Se afișează postările cu eticheta ambiental. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ambiental. Afișați toate postările

19 mar. 2018

Nils Frahm - All Melody


E greu să aplici o etichetă noului album semnat Nils Frahm. La o ascultare simplă ai fi tentat să afirmi că cele 12 piese din All Melody se înscriu în aria muzicii clasice. La o privire şi mai atentă toată chestia asta ar putea intra lejer şi în cutiuţa numită „ambiental“. Iar dacă asculţi suficient de mult încât să „prinzi“ toate subtilităţile mai mai că îţi vine să consideri că discul ăsta are şi-un feeling de techno în el. Adevărul e undeva la mijloc, căci All Melody e câte puţin din fiecare. Nici nu e de mirare, căci Nils Frahm nu e un tip câtuşi de puţin convenţional: a pus la cale această excursie sonoră într-un studio amenajat în celebrul Funkhaus din Berlin, clădirea – simbol din fosta Republică Democrată Germană.

E foarte greu să alegi piesele de rezistenţă din acest disc. Şi asta pentru că track-urile curg cât se poate de natural atunci când le asculţi cu atenţie. Nu e un album pe care să-l asculţi în maşină la un drum lung sau în fotoliul din dormitor butonând televizorul. All Melody e musai de ascultat în tihnă, fără factori perturbatori externi. În acest fel s-ar putea să descoperi îmbinări senzaţionale între sound-uri melancolice şi electronice, cum ar fi cele care colorează atât de izbutit piesa care dă titlul albumului. Există posibilitatea să descoperi şi răsturnări de ritmuri spectaculoase din Sunson sau minunatele trompete jazzy din Human Range. Sau momentele ambientale amestecate cu beat-uri acide de pus în ramă din piesa “#2”. Ca să nu amintesc de My friend the forest, care are o magie aparte. La fel ca şi tot discul ăsta.

Nils Frahm a scos un disc care emană o abordare unică şi care ne prezintă un artist aflat undeva între muzica clasică şi cea electronică. La fel ca şi Philip Glass sau Karlheinz Stockhausen, omul acesta umple golurile între două genuri muzicale total diferite, iar magia pieselor izvoreşte pur şi simplu din abilitatea de a combina sunete de avangardă cu aranjamente muzicale populare. 



18 iul. 2016

Petre Ionutescu - Maria Radna Live

                                          

De-a lungul anilor, timişoreanul (născut în Lipova) Petre Ionuţescu a fost implicat în multe „nebunii“. Mă refer aici strict la muzică, biensur. Fie că a apărut alături de Blazzaj, Alexandrina, Negură Bunget sau cu maeştrii muzicii IDM care alcătuiesc proiectul Makunouchi Bento, muzicianul a reuşit să surprindă de fiecare dată, cu faţete artistice ieşte din tipar. La fel stau lucrurile şi cu discul de faţă. Cele aproape 50 de minute comprimate în şapte piese care alcătuiesc „Maria Radna Live“ oferă o audiţie interesantă şi reconfortantă, cu subtilităţi de mare rafinament, care merită savurate de melomanii care nu caută hituri cu orice preţ. Printre surprizele care aşteaptă să fie devorate de melomanii deschişi la noi orizonturi muzicale se numără şi „Şapte“, un omagiu adus compozitorului de muzică contemporană György Ligeti, cel care a „năşit“ celebra piesă Atmospheres inclusă în filmul lui Stanley Kubrik „2001, Odiseea spaţială“. Sau finalul „Strărăsunări“ cu grandiose sound-uri de orgă şi aplauzele de la sfârşitul acestui concert de poveste. Desigur, atmosfera care emană din piesele acestui album se învârte în jurul conceptului de „muzică ambientală“. Nu este însă acea muzică care este greşit  etichetată cu acest nume în zilele noastre şi care se lăfăie pe nenumărate compilaţii gen Buddha Bar sau Hotel Costes. E un melanj între străvechi şi cotidian, o combinaţie de instrumente arhaice şi exprimări stilistice moderne, toate îmbibate cu bun gust. Piesele au fost înregistrate în vara anului 2015, în cadrul manifestărilor dedicate inaugurării bisericii reabilitate de la Mănăstirea Maria-Radna din Lipova. Artiștii reuniți în jurul proiectului Trompetre au concertat aici pe 14 august 2015. Cavalul, fluierul, tulnicele, trompeta, tuba și psalterionul au dat evenimentului pete de culoare autohtone străvechi. Înregistrarea concertului de la Lipova s-a materializat într-un album.

Maria Radna Live conține 7 piese – compoziții originale, toate având ca punct de inspirație natura. Lansarea materialului s-a făcut printr-un concert tot într-un spațiu ecleziastic din Timişoara, la  Domul din Piața Unirii. Trompetre şi prietenii săi  oferă melomanilor o excursie pe tărâmuri de poveste, muzical-magice: „prin codrii umbroși, prin peșteri cu răsunări sticloase, să dea de știre la toată lumea de susurul izvoarelor, de foșnetul frunzișului, de tânguitul crestelor și câte și mai câte or întâlni”. Albumul are şi o poveste de zile mari, care se regăseşte pe coperta acestuia. Alături de Petrică Ionuţescu „Petre“ în această călătorie sonoră se mai regăsesc Andra Ioanaş „Vulpea“ (voce), Mihai Bogdan „Copilu“ (tiulnic), Matei Ionuţescu „Vede Ciobanu“ (tulnic), Gabriel Almaşi „Gabriel“ (chitară, electronice), Sergiu Cătană „Prăvale Piatra“(instrumente percuţie, shakuhachi, bansuri), Marius Iuga „Boieru“ (tulnic),. Marian Ciuma „Mărin Mărinimosu“ (pensulă), Arthur Balogh „Vîslea“ (contrabas) şi Mihai Piroi „Gornaşu din Pădure“ (tubă). Nu am să stric surpriza poveştii care se regăseşte în interiorul copertei discului, dar am să menţionez cuvintele din final: „În drumul lor mulţi Hăruiţi au întâlnit şi multe întâmplări de care nu’ţi mai zic acum, că timpu’i scurt şi lung deopotrivă. Dar poate dă norocul peste tine şi’ ţi ies şi ţie’ n cale şi când o fi să ţi se’întâmple ia loc aşează’teş’ascultă...“. Dacă aveţi norocul să vă iasă acest disc în cale, e rost de o audiţie interesantă, căci Maria Radna Live e un album care te linişteşte şi îţi face ziua mai frumoasă. Apăi, am încalecat p-o şa şi v-am zis aşe: Have a nice. day! Apropos, discul se găseşte aici.