Rezultat: Slabut. Cateva din cover-urile de aici ai ocazia sa le asculti in birtul preferat intr-o sambata seara, cantate cu mai putin talent ce-I drept de catre niste pustani care isi testeaza aptitudinile de viitoare vedete. Si totusi nu selectia cover-urilor e problema acestui disc ci insasi conceptia acestuia. Da, se poarta cover-urile, e o metoda sigura de a vinde, dar Santana mai are nevoie de asemenea trucuri ieftine pentru a fi in atentia melomanilor? Categoric, nu! Si tocmai aici e “buba”. Pare-se ca in ultimii ani Santana traieste o viata dubla. Pe de o parte, concertele sale sunt cat se poate de interesante, pe de alta parte albumele sale sunt cat se poate de comerciale.
Asteptari: Fara indoiala, exista putine nume din
lumea chitaristilor rock care pot fi comparate cu Carlos Santana. Orice
om cu capu pe umeri n-ar avea curajul sa conteste vreodata contributia
lui la evolutia muzicii in general. Acestea fiind spuse, haideti sa
vedem totusi cum sta treaba cu Guitar Heaven: Santana Performs The
Greatest Guitar Classics Of All Time. Un disc care cuprinde 14 piese in
varianta deluxe (12 in cea normala), realizate cu nume ca Jonny Lang,
Joe Cocker, Ray Manzarek (Doors), India.Arie, Rob Thomas, Chris Cornell,
Scott Weiland sau Gavin Rossdale.
Rezultat: Slabut. Cateva din cover-urile de aici ai
ocazia sa le asculti in birtul preferat intr-o sambata seara, cantate cu
mai putin talent ce-I drept de catre niste pustani care isi testeaza
aptitudinile de viitoare vedete. Si totusi nu selectia cover-urilor e
problema acestui disc ci insasi conceptia acestuia. Da, se poarta
cover-urile, e o metoda sigura de a vinde, dar Santana mai are nevoie de
asemenea trucuri ieftine pentru a fi in atentia melomanilor? Categoric,
nu! Si tocmai aici e “buba”. Pare-se ca in ultimii ani Santana traieste
o viata dubla. Pe de o parte, concertele sale sunt cat se poate de
interesante, pe de alta parte albumele sale sunt cat se poate de
comerciale. Am avut privilegiul de a-l vedea “la treaba” pe Santana, la
concertul pe care acesta l-a sustinut alaturi de trupa sa la Bucuresti,
in cadrul festivalului BESTFEST de anul trecut. Din pacate discrepanta
intre feeling-ul pe care il transmite Santana pe scena si cel care e
propagat pe discurile sale actuale este naucitoare. Dupa ce auzi live o
piesa ca Europa, nu ai cum sa nu ramai siderat fata de ceea ce razbate
din albumul sau nou.
Nimic de zis, prestatia lui Santana este cat se poate de OK. Desi
cred ca nu sunt singurul care si-ar fi dorit niste aranjamente mai
interesante, in locul acelora care fac parte din bagajul tipic al AOR
(Adult Oriented Rock)-ului. Doar ca excesul acesta de cover-uri
practicat la scara larga in industria muzicala actuala este unul cat se
poate de distructiv. Daca Eric Clapton, Phil Collins, Tom Petty si multi
altii scot numai albume cu preluari, cine se mai ingrijeste de aparitia
unor piese care sa-ti hraneasca cu adevarat sufletul?
Sunshine Of Your Love-ul celor de la Cream, de exemplu suna mult mai
slabut decat originalul. Can’t You Hear Me Knocking-ul celor de la
Rolling Stones e undeva in aceeasi barca. Nu ma intelegeti gresit, nu e
nimic rau in ele, dar sunt variante ale unor piese celebre pe care m-as
fi asteptat sa le aud cantate de o trupa in curs de afirmare. Sau una
din categoria mijlocie. De la Santana, aveam alte asteptari, totusi. E
drept, unele piese nu sunt cover-uri ci mai degraba reinterpretari. Cum
este de exemplu Back in Black-ul celor de la AC DC realizat alaturi de
rapperul Nas. O melodie arhicunoscuta care te astepti s-o auzi la clubul
de karaoke unde poposesti in weekend alaturi de prieteni, dar nu pe
discul lui Santana. Desigur, armata de invitati vocali va asigura un
nivel de vanzari cat se poate de decent acestui disc. Ganditi-va, cine
mai poate aduna pe acelasi disc cumparatori (fani) ai unor nume ca
Soundgarden, Stone Temple Pilots, Matchbox 20, Linkin Park, Doors, Papa
Roach, Train, sau Bush? Printre momentele pozitive ale discului se
numara prestatia lui Chris Cornell pe Whole Lotta Love sau cea a lui Joe
Cocker pe Little Wing. Doar ca in momentul in care auzi varianta Under
the bridge – ului celor de la RHCP iti cam trece cheful de acest disc.
Noroc ca e ultima piesa…
Per ansamblu e un disc facil, care poate fi ascultat de oricine, fara
prea multe contraindicatii. Majoritatea pieselor pot fi incadrate in
felia „asa si asa”. Gratie lui Santana si a invitatilor gigantici, nu
pot fi aruncate la gunoi. Asta nu inseamna insa defel ca sunt
remarcabile. Pentru acei care considera ca muzica poate fi mai mult
decat un simplu fundal sonor e un disc mult prea comercial. Fara
savoare, dar executat „ca la carte”.
Recomandari: De ascultat la foc automat pentru
membrii trupelor care-si definitiveaza programul de cover-uri pentru
cantarea de birt de „maine seara”. Nerecomandat acelora care asteapta de
la Santana ceva de genul Supernatural. Sau cei care l-au iubit pentru
Black Magic Woman sau chiar si Smooth