La ce poti sa te astepti atunci cand mergi la un concert in care apare un batranel simpatic imbracat ca un veritabil Frank Sinatra? La orice, numai la electro nu! La cei 64 de ani ai sai, austriacul care e pasionat de tenis, e un tip aparte. I se spune crooner, dar e mult mai mult decat atat. Nu e nici pe departe un Bing Crosby, Frank Sinatra, Dick Powell, Nat King Cole, Dean Martin sau Andy Williams. E cate putin din fiecare, peste care se adauga o doza de inconstienta. Sau modernism, cum vreti sa-l numiti. Variantele originale ale melodiilor constituie o excursie sarmanta in atmosfera unei seri de exceptie petrecuta in elegantul restaurant al unui vas de croaziera care te duce in inconjurul lumii. Dublul CD este recomandat tuturor acelora care vor sa descopere un pod care uneste generatia veche de cea noua.
Asteptari: Are 64 de ani, n-a castigat nici un Grammy si nici n-a vandut milioane de discuri. Face parte din gasca acelor muzicieni numiti “crooner” si sustine – printre altele - spectacole la hotelul Mariott, din Viena. E de fapt un electrocrooner, care din cand in cand mai scoate si albume. Dublul sau album Last Man Crooning / Electrotaining You! vine la patru ani distanta dupa Iguana. Rezultat: Ma numar printre putinii spectatori care au asistat pe viu la primul sau concert din Romania, sustinut intr-o seara de duminica in clubul The Note din Timisoara, cu vreo trei ani in urma. Si credeti-ma, imi amintesc pe indelete acel concert, nu doar fiindca “that was entertainment” ci si pentru ca a declansat reactii interesante. Cei familiarizati cu psihologia s-ar putea sa fie in tema cu teoria disonantei cognitive. Pe scurt, ea spune ca echilibrul logic al unui individ dispare atunci cand acesta face cunostinta cu elemente care nu se armonizeaza cu scara lui de valori. Ei bine, acest “film” l-am vazut in multe ocazii, dar cu siguranta a fost pregnant si la concertul mai sus amintit. Pe scurt, la ce poti sa te astepti atunci cand mergi la un concert in care apare un batranel simpatic imbracat ca un veritabil Frank Sinatra? La orice, numai la electro nu! La cei 64 de ani ai sai, austriacul care e pasionat de tenis, e un tip aparte. I se spune crooner, dar e mult mai mult decat atat. Nu e nici pe departe un Bing Crosby, Frank Sinatra, Dick Powell, Nat King Cole, Dean Martin sau Andy Williams. E cate putin din fiecare, peste care se adauga o doza de inconstienta. Sau modernism, cum vreti sa-l numiti.
Aparent ceea ce face nenea Austen e o imbinare intre jazz si muzica electro. Desi, rolul acestei rubrici nu este acela de a intra in tara povestilor, story-ul de fara e prea dragutel pentru a-l omite. Asadar, dupa o viata traita in diverse baruri celebre din lumea intreaga, in 1999 muzicianul a descoperit muzica electronica. "Am hotarat pe loc sa demisionez si sa renunt la toate proiectele pe care le aveam in desfasurare pentru a ma putea dedica acestui nou proiect timp de doi ani". Louie marturiseste ca o parte dintre prieteni au incercat sa il faca sa se razgandeasca, dar s-a incapatanat sa isi respecte planul: "M-am gandit ca cel mai mare risc ar fi sa ajung in strada dupa doi ani de eforturi si atunci ar trebui sa ma intorc la vechile mele indeletniciri. Dar trebuia sa incerc sa merg in directia asta noua, indiferent de consecinte.".
Revenind la acest dublu – disc, in cazul in care nu esti foarte atent, poti avea impresia ca cele doua CD-uri incluse in carcasa s-au ratacit cumva din altele. Primele 12 piese pot parea pentru neavizati melodii „de pe vremea bunicii”, iar cele tot atatea remixuri prezente pe al doilea CD ar putea „merge” lejer in programul oricarui club. Variantele originale ale melodiilor constituie o excursie sarmanta in atmosfera unei seri de exceptie petrecuta in elegantul restaurant al unui vas de croaziera care te duce in inconjurul lumii. Ritmurile goldies sunt admirabile si destul de diverse. Bondi Beach, de exemplu, pare o bossanova cu niste percutii care amintesc de muzica jungle iar My last song creioneaza o atmosfera clasica, comparabila cu aceea inventata de Marc Almond. Intr-un teribil contrast cu semnificatia piesei, Wild thing e ca un borcan de gem de capsuni, iar piesa Paris desi n-are defel aer de sansoneta, te poate catapulta intr-o calatorie exotica pe malurile Senei. Daca sunteti amatori de Donna Summer s-al ei Hi – NRG ascultati cu urechile ciulite I wander, merita!
Cateva din remixurile incluse pe cel de-al doilea disc – in special Hold on – ul realizat de FNM - sunt facute parca „la norma”. Cu toate acestea, momentele bune reusesc sa eclipseze micile deraieri. Printre ele se numara Bondi Beach sau acid – mix-ul la Paris, dar categoric cireasa de pe tort este nu – disco – ul Make your move, realizat de japonezii de la Rodion. Un DJ celebru care a calcat prin Timisoara are si el o contributie aici, e vorba de Ian Pooley care face o treaba cat se poate de adorabila in piesa Little Sun. Finalul ultimei piese, My last song, inglobeaza cat se poate de concis filozofia de viata a acestui electrocrooner: „I am only a freak. Some say I am sick. Cause i dont give a damn about money and fame“.
Recomandari: Tuturor acelora care vor sa descopere un pod care uneste generatia veche de cea noua.