Se afișează postările cu eticheta Tom Jones. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tom Jones. Afișați toate postările

6 oct. 2010

Tom Jones - Praise and Blame

Asteptari: Avand in vedere ca Sir Tom Jones a implinit luna trecuta frumoasa varsta de 70 de anisori, e clar pentru toata lumea ca piesele de genul Sexbomb nu mai pot fi de actualitate. Nu stiu daca a fost o miscare de marketing bine gandita sau doar o “scapare”, dar inainte de aparitia albumului Praise and Blame presa a relatat despre un mail al vicepresedintelui casei de discuri Island Records care s-ar fi intrebat: “discul acesta e o gluma proasta?“….

Rezultat: Categoric, nu e un disc prost. Ce-I drept, nu straluceste si nu va intra in sertarul cu creatii memorabile, dar Praise and Blame este un album cat se poate de adecvat vocii lui Tom Jones. E o miscare “safe”, care a prins si in cazul lui Neil Diamond sau a lui Johnny Cash, aceasta de a scoate un material cu piese blues si gospel. Fiindca mama – natura l-a inzestrat cu o voce cat se poate de unica, interpretarile sale de aici au mult sarm. Instrumentatiile minimale – gandite de producatorul Ethan Johns care a mai „slefuit“ si nume ca si Kings of Leon sau Paolo Nutini – au darul de a sublinia calitatile vocale ale artistului care se afla la cel de-al 39-lea album solo.

Eventualele paralele cu seria American Recordings ale lui Johnny Cash continua si datorita faptului ca If I Give My Soul a fost aleasa de amandoi muzicienii pentru a fi „slefuita”. Una din cele mai dinamice preluari ale acestui disc este Burning Hell-ul lui John Lee Hooker. Varianta lui Tom Jones este una cat se poate de viguroasa, realizata parca de una din trupele de asa-zis rock alternativ ale zilelor noastre. Si preluarea dupa Bob Dylan, What Good Am I?, care e prima piesa a acestui disc are o maiestrie aparte. Exista aici si momente cat se poate de „minimaliste“.De exemplu in piesa Did trouble me, intreaga instrumentatie e alcatuita dintr-un banjo care spre final e acompaniat de un cor cat se poate de „la fix”. Una dintre cele mai bune prestatii vocale ale lui Tom Jones se simte in Nobody’s Fault But Mine, care aduce aminte de Delilah. Traditionalul blues interpretat in original de Blind Willie Johnson si mai apoi preluat s de Led Zeppelin este fara indoiala una din melodiile cu „lipici” de aici.

Categoric, Praise and Blame este un disc cat se poate de potrivit unui Tom Jones care a implinit 70 de ani.Din fericire omul nu s-a apucat de cover-uri Lady Gaga. Tom Jones a demonstrat de-a lungul vremii ca e un artist care stie sa se transforme de la caz la caz. Unicul lucru care nu l-a facut inca e un album de metal. Cine stie, poate pe viitor, daca se intersecteaza cu Rob Halford prin vreo carciuma, vom avea parte si de asa ceva...

Recomandari: Pentru toti aceia care vor sa intre in posesia unui album cu standarde gospel si blues decente, slefuite de o voce cu adevarat unica.