Cvartetul new yorkez care si-a tras seva din muzica britanica nu reuseste sa creeze nici un fior muzical cu acest disc. E drept, linia trasata de ei a fost copiata la indigo de multe alte trupe si si-a mai pierdut din substanta, dar acest disc demonstreaza – daca mai era cazul – ca de multe ori socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Chiar daca nu prea exista prea multe lucruri de reprosat aici nici din punctul de vedere al compozitiei si nici instrumental, ceea ce lipseste este tocmai prospetimea: trupa suna de parca ar fi scos un disc de dragul cuiva, fara prea mare tragere de inima. Interpol ramane o trupa buna dar care de aceasta data a calcat stramb. S-a intamplat si la case mai mari, nu e o tragedie!
Asteptari: Una din cele mai cunoscute trupe care are
lipita eticheta de indie din New York a debutat cu Turn on the Bright
Lights, un disc extrem de bine primit de critici si nu numai. Dupa
Antics (2004) si Our Love to Admire (2007), muzicienii au revenit cu
acest al patrulea album, fara titlu.
Rezultat: Cvartetul new yorkez care si-a tras seva
din muzica britanica nu reuseste sa creeze nici un fior muzical cu acest
disc. E drept, linia trasata de ei a fost copiata la indigo de multe
alte trupe si si-a mai pierdut din substanta, dar acest disc
demonstreaza – daca mai era cazul – ca de multe ori socoteala de acasa
nu se potriveste cu cea din targ. Chiar daca nu prea exista prea multe
lucruri de reprosat aici nici din punctul de vedere al compozitiei si
nici instrumental, ceea ce lipseste este tocmai prospetimea: trupa suna
de parca ar fi scos un disc de dragul cuiva, fara prea mare tragere de
inima.
Gratie producatorului Alan Moulder (care a mai lucrat cu The Jesus
and Mary Chain, NIN, Yeah Yeah Yeahs), sound-ul este la fel de dark ca
si in creatiile anterioare. Momentele de gratie se regasesc in Summer
Well, Lights sau Succes, dar din pacate acestea sunt eclipsate de restul
de melodii care se zbat intr-o mediocritate senila. Nimic de zis,
Interpol e una din cele mai cunoscute trupe din zona indie a altimilor
ani. Doar ca renumele pe care si l-au capatat pe buna dreptate nu e
demonstrat aici, cele zece piese fiind sterse si fara personalitate.
Daca mai demult sound-ul lor era invariabil comparat cu Joy Division,
Smiths sau The Cure, actuala fata a celor de la Interpol a mai pierdut
din originalitate. Sau ca sa fiu mai exact, valul de formatii care s-ai
inspirat din ei (Editors, White Lies ca sa amintim doar cateva) a
devenit mult mai “fresh”. Daca in prima jumtate a discului creatiile au o
oarecare atractivitate, spre finalul discului e clar pentru toata lumea
ca ceea ce se deruleaza in boxe e un fel de copie la indigo. Unele
piese sunt parca trase de par.
Desigur, cei care i-au iubit pana acum nu se vor da in laturi de la
acest al 4-lea disc al americanilor. E putin probabil ca acesta sa
atraga noi fani. Interpol ramane o trupa buna dar care de aceasta data a
calcat stramb. S-a intamplat si la case mai mari, nu e o tragedie!
Recomandari: Pentru cei care au auzit vreodata de
Interpol sau oamenii care simt o atractie fatala in a asculta chestii
cantate bine dar fara nici un fior.