28 feb. 2011

Yanni - Truth of touch


Asteptari: Avand la activ aproximativ 35 de discuri de aur si platina si cu vreo 20 de milioane de discuri vandute in intreaga lume, grecul Yanni isi descrie compozitiile drept contemporary instrumental, chiar daca majoritatea criticilor muzicali il incadreaza in curentul ce poarta numele de New Age. Cel de-al 16 – lea material discografic al sau cuprinde 15 piese. 
Rezultat: Recunosc, n-am nici cea mai vaga apropiere de New Age. Si nici o treaba cu acest curent care propavaduieste o era caracterizata prin iluminare, cunoastere si armonie. Cu toate acestea, am o feblete aparte pentru Sweet Harmony-ul celor de la The Beloved, daca tot aminteam de armonie. 

Charles Bradley - No Time For Dreaming

Asteptari: Charles Bradley are o poveste scoasa parca din basme. Dupa ce si-a trait majoritatea vietii ca bucatar, cu ceva vreme in urma a inceput sa sustina show-uri tribut James Brown prin cluburi din New York. Unde a fost remarcat de un cautator de talente care i-a propus sa scoata un album de debut. Pana aici poate nu e nimic interesant. Dar cand o sa va spun ca domnul care paseste acum in lumea muzicii are 62 de ani? Eh, asa mai merge…
Rezultat: „Uite un disc misto, care e parca o calatorie in trecut. Parca e fratioul mai mic a lui James Brown“, mi-am spus inca de la primele acorduri ale acestei auditii. Mai apoi, afland ca e vorba de un album de debut pentru un muzician care are 62 de ani mi-am permis sa exclam Waw!

24 feb. 2011

Gregg Allman - Low Country Blues

Asteptari: Domnul care ne incanta in acest material discografic a pus bazele trupei The Allman Brothers Band alaturi de fratele sau Duanne Allman. Dupa moartea fratelui sau, Greg a inceput o cariera solo materializata prin discul Laid Back (1973) iar discul de fata este primul material dupa 14 ani de pauza.

Rezultat: Parafrazand zicala britanica ce spune ca „in spatele fiecarui barbat grozav trebuie sa fie o femeie grozava“, as putea sa-mi incep recenzia acestui disc cu observatia conform careia „in spatele fiecarui muzician talentat sta un productor talentat“. T Bone Burnett  e un tip care are la activ printre altele un premiu Grammy pentru fantasticul disc realizat de Alison Krauss si Robert Plant.

23 feb. 2011

Amos Lee - Mission Bell

Asteptari: Amos Lee este un cantaret si compozitor american care activeaza la celebra casa de discuri Blue Note Records si care a debutat in 2005 cu un disc in cadrul caruia si-a facut aparitia la cateva piese si Norah Jones. Mision Bell este cel de-al patrulea disc din cariera muzicianului care se declara influentat de Thelonious Monk, Miles Davis, Stevie Wonder sau Bill Withers.

Rezultat: Avem de-a face aici cu un album in care inca din primele note iti dai seama ca are eticheta made in U.S. Din fericire, in acest caz nu e vorba de acel pop prefabricat de soiul Taylor Swift si nici de muzica urbana etalata de Lil Wayne. Discul este un soi de melanj intre folk, soul si country, care transmite o intimitate crancena si in unele momente e chiar magnific.

Al Bano - Amanda e Libera

Asteptari: Celebrul muzician italian nascut in 1943 si care a cantat printre altele chiar si pe scena din Piata Unirii din Timisoara a debutat in 1966, iar doi ani mai tarziu a castigat un concurs din tara sa natala cu piesa Pensando a te. Desigur, adevarata popularitate a venit gratie pieselor cantate alaturi de fosta sa sotie, Romina Power. Noul album al lui Al Bano contine 12 piese, printre care se numara si melodia care a castigat locul trei la festivalul San Remo din acest an.

Rezultat: Imbucurator, vocea unica a lui Al Bano a ramas aceeasi. La fel si compozitiile inglobate in „muzica usoara“. Sunt absolut sigur ca acei oameni care n-au „prins“ hituri de teapa Ci sara, Felicita sau Sharazan nu au cum sa inteleaga motivul pentru care slagerele lui Al Bano emana o vraja anume.