Charles Aznavour - Aznavour Toujours

Aznavour Toujours este mai mult decat un simplu titlu de disc: e un auto – portret al legendarului solist francez care a implinit frumoasa varsta de 87 de ani in luna mai. Dupa ce si-a incercat norocul ca muzician de acompaniament (fiind cooptat printre altele si in trupa de scena a nu mai putin celebrei Edith Piaf), cantaretul de origine armeana a cunoscut faima datorita faptului ca a repurtat succes ca actor intr-o serie de filme. Pentru amatorii de cifre, domnul acesta a compus peste o mie de cantece, a jucat in 60 de filme si se poate lauda ca a vandut peste 100 de milioane de albume. Despre „bunicul” se pot scrie romane – fluvii, dar am sa ma rezum la faptul ca Bob Dylan l-a numit pe Charles Azanvour unul cei mai mari performeri live pe care i-a vazut. Revenind la prezent, Aznavour a socotit ca e de bon ton sa-si promoveze acest album printr-un turneu care se desfasoara in aceasta toamna.

Superheavy - Superheavy

Sincer, Superheavy mi se pare cel mai neinspirat nume de formatie de pe aceasta Planeta, chiar si avand in vedere ca avem de-a face cu un supergrup, dar trecand peste acest minuscul amanunt, discul asta n-a reusit sa-mi provoace prea multe emotii, desi este realizat de niste super „grei” in adevaratul sens al cuvantului. Nu e vorba de kilogramele pe care le cantaresc artistii in cauza, ci de faptul ca sub aceeasi umbrela s-au adunat aici nume de referinta ale muzicii mondiale. In ordinea numerelor de pe tricouri ii avem aici pe capitanul Mick Jagger, plus baiatul lui Bob Marley, Damian, diva muzicii soul Joss Stone, compozitorul si solistul indian A.R. Rahman si fostul membru al trupei Eurytmics, Dave Stewart. Pentru mine, unicul membru „nesuperheavy“ din aceasta ecuatie ramane indianul A.R. Rahman, care conform Google-ului se poate mandri printre altele cu doua premii Grammy si o gramada de premii pentru coloanele sale de filme. Aparent ciorba asta de reggae, rock si world music ar trebui sa te dea pe spate din prima, dar verdictul final e unul cat se poate de fad lasandu-ti impresia ca oamenii astia s-au adunat laolalta exclusiv pentru a se simti bine in studio.

Birdy Nam Nam - Defiant order

Cei care fac parte din turma oamenilor care nu pot fi de acord cu faptul ca pick – up – ul (turntable-ul, daca vreti!) poate fi un instrument muzical, nu au de ce sa-si oboseasca urechile cu acest al treilea album al francezilor care si-au luat numele din filmul The Party (in care a jucat Peter Sellers, celebrul Inspector Clouseau din seria Pink Panther). Eventuale neconcordante pot aparea si in cazul acelora care asculta usually muzici in care mesajul principal este „Johnny la gente esta muy loca“. Pentru cei deschisi la minte si care aprecieaza muzica electronica, auditia asta va fi una plina de satisfactii, caci discul asta poarta stampila eclectic. Desi Defiant Order nu abunda in „rezolvari” neaparat noi – fiind mai degraba incadrabil in cutiuta pe care scrie retro – futurism, virtuozitatea de care da dovada cvartetul francez este una remarcabila. Sa fim bine intelesi:ceea ce rasuna din piesele astea nu e nici dubstep si nici techno – minimal, desi pe ici pe colo inglobeaza si artificii folosite in genurile enumerate.

Pistol Annies - Hell on heels

Asa cum fiecare natiune serioasa are o gramada de concursuri gen X – Factor si americanii au Nashville Star. Care o arde numai pe muzica din categoria country. Si care a propulsat o stea care poarta numele de Miranda Lambert. Alaturi de ea in acest super – grup pentru gusturile americanilor, se afla Ashley Monroe si Angaleena Presley. Ce iese atunci cand trei gagici isi pun laolalta talentul creativ si sparg piata cu un material de debut? Cele zece piese care insumeaza doar aproximativ jumatate de ora de auditie se invart stilistic in zona situata la mijlocul dintre blues si country, dar fara indoiala ca textele pieselor contribuie si ele decisiv la senzatia de bine care ti-o da aceasta auditie.

 Grosso modo, tematica e centrata pe problemele cu care se confrunta nevestele americane, puternic afectate de recesiune si nesimtirea pe care o afiseaza barbatii americani(sic!).

Soft Metals - Soft metals

In cazul in care nu faceti parte din categoria oamenilor care „sapa” zilnic prin blogurile specializate pe new artists, exista mari sanse sa nu fi auzit niciodata de Soft Metals. Si asta pentru ca duo-ul asta din Portland n-a prea agitat multe ape, aflandu-se la un inceput de drum care i-a facut sa-si lanseze albumul de debut recent. Ceea ce se aude in cele zece melodii ale acestui debut promitator nu e nici metal, nici chillwave, nici dubstep si nici rock-ul ala made in U.S.A. E o combinatie subtila intre ritmurile synth – pop ale anilor 80, coloanele sonore care acompaniaza filmele science – fiction si un romantism mega – meserias. Vocile adesea de neinteles te teleporteaza intr-o lume in care asculti parca un audiobook dupa H.G. Wells iar din cand in cand discul asta pur si simplu emana o atmosfera de genul Blue Monday-ului celor de la New Order, gratie pattern-urilor de percutie.