Se afișează postările cu eticheta Hurts. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hurts. Afișați toate postările

6 oct. 2010

Hurts - Hapiness

Asteptari: Atunci cand ai scris in buletin la locul nasterii Manchester, e clar ca ai un oaresce avantaj. Mai ales daca te apuci de muzica. Indiferent daca calci pe urmele altora sau nu, lumea analizeaza pe toate fatetele „inspiratia”. Si o leaga neaparat de celebrul oras. Theo Hutchcraft si Adam Anderson sunt doi tipi care s-au trezit luati in brate de intreaga presa din Regatul Unit si proclamati „the next big thing”. Si-au ales un nume Hurts, iar albumul lor de debut Hapiness contine 11 piese, variante deluxe a acestuia avand in plus inca doua.

Rezultat: Directia muzicala a acestei noi trupe este aparent aceea pe care in trecut si-au mai incercat norocul nume ca A-ha, Human League, Aphaville, Eurythmics si asa mai departe. Synthpop, carevasazica. Desi primele doua single-uri extrase din album n-au avut prea mare succes in topul din Marea Britanie, „isteria” creata de anumiti critici vizavi de baietii acestia s-a pastrat intacta. Revenind la Manchester, e foarte convenabil sa afirmi ca trupa Hurts a impumutat ceva din decadenta Joy Division. Sau sentimentul acela de „fara perspective” pe care l-au evocat mirific cei de la The Smiths. Stati cuminti, daca veneau din Bazos, probabil ca oamenii reuseau sa fie la fel de „intunecati”, data fiind perspectivele pe care le ofera orice localitate din tarisoara noastra. Deci mitul Manchester n-are de ce sa stea in picioare. Daca Harry Tavitian s-a nascut in Constanta, inseamna ca toti muzicienii din acel oras au „imprumutat” cate ceva din stilul sau?

Daca e sa luam mot a mot ideea acestui disc am putea concluziona ca fericirea doare. Hapiness nu este deloc un album fericit. E unul care emana o speranta undeva in adancul sufletului si un acut sentiment de introvertire. Pentru cei pasionati de etichete e un fel de alternativ – pop, chiar daca notiunea este la fel de stearsa ca politicienii nostri. Discul asta iti readuce in memorie vremurile in care stateai langa calorifer cu o sarma pentru a prinde emisiunile muzicale de la Europa Libera si asteptai cu infrigurare maratonul de pe Treci Kanal. Hapiness are si bune si rele, exact ca perioada respectiva, dar cu siguranta nu este un disc care sa emane fericire.

N-as fi crezut ca o trupa influentata de anii 80 poate scoate o melodie care sa se numeasca Wonderful Life, care sa nu fie un cover dupa Black.. Melodia care pentru Hurts le-a adus succesul e una cat se poate de interesanta, chiar daca are parca "feeling"-ul celor de la Savage Garden. Iar remixul lui Arthur Baker e mai izbutit decat originalul. Mesajul acesteia (Don’t let go. Never give up, it’s such a wonderful life) seamana ca doua picaturi de apa cu „No need to run and hide/It's a wonderful, wonderful life“-ul lui Colin Vearncombe (Black) de acum 25 de ani. Dar intr-un ipotetic concurs e clar ca superba piesa de demult ar iesi invingatoare. Revenind la piesele acestui disc, Better than love e exact opusul de la Wonderful Life, fiind stilistic o piesa care se incadreaza in „comert”-ul practicat in anii de demult de Pet Shop Boys. Featuring-ul cu Kylie Minogue, Devotion e si el dragutel, chiar daca nu provoaca prea mari valuri. Printre momentele bune ale acestui disc se numara Sunday, o piesa care evoca atmosfera intalnita in creatiile celor de la New Order si intr-o oarecare masura Illuminated, aceasta din urma fiind parca o piesa din repertoriul celor de la Duran Duran, care insa n-a reusit sa intre pe nici un disc al lor.

Se spune ca o trupa face ceva cu adevarat remarcabil atunci cand cei care o asculta se simt inconfortabili. Probabil ca multi dintre snobii care asculta azi „indie” doar pentru ca e ceva trendy vor avea mari probleme in a categorisi aceasta trupa.. Desi abordeaza o gramada de clisee din aria pop „fumate” deja de mii de ori in trecut, Hurts nu suna a ceva conventional pentru vremurile noastre. Fara indoiala, avand in vedere calitatea muzicii care se produce in zilele noastre, Hurts isi gaseste locul printre numele care reusesc o alta abordare a actului artistic. Unica problema majora este aceea ca ne-am cam saturat de anii 80! Da, au fost ani de aur, compozitii asijderea, atitudine misto. Doar ca ceea ce e prea mult strica. Acesta e unicul minus al celor de la Hurts, iar pentru cei care pot trece peste asta, au in mana o trupa care merita fiecare banut platit pentru acest CD de debut.

Recomandari: Pentru cei carora un ghiveci de Tears for Fears, A-ha, Duran Duran, Erasure si Pet Shop Boys li se pare de neratat. Hapiness e un disc misto, care daca ar fi aparut intr-o vreme in care anii 80 nu erau atat de uzitati, ar fi fost memorabil.