Six 60 - Six 60

Pentru excursia sonora de astazi va propun sa facem o mica calatorie de 17.000 de kilometri pana in Noua Zeelanda pentru a-i cunoaste pe Six 60.  Care este cel mai de succes grup al anului 2011 in tara cunoscuta indeobste pentru All Blacks. Si care  a editat un material discografic de debut care reuseste sa doboare bariere. Ascultand acest disc realizezi ca fusion-ul e un termen care nu cunoaste oprelisti, iar daca te consideri ca faci parte din categoria oamenilor open – minded, te vei indragosti instantaneu si fara drept de apel de amestecul asta de rock, reggae, soul, dubstep si roots.

Albumul de debut al celor de la Six 60 cuprinde 11 track-uri pe primul CD si inca cinci compozitii pe celalalt CD. E un curcubeu sonor mirific, o simbioza extraordinara intre instrumentatiile clasice si cele electronice. Totul curge atat de „snur” incat in multe locuri pur si simplu nu-ti dai seama daca baietii astia apeleaza la samplere sau la instrumente traditionale, si asta e intr-adevar ceva special. Momentele de referinta sunt cele doua single-uri care au facut valva:  Rise Up 2.0 si Don't Forget Your Roots. Ciorba asta gustoasa made in New Zeeland e insa cat se poate de gustoasa si in alte locuri, caci tipii astia o ard cat se poate de misto si pe celelalte melodii. Par example, in Forever, care amesteca exact cat trebuie riff-urile de chitara cu percutia specifica dubstep-ului. Sa fim bine intelesi, ghiveciul asta nu e cel intalnit in noul Korn, e mult mai subtil si mai radio frinedly, neavand nimic in comun cu nu metal-ul. Windy days te face sa te teleportezi pentru cateva clipe in largul insulelor care alcatuiesc acest stat, care pana acum pe plan muzical a fost arhicunoscut in primul rand datorita hitului How Bizarre din repertoriul OMC. Run for it este o alta mostra de intelepcioune muzicala in care chitarile fac casa cat se pooate de buna cu bass-ul specific dubstep-ului, iar Hard for me este o piesa care are niste arome de Magnetic Man pregnante. In schimb Get e o piesa care te duce cu gandul la Red Hot Chilli Peppers, iar atunci cand asculti cele opt minute care alcatuiesc piesa Lost, nu ai cum sa nu-ti amintesti de colectiile Kuschelrock din dotare.  Una peste alta, debutul Six 60 e o demonstratie a faptului ca muzica buna nu trebuie neaparat sa vina din tari cu traditie in acest sens. Astept cu nerabdare ca cineva din Romania sa scoata ceva in genul acestui disc creat la 17.000 de kilometri distanta.

Electric Brother - Pe Pamant

Cristian Stefanescu e o figura importanta a muzicii electronice romanesti. Les connaiseurs il stiu de la Radio Guerilla, din Aievea, din NSK sau din alte proiecte axate in zona nu jazz sau ambient. Numele lui n-o sa apara niciodata la sfarsit de an in topul celor mai des cautati muzicieni romani. Si e foarte bine asa. Muzica semnata Electric Brother nu rasuna pe plaja din Costinesti, nu e inclusa in Best Of-urile anului si n-are parte de remake-uri la show-uri de genul In puii mei. Nu e pentru amatorii de caterinci, ci doar pentru urechile acelora care stiu semnificatia cuvantului meloman fara sa faca un click pe DEX. Dupa albumul omonim editat in 2003, domnul revine cu Pe Pamant, un disc melancolic, foarte bogat in idei si care se afla undeva la confluenta intre world – music, downtempo si trip hop. Stiluri care prin tarisoara noastra nu-s deloc trendy, din varii motive. Unul din lucrurile care adauga un strop de sarm acestui material discografic este faptul ca Electric Brother amesteca cu buna stiinta obiceiuri si schelete muzicale din diverse parti ale lumii si are curajul de a integra in acest trip sonor si franturi de elemente din spatiul carpatic. Cele 45 de secunde ale piesei Iancu de la Rasnov sunt elocvente in sprijinul acestei afirmatii si desi mi-as fi dorit ca ideea aceasta sa fie exploatatata mult mai pe larg, rezultatul este unul cat se poate de interesant. Dealtfel acesta este si unicul minus al acestui disc: iti lasa certitudinea ca Electric Brother ar fi putut sa marseze mult mai mult pe dezvoltarea ideilor care razbat din tracklist. Din fericire, plusurile discului acopera completamente aceasta mica hiba. Filmul principal al acestei excursii se vrea a fi world – music. Compozitiile sonore au prins viata pe aeroportul din Lisabona, pe un ferryboat in Grecia, in Delta Dunarii sau chiar in Guineea Bisau, iar asta confera albumului un aer de diversitate de exceptie. Conform unui interviu acordat site-ului czb.ro, discul asta s-a nascut din „frinturi de conversatii, sunete ale unor locuri, cersetori sau artisti, instrumente stricate, traditionale, interesante, aparate, masinarii sau animale, toate s-au adunat pe hard discurile mele de-a lungul vremii. Unele mi-au sugerat o linie melodica sau un ritm, altele mi-au dat starea de spirit sau imboldul sa fac o piesa noua“. 

Exista aici cel putin doua momente de exceptie: Ontanara si Tommorow. Primul dintre ele a fost conceput alaturi de o harfa africana si de un artist din Guinea Bissau. Celalalt a fost inregistrat alaturi de Lizzy Parks, o cantareata de jazz din Londra care a colindat lumea si alaturi de cei de la Nostalgia 77. Plina de sarm e si It's 16 Beats In Music, un giuvaer neslefuit care-ti insenineaza privirea, iar atunci cand asculti Village Interlude nu ai cum sa nu te teleportezi intr-o dimineata de iarna superba in satucul bunicilor. Pe ici pe colo, filmul care ti se dezvaluie in fata ochilor este din zona The Orb, iar in Syrian Evening ai parte de o explozie de sound-uri mirifice, care te burdusesc cu un placut sentiment de fericire sufleteasca interioara. Albumul asta merita oferit pe post de Christmas Gift persoanelor care s-au prins deja ca adevaratele comori nu se gasesc la suprafata, ci trebuiesc cautate in adancuri. Pe Pamant e o oaza de liniste si constituie un calmant garantat care alunga tonele de prostie cu care suntem invadati day by day de catre patinatorii care-si aroga aere de formatori de opinie din tarisoara noastra.Discul este distribuit de A&A Records, iar unul din colaboratorii acestuia este timisoreanul Tavi Scurtu.

Nicolas Jaar - Space is only noise

Mea culpa: recunosc! Desi am dat peste Nicolas Jaar de cateva luni bune, pana nu demult sound-ul lui nu m-a dat pe spate. Exista si o circumstanta atenuanta: muzica asta nu e una care sa-ti pice cu tronc uitandu-te la vreun clip Nicolas Jaar pe Youtube. Pustanul acesta de 21 de ani reuseste sa dea lectii multor oameni cu state vechi in domeniul muzicii printr-o maturitate artistica debordanta si un eclectism greu de egalat. Exista posibilitatea ca la o prima ascultare cap – coada a acestui Space is only noise sa nu fii foarte impresionat. Insa, daca faci greseala sa-i acorzi mai multe sanse e in stare sa te devoreze cu totul si sa fii acaparat completamente de lumea plina de mistere sonore a tanarului muzician. In cazul in care nu l-ati descoperit inca pe Nicolas si aveti pretentia de a fi melomani cu scaun la cap, ascultati-mi sfatul si puneti mana pe Space is only noise. E unul din cele mai surprinzatoare albume ale anului 2011 si cu siguranta isi va gasi un loc de cinste in clasamentul cu cele mai bune albume discografice ale anului, care by the way, se afla in pregatire....

Fiindca am citit atatea ineptii despre stilul in care ar putea fi incadrat Nicolas Jaar, voi ocoli cat se poate de diplomat acest subiect. Etichetele astea necesare marketing-ului modern nu-si au rostul aici, fiindca in buna parte compozitiile astea inglobeaza in ele un mister mai profund decat cel din Twin Peaks. Space is only noise ocoleste cu buna stiinta acel sentiment de uniformitate stilistica pe care il emana involuntar sau voit multi din artistii zilelor noatre. Discul e musai de ocolit si pentru aceia care sunt adeptii muzicii de tip slagar si pentru aceia care dintr-un motiv sau altul nu suporta sunetele de pian. La fel de inportun ar putea sa cada si-n urechile celor pentru care muzica e un fundal necesar bunei – dispozitii cu orice pret si acelora care stau nitel mai prost cu IQ-ul. Odata stabilite coordonatele, ar fi de amintit si faptul ca discul cuprinde 14 piese. Imprevizibile cu arhitecturi sonore create la marele fix. Din categoria muzica electronica cu o productie care-ti taie respiratia. E un disc care-ti lasa o certitudine: tipul asta are idei cu duiumul si poseda toate mijloacele artistice pentru a ne oferi noua, devoratorilor de sunete eclectice, ceea ce dorim. E ca si cum vizitezi Versailles-ul si Palatul Schonbrunn concomitent. Iar waw-urile iti scapa necontrolat. M-am ferit intentionat sa rostesc eventuale influente care razbat din melodii, caci sound-ul acesta e al naibii de greu de catalogat. E un disc ferit de sabloane si care poseda suflet. E pur si simplu de neratat.  

Olly Murs - In case you didnt know

Odinioara natiunea romana se delecta cu Cantarea Romaniei. Si Steaua fara nume si Floarea din Gradina si Crizantema de Aur. In ultimii ani concursurile astea de descoperire de tinere talente gen Mamaia s-au transformat in Megastar, X Factor si alte cele. Daca prin tarisoara noastra putini concurenti care au participat la chestiile astea au reusit sa-si croiasca un drum in viata pe taram artistic, pe meleagurile Albionului situatia e cu totul diferita: o gramada de indivizi care s-au perindat prin asemenea medii chiar au ajuns cineva. E si cazul lui Olly Murs, care a fost concurent in X Factor-ul britanic acum doi ani si care cu primul lui single Please don’t let me go a ajuns pe prima pozitie a topului britanic de single-uri. A urmat un album de debut, iar acum cateva zile continuarea fireasca: In Case You Didn't Know.

Sa fim bine intelesi: muzica pop a fost dintotdeauna facila, sau vorba celor de la Depeche Mode „Music for the masses“. La fel de adevarat este ca in ultima vreme muzica pop a devenit atat de trasa de par si insipida prin definitie, incat produce lehamite la patrat. Discul lui Olly Murs e departe de a fi o capodopera de arta. Dar, prin comparatie cu ceea ce se regaseste in muzica pop din zilele actuale, sound-ul acesta e unul care nu-ti jigneste IQ-ul din dotare. E pur si simplu muzica de buna dispozitie, cu refrene usor fredonabile cu cateva balade uneori prea siropoase, dar un disc „curat”, fara prea multe brizbriz-uri. Fara indoiala ritmul usor ska – reggae al single-ului Heart Skips A Beat' (alaturi de Rizzle Kicks) e cel mai adorabil moment al acestui material discografic. Daca mai cauti puncte tari ale albumului, nu ai cum sa nu mentionezi Oh my Goodness si Dance with me tonight. E drept, s-au strecurat aici si balade de toata jena (This song is about you) si pop – ska de umplutura (piesa care da titlul albumului), dar per ansamblu avem de-a face cu un pop cat se poate de decent. Si care merita ascultat de catre devoratorii acestui stil.

Baloji - Kinshasa Succursale

Nu e un secret pentru nimeni faptul ca world music a devenit o eticheta cat se poate de trendy in zilele noastre, poate si datorita sincretismului inglobat in acest stil. Protagonistul recenziei de astazi este un rapper nascut in Congo care traieste de mai multi ani in Belgia. Baloji – care inseamna „vrajitor“ in limba swahili – a adunat o sumedenie de colaboratori pentru acest material discografic ce cuprinde 16 piese, iar rezultatul este unul cat se poate de reusit. E o inclestare de stiluri muzicale care reusesc sa formeze un tot unitar si sarmant. Desi aparent rap-ul este in prim – plan, adevaratul farmec al acestor compozitii il reprezinta diversitatea de idei exprimate pe plan compozitional si instrumental, intregul “ghiveci” fiind unul cat se poate de magic, cum numai un vrajitor e in stare sa creeze.

Chitarile acustice fac casa cat se poate de buna cu instrumentele traditionale africane sau cu inflexiuni de soul – music. Una din piesele care stralucesc de la departare e Karibu Ya Bintou, melodie interpretata alaturi de binecunoscutii muzicieni de la Konono No 1 si care pe parcursul a mai bine de sase minute amesteca la fix aerul vestic cu sonoritatile tipice continentului negru. Poate la fel de sarmanta este si piesa care deschide materialul "Le Jour D'Apres , o prelucrare a unei piese din anii 60 numita Indépendence Cha-Cha, care contine cam toate elementele pentru care acest album e absolut adorabil: gospel, rap, niscaiva funk si categoric muzica made in Congo. Piesa asta are parte si de doua remixuri cat se poate de interesante in care apar Blitz the Ambassador, un artist nascut in Ghana, dar care traieste in Brooklyn si Theophilus London. Mai exista si o serie de alti colaboratori care-si aduc aportul la acest album, acestia fiind dealtfel sarea si pierul acestui material.  Fiecare cantec de aici este unic si diferit, iar daca vrei sa asculti ceva fresh si inteligent din aria world – music ar fi bine sa nu ratezi acest album.