Rezultat: Spre deosebire de o buna parte a albumelor de autor din zona muzicii dance, Uffie reuseste sa evite o buna parte din clisee si sa puna in fata ascultatorului un disc destul de divers, cu bune si rele, dar care nu este liniar. Unul din amanuntele care indica clar ca albumul solistei Ufiie nu e acea muzica de dans la care te astepti este faptul ca unele piese folosesc sample-uri diverse. Si ce e surprinzator aici, va puteti intreba pe buna dreptate? Ei bine, nu folosirea sample-urilor ci paleta stilistica din carea au fost alese acestea. Asadar tineti-va bine, avem aici un cover dupa Siouxsie & The Banshees (Hong Kong Garden) si sample-uri din F.R. David – omul care ne canta in anii 80 Words – Giorgio Moroder si chiar si Velvet Underground!
Chiar daca intreg albumul are un parfum care raspandeste o aroma deosebita, din pacate exista momente in care stilul de cantat al solistei poate fi asemenat cu chestiunile americane care fac atatea furori in muzica pop actuala. Desi stilul usor rap al solistei este pe alocuri cat se poate de dinamic, ceea ce scoate acest disc din categoria reprezentata de albumele mediocre este instrumentatia. Da, aici avem o armata de producatori care-si fac datoria asa cum se cuvine. Doar cand rostesti Mirwais sau Mr. Oizo e clar ca nu te poti astepta ca din boxe sa-ti sune o lalaiala. Printre momentele remarcabile ale acestui debut se numara ADD SUV (cu Pharell Williams) si bineinteles Pop the Glock, aceasta din urma o adevarata mostra de muzica din categoria pop care nu iti insulta defel inteligenta si totodata single-ul care acum patru ani a asezat-o pe Uffie pe harta neo – house- ului frantuzesc. Din pacate doua dintre piesele de pe acest debut reusesc sa intre cu brio in categoria „asa nu”. E vorba de First Love, o incercare nereusita de balada din zona „minimal” si in special Our song care se afunda in acea zona de „vocodere” a la Shakira, complet nelalocul ei pentru linia generala a discului. Foarte usor de sarit este si piesa Art of UffUff, ceea ce inseamna ca cel putin trei melodii din cele 14 din total nu isi motiveaza prezenta.
Cu toate aceste minusuri, Uffie reuseste sa faca ordine in muzica tot mai saracacioasa si lipsita de inspiratie care poarta sublimul nume de pop. Sau electro – pop daca vreti, fiindca oamenii care au grija ca fundalul sonor sa fie unul demn de remarcat sunt niste asi in domeniu. Un alt atu al discului il reprezinta faptul ca pentru cateva clipe ne ofera un melanj jucaus dar decent intre electro – pop si zona muzicii rock oarecum underground, avand in vedere ca Siuxsie & The Banshees si Velvet Underground nu sunt taman trupele pe care te-ai astepta sa le auzi intr-un disc eminamente dance. Din fericire piesa care da titlul discului si Hong Kong Garden nu fac parte din tampeniile acelea sonore cu care ne-au obisnuit multi artisti din ziua de azi si pe care ei le redenumesc pompos remake-uri. Sample-ul din Giorgio Moroder folosit in piesa MC s Can Kiss nu este unul care sa te faca sa exclami waw, dar ascultand cu atentie bucata asta nu ai cum sa nu sesizezi nuantele de Chemical Brothers sau Fatboy Slim cu care sets stropita din plin. Daca mai adaug si ca vocea e exact acolo unde trebuie, am mai bifat un punct destul de solid al albumului.
Per ansamblu, e un disc pop mai mult decat decent care in mod normal ar trebui sa figureze undeva in zona superioara a clasamentelor generale. Din pacate, asocierea dintre decenta si muzica pop e tot mai utopica in 2010 si albume realizate de Uffie sau Robyn (de exemplu) tind sa fie marginalizate de catre marea masa a consumatorilor de muzica din ziua de azi. Fara a rupe bariere si fara a avea pretentia ca este un disc care isi propune sa dea o noua directie muzicii, albumul semnat Uffie este unul castigator care merita degustat asa cum se cuvine.
Recomandari: Pentru toti oamenii care vor sa intre in posesia unui album care defineste cat se poate de exact sintagma de pop decent.