Vama - Better

                                                   

Având în vedere faptul că trăim într-o lume „cu susu-n jos“, îmi voi lua libertatea de a începe recenzia celui de-al treilea album Vama cu finalul cronicii dedicate discului anterior al trupei, în care menţionam că „în cazul în care băieţii şi-ar face un update la ceea ce se poartă în 2012 în materie de rock, rezultatele ar putea fi spectaculoase“.


Chiar dacă niciodată nu am fost un fan înflăcărat al formaţiei care gravitează în jurul lui Tudor Chirilă, trebuie să recunosc că acest disc m-a surprins într-un mod plăcut. Principalul motiv este faptul că Vama a schimbat macazul. Indubitabil, vinovat este producătorul acestui album, britanicul James Lewis. Marea majoritate a celor 12 piese în limba engleză incluse pe acest disc emană un aer british, ocolind cu bună ştiinţă „brizbriz“-urile cu care ne-au obişnuit cei de la Vama. Nu ştiu dacă această îndepărtare de la artificiile muzicale care au creat semnătura „Vama“ va fi primită aşa cum se cuvine de fanii înflăcăraţi ai trupei. Desigur, vor exista mulţi cârcotaşi care vor repune pe tapet faptul că magia succesului Vama s-a datorat în primul rând textelor create „să fie pricepute de toată lumea“. Cert este că Vama a decis să schimbe reţeta de succes cu sound-uri mai actuale şi texte în limba lui Shakespeare, iar rezultatul acestui experiment va fi cunoscut doar peste o anumită perioadă.

Albumul porneşte la drum cu o piesă „şmecheră“ în care urechile ascultătorilor sunt burduşite cu un soi de dream pop – rock. „Summer Love“ înglobează elemente de synth – pop care îţi aduc aminte pe alocuri de Owl City (Firefly) şi devine pe final un soi de Artic Monkeys cu riff-urile murdare şi o energie de invidiat. Nu ştiu dacă piesa Burning Man are sau nu legătură cu celebrul festival american ci acelaşi nume, dar piesa explorează sound-ul „british rock“. Desigur, acele „oh – oh- oh“ – uri din refren nu au cum să nu te ducă cu gândul la Coldplay, dar una peste alta piesa se prezintă ca un pop – rock frumuşel.  Nici cea de-a treia piesă de pe acest disc nu are darul să te dezamăgească, căci Riding High (Into the light) pare a fi un amestec de One Direction meets Maroon 5. Bucăţele pop şi rock combinate cu niscaiva sound-uri reggae fac ca melodia să se înscrie în momentele inspirate de pe acest Better.

Primul pas mai puţin inspirat din acest disc soseşte odată cu „Start a fight“, dar situaţia se redresează rapid graţie melodiei  „London Feeling“, care are acel vino-ncoa care face diferenţa între piese „aşa şi aşa“ şi cele „bune“. După un intro care aminteşte de celebrele balade ale celor de la Dire Straits, piesa capătă „substanţă“ pe parcurs, fiind un amestec între baladele executate cu atâta măiestrie de Pulp, Blur sau Oasis. În vremurile lor de glorie, e bine de precizat.

„In the name of love“ oscilează în jurul unui refren din aceeaşi categorie Coldplay, iar binecunoscuta (deja) Memories Now nu se îndepărtează nici ea de această direcţie. Nu voi insista prea mult asupra unei alte piese care a reuşit deja să devină preferata fanilor trupei - Ghosts at War- căci imediat după această melodie, pe disc apare surprinzătoarea „A better man for you“. O compoziţie care amestecă la fix conceptul de baladă şi „putere“. „Cure K“ este un alt moment în care se vede cu ochiul liber (şi cu urechea spălată) schimbarea de macaz a celor de la Vama. Este o piesă pentru care discul ăsta merită o audiţie atentă. Vocea lui Tudor Chirilă devine de nerecunoscut graţie efectelor iar instrumentaţia bogată adaugă un plus de şarm. E genul acela de song care are toate şansele să îţi rămână în cap încă de la prima ascultare. Este cireaşa de pe tort, dacă mă întrebaţi pe mine. Penultima piesă Karma Game nu reuşeşte să inmpresioneze prea tare, iar finalul „Fingers and sin“ este singurul moment de aici care îţi aminteşte de vechea „Vamă“. Şi asta mai ales datorită instrumentaţiei. Care îţi readuce în cap piese de pe celelalte două albume ale trupei. Cum ar fi „Tata taie porcul“  sau „Să facem sex“....

Probabil că pentru unii faptul că trupa Vama cântă în engleză este o surpriză. Poate n-ar fi rău să ne amintim totuşi că prima piesă scoasă de Vama după despărţirea de fracţiunea „veche“ a fost Bed for love. Drept e, până acum trupa a cochetat sporadic cu „english language“, dar de acum încolo oamenii s-au hotărât : merg numai pe piese scrise în limba engleză. Cu care vor să cucerească lumea. Legenda spune că pentru acest disc, trupa Vama a compus peste 30 de demo-uri, iar producătorul britanic a decis cele 12 care s-au calificat. Şi că prima piesă a discului are nu mai puţin de nouă versiuni de mix. Dincolo de amănunte neinteresante pentru ascultătorul „average“, pasul celor de la Vama pare a fi un act de curaj. Fără a fi cârcotaşi, trebuie să amintim faptul că în Marea Britanie există aproape în fiecare cartier o trupă care „sună a Coldplay-Muse-Artic Monkeys“. Rămâne de văzut dacă gaşca lui Tudor Chirilă va reuşi să facă niscaiva valuri „dincolo“. Până una alta, avem de-a face cu un disc care după cum îi spune şi numele e „mai bun“ decât ceea ce am auzit până acum de la Vama. Sau ca să parafrazez melodia celor de la Daft Punk, albumul ăsta e „bigger, better, faster, stronger“.

Discul „Better“ va fi public începând cu data de 12 septembrie, iar lansarea oficială a acestuia se va produce cu un concert la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 12 octombrie.

Fameless - Dreams without a past

                                             

Adevărul gol – goluţ este că până nu demultişor nu am auzit nimic de trupa Fameless. Probabil datorită faptului că nu sunt un telespectator al emisiunii Vocea României. Solistul acestei trupe, Tiberiu Albu a devenit cunoscut prin ţărişoara noastră după ce a câştigat concursul de care aminteam mai sus, undeva prin luna decembrie a anului 2014. Albumul de debut al formaţiei „Dreams without a past“ a apărut la sfârşitul lunii ianuarie 2017 şi a fost lansat cu un concert la care băieţii au avut parte şi de nişte musafiri cât se poate de cunoscuţi prin industria muzicală a acestei ţărişoare, adică Dan Byron, Cornel Ilie, Tudor Chirilă și Teodora Buciu. Rămânând la detalii, discul de debut a fost înregistrat la Sysound Records & Studios, Virtual Arts Studio și Armonic Studio, iar mixajul îi aparține în totalitate lui Jeffro Lackscheide, inginer de sunet american din Chicago, Illinois, cunoscut pentru colaborările sale cu Cheap Trick, Billy “Thunder” Mason, Joe Puerta sau Mike Stone (Queensryche). Pe lângă cei patru membri ai formației, au mai înregistrat pe acest disc Dan Stesco “Polymoog” (clape), Teodora Sima și Andreea Carstea (backing vocals), iar fotografiile din grafica albumului au fost realizate de Claudia Gâdea.

Armoniile pozitive se fac prezente încă din prima piesă inclusă aici, Show me how to live, care este totodată şi primul single al trupei. Dincolo de vocea inspirată a celui care a câştigat Vocea României, melodia oscilează undeva între grunge şi alternative – rock fiind un amalgam de Audioslave şi Red Hot Chilli Peppers bine realizat, fiind un bun „cârlig“ pentru disc. Sonorităţile grunge sunt cât se poate de prezente şi-n „Save Myself“, unde băieţii se aventurează în epoca de aur a celor de la Pearl Jam. Lucrurile devin şi mai interesante în următorul track „iFear“ în care trupa Fameless cochetează cu sound-uri şi mai „nervoase“, refrenul fiind un amestec de The Kinks cu Jet de mare efect. Din păcate „For the love of God“ nu se ridică defel la înălţimea primelor trei track-uri care deschid acest disc fiind o baladă care nu spune reuşeşte să îţi atragă atenţia prin prea multe, în afara faptului că instrumentaţia este „corectă“. Dar fără acea scânteie care diferenţiează lucrurile „bune“ de cele „interesante“. „The Second Round“ iese în evidenţă mai ales în partea a doua când riff-urile agresive se împletesc fericit cu vocea expresivă a lui Tiberiu. Fără îndoială, cea mai experiemntală piesă de aici este „Stationary Star“. Şi asta nu doar fiindcă are puţintel peste nouă minuţele, ci graţie amănuntului că melodia asta are acel „ceva“ care te vrăjeşte din prima. Este o piesă complexă, care va fi cu siguranţă pe placul celor care ştiu să asculte muzica rock cu urechile deschise şi care te îmbie la contemplare, fiind un soi de Pink Floyd meets Foo Fighters cu arome de Carpaţi, desigur. The Witness rămâne în aria pieselor experimentale de pe acest disc, iar „Dash Of Blue“ are toate caracteristicile pentru a deveni un hit fredonat „la greu“ de corproratiştii care nu ascultă neapărat grunge, dar care iubesc sound-urile etalate cu mare măiestrie şi de cei de la Byron, de exemplu. Băieţii redevin ceva mai nervoşi în „Hypocrisy“, o altă piesă care adaugă un strop de şarm celor de la Fameless şi care se numără prin momentele cele mai inspirate din acest debut. După cum era de aşteptat....finalul este...neaşteptat. „Falling in love“ se vrea a fi un rock alternativ cu accente disco din anii 80 care nu iese în evidenţă cu nimic. Din fericire, piesa ţine doar trei minuţele jumate şi vocea solistului este aceea care salvează acest track de la un eşec total.

Nu pot să nu remarc din nou un aspect care este o meteahnă nu foarte fericită care se regăseşte din plin în muzica românească „non – dance“. Şi anume faptul că poate ar fi mai indicat ca Fameless să compună cântece în româneşte.Desigur, există argumentul conform căruia piesele compuse în engleză te ajută să devii mai uşor cunoscut în străinătate. Lucru perfect valabil, dacă facem abstracţie de faptul că „dincolo“ concurenţa e mult mai mare. Ar mai fi şi varianta că e mai uşor să compui versuri în engleză, căci nu le înţelege toată lumea. Cea mai corectă variantă ar fi aceea ca piesele să poarte amprenta ţărişoarei noastre. 

Una peste alta, debutul celor de la Fameless este unul interesant pentru România, care are o piaţă muzicală dominată de prea multe produse insipide şi incolore. Pe alocuri melanjul acesta de grunge şi chestii experiementale funcţionează destul de bine, un minus al acestui disc fiind master-ul. Sound-ul final. Desigur, acest amănunt este omniprezent în multe albume made in Romania. Dincolo de micile minusuri, Fameless are ceva aparte şi sunt sigur că pe viitor vom mai auzi de Tiberiu Albu – voce, Mihai "Angus" Vasile – chitară, Andrei Ilie – tobe şi Șerban-Ionuț Georgescu – bass.

Şi apropos, dacă sunteţi în Timişoara n-ar trebui să rataţi concertul de lansare a acestui disc care va avea loc pe 1 mai La Căpiţe. Discul se poate asculta/comanda de aici.