un ghiveci facut „doar pentru a vinde“, caci diversele directii inregimentate in compozitiile discului se incadreaza perfect in categoria pieselor cu bun gust.

5 apr. 2012

Jazzadezz - Panta Rhei

Recenzie disc Panta Rei
Dincolo de drujbele din dubstep, indie – rock – ul imbratisat en – gros de catre cei care tin neaparat sa li se aplice eticheta hipsteri, hip – hop - ul care ne invata „cat de sus pot eu sa sar“, pop – rock - ul care ne terorizeaza cu texte de genul „ai aparut ca un inger“, hardcore-ul al carui scop este creearea cator mai multi decibeli si popcorn –ul atat de fumat incat nici nu mai merita bagat in seama, spectrul autohton muzical mai cuprinde diverse alte directii care arareori ajung sa fie cunoscute publicului larg, desi reprezentantii acestor curente sunt cel putin la fel de talentati decat mocofanii prezenti non – stop in mass – media. Daca tot am ajuns la „curente“, cei de la Jazzadezz nu au nici o treaba cu jazz-ul, dar sunt in opinia subsemnatului destul de departe de eticheta dream – pop cu care se „alinta“ muzicienii in comunicatul de presa care anunta concertul de lansare al celui de-al doilea album discografic al lor, Panta Rhei, programat sa apara in 6 aprilie 2012.

3 apr. 2012

DJ Format - Statement of Intent

Recenzie disc Statement of intent
Se prea poate sa fi observat, dar printre recenziile care-si gasesc locul pe acest site destul de rar isi gasesc locul artisti care activeaza in zona hip – hop. Fara un motiv anume, poate doar pentru faptul ca o mare parte din „felia“ ocupata actualmente de nume ca Jay-Z, DMX sau 50 Cent e prea jalnica si neinovatoare pentru urechile subsemnatului. Exceptiile confirma regula. Eroul povestii sonore de azi vine din Brighton si se numeste Matt Ford. A debutat in 2003 cu un disc care a purtat numele de “Music For The Mature B-Boy” iar doi ani mai tarziu a recidivat cu “If You Can’t Join ‘Em…Beat ‘Em”. DJ Format – pseudonimul sub care activeaza muzicianul – este un tip croit pentru urechile acelora care au prins vremurile de aur ale hip – hop – ului si a crescut cu Run DMC, Beastie Boys, LL Cool J, Public Enemy, 2 Live Crew, nume care-si gasesc destule influente in piesele sale.

25 ian. 2012

Badbadnotgood - BBNG

In cazul in care ati auzit vreodata de rapperul american Tyler, The Creator, exista probabilitatea sa fi vazut pe Youtube niste jam – session – uri executate de acesta alaturi de canadienii de la BADBADNOTGOOD (pe scurt BBNG). Cei trei muzicieni din Toronto care activeaza in zona nu – jazz au editat un mixtape care poate fi descarcat gratuit de aici care te lasa pur si simplu cu gura cascata, sau ca sa ne folosim de niste termeni mai sonori, cu urechea ciulita. Matt Tavares (pian), Alex Sowinski (tobe) si Chester Hansen (bass) reusesc sa surprinda in cel mai misto mod cu putinta fiindca „ataca” niste cover-uri intr-o maniera neconventionala. Unde mai pui ca in timpul aparitiilor lor live tobarul poarta o masca de ...porc pe fata. Piesele care isi gasesc o interpretare cat se poate de originala vin din diverse arii stilistice atat din zona hip – hop (Gang Starr sau Nas) cat si din aria celor de la DJ Premier, Joy Division sau chiar din celebrul joc de Nintendo numit The Legends of Zelda. Melodii care altminteri au un groove cat se poate de pregnant sunt transformate in formatul smooth-jazz, iar sound-ul este o imbinare fericita intre un bass care iti atinge finut stomacelul, un pian adesea prea modern ca sa fie adevarat si o percutie absolut nebunatica. Intro-ul acestui mixtape este cat se poate de elocvent pentru ceea ce presteaza acesti tineri canadieni, una din putinele voci ale discului anuntandu-ne pe un ton cat se pooate de meserias: Whatever you do, be creative! Mai apoi “Fall In Love” (o preluare dupa trupa americana de hip hop Slum Village) jongleaza cat se poate de subtil intre hip hop si jazz, iar unul din highlight-urile materialului este un mash – up de peste noua minutele ce curpinde trei teme din seria de jocuri Zelda. Exista si alegeri curioase, cum ar fi de exemplu Camel, o piesa din repertoriul celor de la Flying Circus sau chiar Transmission-ul celor de la Joy Division. Din fericire, nu numai alegerea pieselor e una de exceptie cat si „vopseaua“ pe care o adauga baietii astia peste variantele originale. E cat se poate de reconfortant sa realizezi ca niste pustani de 20 de ani pot creea asa ceva si fara indoiala mixtape-ul asta merita sa fie ascultat pe indelete de orice meloman care e curios de ceva fain din cale afara.

18 ian. 2012

Balkan Fanatik - Ölelj magadhoz

Atunci cand vine vorba de muzica, termenul balcanic e privit foarte circumspect. Oarecum pe buna dreptate, avand in vedere simbioza dintre spatiul geografic unde ne ducem existenta si prejudecatile formate in urma multor gunoaie sonore care ni se servesc pe post de muzica balcanica. Cel de-al patrulea album al formatiei maghiare Balkan Fanatik e o combinatie intre etno, elemente electronice, reggae, pop si ska si reuseste sa fie unul cat se poate de adorabil. Practic, e un soi de update al unor melodii din folcorul maghiar, care desi are urme de elemente din muzica electronica e concentrat mai mult pe instrumente traditionale, cum ar fi chitara acustica, percutie moderna, clarinet si chiar si vioara. Exista aici, in mai multe randuri si acel enervant efect de voce readus in constiinta publicului de Cher (vocoder), dar din fericire per ansamblu acesta este in minoritate. Semnificatia titlului ( in traducere „Imbratiseaza-ma“) se vrea a fi un semnal pozitiv in niste vremuri care - din punct de vedere economic cel putin - sunt destul de “gri”. Interesant este ca maghiarii si-au facut un obicei de a descoperi tinere talente prin intermediul Youtube-ului, fiindca pe discul lor trecut au dat de un rapper din Los Angeles iar acum l-au cules pe MC Pita Ramos prin acelasi mijloc. Chiar si coperta discului este una bine aleasa si da un semnal clar oricui asupra faptului ca muzica maghiarilor este o combinatie intre vechi si nou si este eclectica.

Prima piesa a discului Repülj, madár debuteaza cu niste acorduri specifice celor de la U2, sonoritati care se regasesc mai apoi in mai multe puncte ale materialului discografic, iar pentru cei care au fost prezenti anul trecut la festivalul Sziget piesa cu pricina le poate aduce niste amintiri cat se poate de agreabile, avand in vedere ca a fost cantat de doua ori in recitalul celor de la Balkan Fanatik. Printre piesele care au iz de slagar inca de la prima auditie se numara Csiripeltem bébi, Leánykérős si Csá, aceasta din urma fiind imbracata intr-un inedit covor de sound-uri ska si reggae si care a fost realizata alaturi de Copy Con. Un amanunt deloc de neglijat este faptul ca una din melodiile de aici - Ha te tudnád- a fost inclusa si in materialul lor precedent si este realizata alaturi de rapperul american Prophet. Prea multe consideratii asupra acestui material nu-si au rostul. E o dovada vie ca folclorul poate fi updatat la vremurile moderne cu mult bun simt si din aceasta cauza discul asta merita ascultat cu mare atentie de oricine.

12 ian. 2012

Renegades of Jazz - Hip to the jive

Recenzie Hip to the jive
De fiecare data cand cuvantul funky apare in vreun context, prin capsor imi trece pentru cateva secunde simpaticul refren al celor de la C & C Music Factory, care cantau obsesiv de repetitiv Do you wanna get funky with me.  Sunt sigur ca exista tone de muzica funky. Si o sumedenie de artisti care de abia asteapta sa fie descoperiti, sa fie ascultati, sa smulga reprize de „dat din cap“ sau miscari onduitoare de trupuri prin diverse colturi ale lumii. David Hanke e unul din aceste personaje. Si-a tras si un nume misterios - Renegades of Jazz – si mai activeaza in bransa si sub pseudonimele de Mad Doc sau Unifairfly. Ba char canta in niste trupe ca  Madball Scientists, de exemplu. Trecand peste amanunte, trebuie sa va marturisesc ca de cateva saptamani albumul Hip to the Jive face ravagii prin discoteca subsemnatului si este scos de la naftalina oridecate ori simt nevoia sa ma invigorez. Imi da aripi, just like a Red Bull, si e burdusit cu voie – buna. E antidotul perfect la prostie, e lovely, ce mai.

Omul acesta care-si duce traiul prin Germania combina cu mega – talent latura funky a jazz-ului cu elemente de breakbeat si chiar niscaiva influente hip – hop si da nastere unui conglomerat cat se poate de solid, menit sa te faca sa plutesti. Primul lui single numit Karabin, a aparut in 2010 si a facut ceva valva in randul amatorilor de muzici funky – jazz. Din meniul acestui rasfat sonor pentru urechile bine spalate nu lipsesc elementele de Big Band Jazz, portiuni autentice de swing, break-uri specifice B – Boy si nici chiar elemente latino – tropicale, acestea din urma facandu-si prezenta in special in piesa Voodoo Juju. Pe langa mai sus – amintitul Karabin, pe acest disc de debut al acestui proiect se regasesc si alte doua melodii care au fost incluse in seturile multor DJ de funky – music anul trecut: Cascade si Get A Wiggle On. Amestecul acesta de jazz cu breakbeat functioneaza la maxim in cele 12 piese ale acestui album, iar alte doua puncte care sustin aceasta afirmatie sunt melodiile Apple Sauce si Jitterbug. Un alt element care face ca acest disc sa fie unul care se poate incadra la categoria misto de tot este acela ca majoritatea beat-urilor sunt uptempo, neavand parte de interludii plictistoare sau momente moarte. Renegades of Jazz e funky jazz for modern people, credeti-ma.

3 ian. 2012

Havasi & Endi - Drum & Piano Project Freedom

Drum and piano project freedom
Fiindca traim intr-o lume plina de clisee, orice cronica serioasa la acest album e musai sa inceapa cu faptul ca Havasi Balázs este un muzician maghiar care a intrat in Cartea Recordurilor in luna noiembrie a anului 2009, cand a atins clapele de pian in 60 de secunde de nu mai putin de 498 de ori, devenind astfel cel mai rapid pianist al lumii. Ceea ce face insa acest disc teribil de interesant este faptul ca alaturi de un tobar de rock din tara vecina, tipul asta nascut in 1975 propune urechilor bine spalate o excursie terifianta. Nu trebuie sa fii Mama Omida ca sa te prinzi din prima faptul ca ceea ce se aude aici e exclusiv tobe si pian. O combinatie aparent ciudata, ca si o portie sanatoasa de ficat de gasca inmuiata in gem de capsuni. Dar care e pur si simplu uimitoare. Muzica fabricata in tara care a dat lumii de-alde Kodály, Bartók sau Liszt e „updatata” la zi si distruge cu buna stiinta orice bariere imaginare, fiind adorabila atat pentru creierele care vibreaza pe creatii clasice cat si pentru amatorii de rock.

Povestea spune ca afinitatea catre muzica calsica a lui Havasi a devenit evidenta de la o varsta frageda. Ceea ce a facut ca la 21 de ani sa devina profesor de pian la Conservatorul din Budapesta. De ceva vreme a pus la cale si o suita impresionanta de compozitii nascute dintr-o fuziune feerica de stiluri sub numele de Symphonic Red Concert Show. Spectacol care a ajuns dealtfel si la Bucuresti, in luna noiembrie a anului trecut si a fericit pe deplin cei 4.000 de spectatori care au avut privilegiul de a-l vedea pe viu. Show-ul acesta (care a aparut dealtfel si pe DVD in 2010) cuprinde tobosari japonezi, coruri, solisti si alte cele. Printre altele, Havasi face parte si din proiectul the Unbending Trees, care a editat un album produs de celebrii Ben Watt si Tracey Thorn, pe care ar trebui sa-i stiti din Everything But the Girl. Revenind la povestea actuala, in acest proiect alaturi de el se afla tobarul Kiss Endi, care activeaza in formatia maghiara Hooligans. Proiectul acesta a fost prezentat pentru prima oara in cadrul conferintei TED Global, o manifestare cu staif care s-a tinut in Edinburgh anul trecut si care isi propune sa prezinte inovatori in domeniul stiintei, divertismentului sau a tehnologiei. Una peste alta, oamenii acestia au demonstrat intr-un mediu stiintific ca pianul poate fi cat se poate de modern si-n zilele noastre.

Desi se invarte in jurul a doua instrumente, muzica asta nu e deloc minimala. Albumul cuprinde un CD si un DVD, iar cele 12 piese care insumeaza 51 de minute audio zboara ca vantul. Fiecare sound e eficient si la locul sau iar piesele iti creeaza o curiozitate aparte, gratie intrepatrunderii elementelor rock cu muzica clasica. Exista o sumedenie de schimbari de tempo, una din cele mai reprezentative piese care vine in sprijinul acestei afirmatii fiind The Storm. O furtuna de idei inovatoare si sound-uri asijderea care-ti fac pielea gaina. Alte momente superbe sunt The Duel, 28 Waves sau chiar Freedom, piesa care are parte si de un videoclip care se regaseste si pe DVD-ul care vine la pachet cu acest CD.

Se spune ca in concerte, Havasi face ravagii astfel incat camera care reda imaginile demonstrative pe marile ecrane nu reuseste sa prinda toate miscarile degetelor sale. Dincolo de toate, discul acesta e o dovada clara a faptului ca si-n zilele noastre mai exista lucruri minunate, care reusesc sa-ti creeze emotii sincere si care ocolesc voit sau nu propaganda instituita de mass – media. Freedom e un disc mai mult decat misto, e musai de ascultat....

21 dec. 2011

Six 60 - Six 60

Pentru excursia sonora de astazi va propun sa facem o mica calatorie de 17.000 de kilometri pana in Noua Zeelanda pentru a-i cunoaste pe Six 60.  Care este cel mai de succes grup al anului 2011 in tara cunoscuta indeobste pentru All Blacks. Si care  a editat un material discografic de debut care reuseste sa doboare bariere. Ascultand acest disc realizezi ca fusion-ul e un termen care nu cunoaste oprelisti, iar daca te consideri ca faci parte din categoria oamenilor open – minded, te vei indragosti instantaneu si fara drept de apel de amestecul asta de rock, reggae, soul, dubstep si roots.

Albumul de debut al celor de la Six 60 cuprinde 11 track-uri pe primul CD si inca cinci compozitii pe celalalt CD. E un curcubeu sonor mirific, o simbioza extraordinara intre instrumentatiile clasice si cele electronice. Totul curge atat de „snur” incat in multe locuri pur si simplu nu-ti dai seama daca baietii astia apeleaza la samplere sau la instrumente traditionale, si asta e intr-adevar ceva special. Momentele de referinta sunt cele doua single-uri care au facut valva:  Rise Up 2.0 si Don't Forget Your Roots. Ciorba asta gustoasa made in New Zeeland e insa cat se poate de gustoasa si in alte locuri, caci tipii astia o ard cat se poate de misto si pe celelalte melodii. Par example, in Forever, care amesteca exact cat trebuie riff-urile de chitara cu percutia specifica dubstep-ului. Sa fim bine intelesi, ghiveciul asta nu e cel intalnit in noul Korn, e mult mai subtil si mai radio frinedly, neavand nimic in comun cu nu metal-ul. Windy days te face sa te teleportezi pentru cateva clipe in largul insulelor care alcatuiesc acest stat, care pana acum pe plan muzical a fost arhicunoscut in primul rand datorita hitului How Bizarre din repertoriul OMC. Run for it este o alta mostra de intelepcioune muzicala in care chitarile fac casa cat se pooate de buna cu bass-ul specific dubstep-ului, iar Hard for me este o piesa care are niste arome de Magnetic Man pregnante. In schimb Get e o piesa care te duce cu gandul la Red Hot Chilli Peppers, iar atunci cand asculti cele opt minute care alcatuiesc piesa Lost, nu ai cum sa nu-ti amintesti de colectiile Kuschelrock din dotare.  Una peste alta, debutul Six 60 e o demonstratie a faptului ca muzica buna nu trebuie neaparat sa vina din tari cu traditie in acest sens. Astept cu nerabdare ca cineva din Romania sa scoata ceva in genul acestui disc creat la 17.000 de kilometri distanta.

14 dec. 2011

Baloji - Kinshasa Succursale

Nu e un secret pentru nimeni faptul ca world music a devenit o eticheta cat se poate de trendy in zilele noastre, poate si datorita sincretismului inglobat in acest stil. Protagonistul recenziei de astazi este un rapper nascut in Congo care traieste de mai multi ani in Belgia. Baloji – care inseamna „vrajitor“ in limba swahili – a adunat o sumedenie de colaboratori pentru acest material discografic ce cuprinde 16 piese, iar rezultatul este unul cat se poate de reusit. E o inclestare de stiluri muzicale care reusesc sa formeze un tot unitar si sarmant. Desi aparent rap-ul este in prim – plan, adevaratul farmec al acestor compozitii il reprezinta diversitatea de idei exprimate pe plan compozitional si instrumental, intregul “ghiveci” fiind unul cat se poate de magic, cum numai un vrajitor e in stare sa creeze.

Chitarile acustice fac casa cat se poate de buna cu instrumentele traditionale africane sau cu inflexiuni de soul – music. Una din piesele care stralucesc de la departare e Karibu Ya Bintou, melodie interpretata alaturi de binecunoscutii muzicieni de la Konono No 1 si care pe parcursul a mai bine de sase minute amesteca la fix aerul vestic cu sonoritatile tipice continentului negru. Poate la fel de sarmanta este si piesa care deschide materialul "Le Jour D'Apres , o prelucrare a unei piese din anii 60 numita Indépendence Cha-Cha, care contine cam toate elementele pentru care acest album e absolut adorabil: gospel, rap, niscaiva funk si categoric muzica made in Congo. Piesa asta are parte si de doua remixuri cat se poate de interesante in care apar Blitz the Ambassador, un artist nascut in Ghana, dar care traieste in Brooklyn si Theophilus London. Mai exista si o serie de alti colaboratori care-si aduc aportul la acest album, acestia fiind dealtfel sarea si pierul acestui material.  Fiecare cantec de aici este unic si diferit, iar daca vrei sa asculti ceva fresh si inteligent din aria world – music ar fi bine sa nu ratezi acest album.

5 nov. 2011

Thundercat - The Golden Age of Apocalypse

Dragilor, de mult n-am mai dat peste un jazz atat de cool. Sau peste o muzica atat de fresh cu influente jazz. Eroul principal al acestui deliciu auditiv este un basist care de-a lungul vremurilor a cantat in diverse combinatii, printre care ar fi amintit cele cu Stanley Clarke, Snoop Dogg sau Leon Ware. Iar faptul ca din 2002 omul acesta e alaturi de Suicidal Tendencies e un alt adevar indubitabil. Pe numele sau adevarat Stephen Bruner, omul acesta a hotarat ca e cazul sa ne ofere si un album solo si bine a facut, caci albumul aparut sub pseudonimul Thundercat a fost deja numit „cel mai esential album al unui basist de la Jaco Pastorius incocace“ de catre guru-ul Gilles Peterson, de la BBC. Un rol esential in creearea sound-ului visceral al acestui disc il are Steven Ellison, un tip care raspunde la numele de Flying Lotus si care care anul trecut l-a cooptat pe Thundercat in excelentul disc Cosmograma.

3 nov. 2011

Buraka Som Sistema - Komba

Ce iese atunci cand bagi intr-un malaxor muzica africana si elemente de drum and bass si efecte a la Diplo? Buraka Som Sistema, evident. Daca sunteti amatori de povesti, ceea ce se revarsa din cele 12 piese ale acestui album este un soi de incrucisare intre kuduro si techno, dnb si alte bunataturi din astea din partea electronica. Habar n-am daca cei care danseaza pe hitul Danza Kuduro o fac in vreun fel anume, dar Google-ul ne spune ca acest kuduro este numele unui dans si a unui stil de muzica care a aparut prin anii 80 prin Angola. Buraka Som Sistema e numele unui grup portughez care a imbinat destul de abil electronicele astea cu cu mai vechiul kuduro, iar rezultatul a fost albumul de debut Black Diamond, care a creat oarecare valva prin anul 2008. Ar mai fi ceva de adaugat: Komba e un fel de parastas care se tine in Angola, in care timp de sapte zile dupa trecerea in nefiinta a cuiva, cunoscutii danseaza, mananca si beau in cinstea decedatului.

14 oct. 2011

Bjork - Biophilia

A vandut peste 15 milioane de discuri si a ajuns la un statut la care isi permite sa faca orice. I mean, daca ar scoate un disc cu Fanfara Zece Prajini sau Transglobal Underground, nimeni nu s-ar mira. In plus, dintotdeauna a avut o predilectie spre chestiile excentrice. Si nu ma refer aici neaparat la muzica, caci micuta islandeza a avut always o imaginatie bogata. Deci n-ar trebui sa fie nimeni mirat ca Biophilia e mai mult decat un simplu disc. E, the next level, dragilor. De data asta, Bjork a lansat un proiect multimedia ce contine o caruta de aplicatii realizate cu oameni de stiinta, scriitori, inventatori, muzicieni si creatori de instrumente. Fiindca nu sunt tocmai un devorator de gagdet-uri trendy, n-am cum sa-mi dau cu parerea despre multitudinea de chichite care vine laolalta cu Biophilia.

7 oct. 2011

Beats Antique - Elektrafone

Parafrazand celebrul hit al lui Ilie Micolov care spune „Dragoste la prima vedere/,Cine-ar fi crezut? /Sa iubesc cu atata putere/Ca la inceput“ am hotarat ca e de bon ton sa va destainui un secret: discul Elektrafone mi-e cat se poate de drag! Meeting-ul meu cu aceasta trupa americana a avut loc in imprejurari inca neelucidate, cand din intamplare am dat peste o piesa numita Cat Skillz. A fost dragoste la prima auzire. Cine ar fi crezut?....
Pentru acei care nu ii cunosc, pe scurt gasca asta de americani e formata in jurul unei celebre dansatoare din buric pe numele ei Zoe Jakes. Cu vreo patru ani in urma, tipa asta s-a gandit ca ar fi indicat sa-si faca o trupa, iar pentru asta i-a gasit pe numitii Tommy Cappel si David Satori care au ocupat functia de producatori muzicali.