Se afișează postările cu eticheta Jay Kay. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jay Kay. Afișați toate postările

11 apr. 2017

Jamiroquai - Automaton

                                            




A fost o vreme când giumbuşlucurile solistului Jay Kay - dublate de pălăriile sale care parcă încercau să transmită un mesaj uşor desuet – au reuşit să creeze un soi de „iritare“. Deşi unele single-uri ca „Space Cowboy“ sau „Virtual Insanity“ m-au uns la suflet, „atitudinea“ degajată per ansamblu de Jamiroquai nu a reuşit defel să mă impresioneze. Percepţia s-a schimbat, ca în atâtea alte cazuri, după ce am avut ocazia să asist la un concert Jamiroquai, inclus în cadrul festivalului EXIT de la Novi Sad. Brusc, toate giumbuşlucurile personajului principal al acestui grup au trecut pe plan secundar, căci muzica a reuşit să atingă coarde sensibile. După şapte ani de pauză de la precedentul Rock Dust Light Star, era cât se poate de clar că „revenirea“ va crea vâlvă.
"Automaton" şi "Cloud 9", cele două single-uri apărute în preambulul acestei apariţii au reuşit să capteze atenţia fanilor, din motive diferite. Piesa „Automaton“ este un hibrid cât se poate de interesant între vechiul Jamiroquai şi arome de Daft Punk, cu o serie de „ruperi“ de ritm şi porţiuni neprevăzute care nu au cum să nu te ungă la suflet. Pe de altă parte, „Cloud 9“ pedalează pe felia funk-ului good old school demonstrând – dacă mai era nevoie – că trupa asta nu s-a îndepărtat defel de la rădăcinile acid – jazz, ci doar le-a updatat. „Shake it on“ dă un start viguros acestui album cu un soi de electro – future - funk din care nu lipsesc referirile sonore la inegalabilul Giorgio Moroder dar are şi un soi de „four to the floor“ atât de omniprezent în muzica dance din zilele noastre, fiind fără îndoială un alt highlight al discului. În ciuda titlului, „Superfresh“ nu face parte din cele mai reuţite momente ale acestui material discografic fiind un disco – pop destul de previzibil, dar următorul track „Hot Property“ reuşeşte să reîncline balanţa, fiind un happy – song care-ţi rămânne întipărit din prima în urechi. „Something about you“ are un interesant amestec de melancolie şi „hapiness“, care se propagă mai departe şi-n „Summer girl“. Un alt moment remarcabil este Dr Buzz, o piesă în care rădăcinile acid jazz se întrepătrund la marele fix cu vocea lui Jay Kay. Vorba cântecului „Vitamin“, pentru a degusta aşa cum trebuie acest track nu ai nevoie de absolut nicio vitamină, piesa fiind pur şi simplu adorabilă, iar finalul „Carla“ (un tribut pentru fiica de doi ani a solistului Jay Kay) este o excursie cât se poate de reuşită în snth – pop – ul de calitate: „Carla / Look what you’ve done to me /  You’ve made my life complete“.

Una peste alta, comeback-ul Jamiroquai este cât se poate de adorabil, fiind un amestec de jazzy funk condimentat cu beat-uri actuale, aromele disco a la Daft Punk fiind de nota zece. Se prea poate ca pentru amatorii de funk clasic, „tuşele“ moderne care se regăsesc în cele 12 piese ar putea fi considerate niţel deplasate, dar  „ghiveciul“ ăsta conferă cu adevărat savoare acestui disc. Care merită cu prisosinţă patru stele şi jumătate, fiind unul din cele mai interesante albume din felia „pop – funk“ din 2017.