Se afișează postările cu eticheta Radiohead. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Radiohead. Afișați toate postările

25 mar. 2014

Grimus - Emergence

Parafrazând celebra zicală de la televizor care ne spune că „pentru o viaţă sănătoasă consumaţi minim doi litri de apă zilnic“, am putea inventa un nou imbold, de această dată pentru auz. De genul „pentru a avea urechi sănătoase. consumaţi minim un album de ascultat, zilnic“. Odată cu acest cel de-al treilea album din carieră, clujenii de la Grimus au intrat definitiv şi irevocabil în liga mare a rock-ului românesc. Am ocolit cu bună ştiinţă sintagma de „alternativ“, căci definiţia actuală a rock-ului înglobează fără tăgadă şi această particulă. Dincolo de mâna producătorului Adam Whittaker (răspunzător şi pentru creaţiile anterioare ale băieţilor), Emergence e mult mai divers stilistic decât precedentele realizări ale trupei care il are ca solist vocal pe Bogdan Mezofi. Lucrurile încep cât se poate de bine, căci intro-ul „Tunguska“ e unul cât se poate de inspirat. Desigur, inevitabila paralelă dintre explozia din 1908 de la Tunguska şi piesa care deschide acest material are menirea de a sublinia faptul că muzicienii clujeni s-au specializat în „explozii controlate“, iar singura nemulţumire este aceea că piesa este instrumentală. Cu un text deştept, Tunguska putea deveni unul din hiturile acestui disc, i guess. Următorul track – cel care dă şi titlul discului – e un soi de Song 2. Sau Blur a la Cluj, dacă preferaţi. O linie melodică inspirată, explozii de „one two three four“ bine plasate şi interpretarea fără cusur fac ca această piesă să fie una din cele mai reuşite momente ale discului. După un început atât de furtunos, atmosfera se mai linişteşte odată cu Legends. Care e urmată de domola “The Hell I’m In”, în care ai impresia că auzi o combinaţie de The Smiths sau R.E.M.. Graţie faptului că solistul Bogdan are mai mult „spaţiu“, melodia te duce într-o lume a misterelor, în care pe acorduri care îţi amintesc când de Morrisey când de Radiohead, te simţi confortabil. E acel moment de linişte interioară, de care ai nevoie pentru a rezista cu brio exploziilor de zi cu zi. Revenirea din reverie se produce brusc cu Weird Disco, un soi de „Started“ updatat la zi, care poate concura şi ea la statutul de „single“ sau poate deveni preferata fanilor în concerte. În ceea ce priveşte High, sincer nu pricep care este motivul pentru care e nevoie să o vedem în videoclip pe Laura Coşoi. Îmbrăcată. Dincolo de videoclipul slăbuţ, piesa se înscrie în registrul obişnuit Grimus: simpatică, plină de energie şi care te îndeamnă la ţopăială. Spuneam totuşi că pe acest disc băieţii sunt mult mai diverşi, iar în sprijinul acestei afirmaţii vă invit să ascultaţi cu atenţie Sattelites, un alt moment în care Grimus calcă pe urmele celor de la Radiohead. O reală surpriză o constituie şi Crashing To Earth, nu doar fiindcă seamănă sensibil de mult cu sound-ul Muse, ci pentru că aduce în ecuaţie un track scurt, dar care exprimă exact ceea ce trebuie în doar două minuţele: demenţă pozitivă. Deşi am citit pe undeva că băieţii cred despre Vitriol că ar fi piesa cu potenţial de pe disc, nu sunt de acord cu lucrul ăsta. Nu fiindcă piesa cu pricina n-ar fi O.K. din toate punctele de vedere, dar Emergence are alte momente şi mai inspirate.  Titlul de „cea mai surpinzătoare piesă de pe disc“ merge fără îndoială către Peregrine. Unde clăparul Lehel Kiss îşi face de cap în cel mai pozitiv mod cu putinţă, iar sound-urile sunt cât se poate de moderne. Singura nemulţumire e că piesa are sub două minuţele. Cu vreo 3 minute în plus, Peregrine putea fi momentul Arcade Fire al acestui Emergency. Deşi nu te vrăjesc din prima, Pale Hands şi Haze reuşesc să rămână în zona decentă a clujenilor.  Singura piesă în limba română, Priveşte-mă, e oarecum „nice“, dar nu face parte din momentele cele mai reuşite ale acestui disc. Şi-n plus, poziţionarea ei ca ultimul track nu e tocmai fericită, căci după un început ca Tunguska ar fi mers mult mai bine o altă nebunie din categoria „experiment“ ca finish. Dincolo de toate, Emergence este un album matur al unei trupe aşijderea. Care merită ascultat, indiferent de ce etichetă de rocker ai pe frunte. 

21 mar. 2013

Atoms for Peace - Amok

Atoms for Peace - Amok
După dezamăgirea provocată de ultimul Radiohead, despre care am dezvoltat mai pe larg la vremea respectivă aici, mă văd nevoit să-mi încep cronicuţa consacrată albumului de debut al super – trupei Atoms for Peace cu constatarea că Thom York e şi de această dată mult prea în centrul atenţiei. Mi-aş fi dorit, categoric să aud mult mai mult din Flea (Red Hot Chili Peppers) şi nu numai, dar asta nu înseamnă defel că ceea ce se aude aici nu e OK. Bănuiesc că oamenii „setaţi“ mai mult pe chestii acustice nu vor fi deloc încântaţi de acest AMOK, căci multe compoziţii de aici sunt mega – burduşite cu efecte electronice. În schimb, urechile acelora care ştiu să asculte cum trebuie şi beat-uri artificiale pot avea o audiţie de mare efect. Amok nu e defel un disc uşurel, pe care să-l asculţi în timp ce speli vasele în bucătărie. Necesită ascultări succesive pentru a fi digerat aşa cum se cuvine, dar merită tot efortul, căci „in the end“ e o realizare solidă.

28 nov. 2012

Susanne Sundfor - The Silicone Veil

Coperta album Susanne Sundfor The Silicone Veil
In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita  muzica „clasica“.

9 mar. 2011

Radiohead - The king of limbs

Asteptari: Pentru cine nu a auzit niciodata de trupa care a spart topurile cu Creep, Radiohead e o trupa britanica ce a debutat cu albumul Pablo Honey si care a scos printre altele unul din cele mai misto albume ale anilor 90, OK Computer. The King Of Limbs este cel de-al 8-lea material discografic al trupei si contine nici mai mult nici mai putin de opt piese!
Rezultat: Trebuie sa fiti de acord ca cei de la Radiohead stiu cum sa faca valva. Au anuntat ca scot un album nou intr-o duminica. Au pus data aparitiei sambata viitoare. Si l-au scos …evident vineri. Marketing destept, moncher, nimic de zis. Am lasat sa treaca ceva timp pentru a scrie aceasta cronica tocmai pentru ca n-am vrut sa judec acest produs in urma primului impuls. Asadar, dupa cateva ascultari, trebuie sa recunosc ca am ramas cu aceeasi impresie ca si dupa primul contact: discul asta e dezamagitor.