13 sept. 2016

Three Trapped Tigers - Silent Earthling

                                 


Muzica din zilele noastre poate fi divizată în două mari „felii“: cea instrumentală şi cea care beneficează de părţi vocale. Graţie faptului că pământenii au descoperit beneficiile muzicii fabricate cu ajutorul soft-urilor, în ultima vreme au apărut tone de muzici „instrumentale“. Când vorbim de muzica electronică „de dans“ lucrurile-s destul de simple, fiindcă categorisirile vin cât se poate de natural. Atunci când avem de-a face însă cu artişti care navighează în conceptul numit rock, categorisirile-s mai complicate, căci multitudinea de influenţe ale acestui gen adaugă stropi de şarm fiecărei compoziţii din acest spectru. Cei trei muzicieni londonezi care alcătuiesc formaţia Three Trapped Tigers activează în aşa – numitul instrumental noise rock. Cel de-al doilea material discografic al lor nu este câtuşi de puţin „tăcut“, dacă e să facem referire la titlu. Ba dimpotrivă, e o explozie de energie şi „zgomot“ care adeseori te duce cu gândul la Deftones (alături de care au susţinut turnee), dar în egală măsură „ciorba“ asta are şi arome de Brian Eno, părând a fi la un moment dat coloana sonoră a unui film science fiction.


Piesele reuşesc să te acapareze de la-nceput şi până la ultimele acorduri, iar desele schimbări de ritm la care sunt adăugate sound-uri de synth cât se poate de futuristice fac ca discul ăsta să fie unul adorabil. Desigur, în termeni de inovativitate, sound-ul celor trei tigri în captivitate nu aduce prea multe noutăţi. E doar fun – rock cu nerv şi determinare, e rock n roll aşa cum trebuie cântat în 2016. În timp ce în prima jumătate a albumului, atmosfera pregnantă este aceea de rock, lucrurile se mai schimbă în a doua jumătate, „pe ţeavă“ fiind lansate şi o serie de sound-uri apropiate oarecum de „electronice“. De efect este felul în care oamenii aceştia combină cele două „direcţii“. Printre cele mai bune momente de aici se numără enigmatica „Engrams“ sau „Tekkers“, aceasta din urmă prilejuind melomanilor o adevărată desfătare sonoră de top. Pe scurt, oamenii ăştia au un disc de rock n roll aşa cum ar trebui să sune acesta în 2016. De ascultat, mai ales pentru muzicienii şi melomanii care-s adepţi ai pieselor încadrate în post, stone, avangard sau „altfel“ de rock.

9 sept. 2016

Ramones - Ramones 40th Anniversary

                              


În cazul în care nu ai ascultat niciodată Ramones, sunt destule şanse să nu te dea pe spate sound-ul acestei trupe legendare. Şi totuşi, pentru cei care au urechile desfundate audiţia albumului Ramones – apărut iniţial în luna aprilie a anului 1976 – ar trebui să fie o experienţă deosebită. Zilele acestea, albumul cu pricina a căpătat o apariţie nouă, frumos botezată 40th Anniversary. Desigur, de-a lungul timpului a curs multă creneală pe subiectul Ramones, aşa că e cât se poate de greu să spui ceva nou despre acest subiect. Discul original cuprinde versiuni remasterizate ale unor diamante sonore ca „I Don’t Wanna Go Down to the Basement,” “Now I Wanna Sniff Some Glue,” sau “Beat on the Brat.” În ultimele decenii, o tonă de trupe din întreaga lume s-au inspirat din creaţiile trupei americane care şi-a înregistrat discul de debut pentru numai 6.400 de dolari, o sumă infimă la acea dată. Muzica lor trebuie judecată şi după faptul că pe vremea aceea topurile erau dominate de altfel de muzici. Poate aşa se explică şi faptul că Ramones, unul din cele mai influente discuri punk din întreaga lume, a reuşit să ajungă doar până pe poziţia a 111-a a topului Billboard la apariţia sa. Desigur, de-a lungul anilor o sumedenie de trupe şi-au manifestat respectul pentru acest disc, printre cei care au înregistrat cover-uri fiind Sonic Youth sau Die Toten Hosen.




Revenind la vremurile noastre, acest box set care apare după 40 de ani cuprinde piesele remasterizate, dar şi versiunile originale (mono!). Plus o serie de bunătăţuri care vor fi gustate din plin de fani. Şi mai există aici şi două discuri care au fost înregistrate live.  Diferenţele dintre cele două recitaluri pot fi sesizate doar de fanii înrăiţi, dar asta e altă mâncare de peşte. Blitzkrieg Bop are parte de nu mai puţin de şapte variante. Una peste alta, recomand cu căldură acest box set pentru toţi rockerii. Nu numai pentru cei care ştiu ce înseamnă punk. Poate fi o audiţie interesantă şi pentru cei care şi-au cumpărat tricouri Ramones de la H M şi nu ştiau ce reprezintă chestia asta. Din păcate, toţi cei patru membri originali ai trupei au decedat în decursul ultimilor ani, dar ne-au lăsat muzica. Şi un spirit rebel, care cu greu se mai găseşte în zilele noastre. Carevasăzică Hey Ho Let s Go.

7 sept. 2016

Subcarpati - Satele Unite Ale Balcanilor

                                        


Spre deosebire de cele trei materiale discografice editate anterior acestui „Statele Unite Ale Balcanilor“, „echipa“ constituită în jurul conceptului Subcarpaţi reuşeşte să facă un pas înainte. Şi asta, în primul rând pentru că oamenii au reuşit să iasă din carapacea aceea de hip – hop – etno pe care au pedalt en – gros până acuma. Nu ştiu exact de unde vine această maturitate a echipei. Poate datorită faptului că în ultima vreme, trupa a experimentat diverse chestiuni. Cum ar fi concertele susţinute alături de Orchestră. Poate datorită faptului că în „echipă“ apare şi timişoreanul Alin Stoianovici (acordeon şi synth). Poate pur şi simplu, oamenii au simţit că trebuie să facă şi altceva. Cert este că „it just happened“.

Carevasăzică, melodiile nu mai sunt atât de simpluţe ca-nainte. Se mai aude pe ici pe colo şi drum and bass, ba chiar şi rock. Ca să nu mai zic de breakbeat şi grime. Plus alte bunătăţuri surprinzătoare. Avem Subcarpaţi mai cizelat. Cu „topping“ –uri trendy adăugate peste acelaşi aluat hip – hop îmbibat cu folclor autentic, preparat de membrii fondatori. Desigur,textele respectă întru-totul tendinţele actuale. Unde nu e folclor, e ceva de genul „Ştiu ca să muncesc sau ca să beau țuică de prune / Oamenii mei, o mie de idei căntă la strună/Oamenii mei, o mie de gânduri, de rânduri/ Taica n-are timp tot le scrie printe frânturi/Și ne cântăm, ne dansăm meseria“. Rabdă inima, prima piesă promovată din acest disc creionează destul de bine „direcţia“. Există şi momente neinspirate („Vremea mea“, „De dor şi de bucurie“ sau „Românul nu moare“), dar per ansamblu rezultatul e onorabil. „Dintr-o lume în altă lume“ alunecă pe câteva beat-uri din era de aur a celor de la The Chemical Brothers sau Prodigy, la fel ca şi „Vremea mea“, piesele fiind destul de antrenante şi reuşite. „Un câti un“ îţi aduce aminte de Hide you-ul celor de la Kosheen, iar „Lunea tahina“ se învârte în jurul unor armonii cât se poate de diferite faţă de restul pieselor, care te duc cu gândul la synth – pop – ul practicat odinioară de Depeche Mode.

 Overall, chiar dacă „brand“-ul Subcarpaţi s-a clădit pe un fundament discutabil, piesele de pe acest album sună binişor şi vor face deliciul multor amatori de world – music. Şi nu numai, căci spre deosebire de multe alte trupe româneşti, formaţia asta a reuşit să prindă bine şi-n mainstream şi-n rândul acelora care cică o ard underground.. Mi-e greu să remarc cireaşa de pe tort din Statele Unite Ale Balcanilor. Până una alta, pe „felia“ asta Subcarpaţi rules. Avem de-a face cu un produs frumos ambalat, care se vinde bine şi este satisfăcător. Da, chiar dacă albumul se poate descărca pe gratis de pe Internet, Subcarpaţi se vinde bine, graţie marketing-ului deştept. Şi sincer, nu e nimic rău în asta. Dacă aţi fredonat Subcarpaţi până acuma, sunt mari şanse s-o faceţi şi-n continuare. Pentru ceilalţi, e un album decent, mai reuşit ca anterioarele.

18 iul. 2016

Petre Ionutescu - Maria Radna Live

                                          

De-a lungul anilor, timişoreanul (născut în Lipova) Petre Ionuţescu a fost implicat în multe „nebunii“. Mă refer aici strict la muzică, biensur. Fie că a apărut alături de Blazzaj, Alexandrina, Negură Bunget sau cu maeştrii muzicii IDM care alcătuiesc proiectul Makunouchi Bento, muzicianul a reuşit să surprindă de fiecare dată, cu faţete artistice ieşte din tipar. La fel stau lucrurile şi cu discul de faţă. Cele aproape 50 de minute comprimate în şapte piese care alcătuiesc „Maria Radna Live“ oferă o audiţie interesantă şi reconfortantă, cu subtilităţi de mare rafinament, care merită savurate de melomanii care nu caută hituri cu orice preţ. Printre surprizele care aşteaptă să fie devorate de melomanii deschişi la noi orizonturi muzicale se numără şi „Şapte“, un omagiu adus compozitorului de muzică contemporană György Ligeti, cel care a „năşit“ celebra piesă Atmospheres inclusă în filmul lui Stanley Kubrik „2001, Odiseea spaţială“. Sau finalul „Strărăsunări“ cu grandiose sound-uri de orgă şi aplauzele de la sfârşitul acestui concert de poveste. Desigur, atmosfera care emană din piesele acestui album se învârte în jurul conceptului de „muzică ambientală“. Nu este însă acea muzică care este greşit  etichetată cu acest nume în zilele noastre şi care se lăfăie pe nenumărate compilaţii gen Buddha Bar sau Hotel Costes. E un melanj între străvechi şi cotidian, o combinaţie de instrumente arhaice şi exprimări stilistice moderne, toate îmbibate cu bun gust. Piesele au fost înregistrate în vara anului 2015, în cadrul manifestărilor dedicate inaugurării bisericii reabilitate de la Mănăstirea Maria-Radna din Lipova. Artiștii reuniți în jurul proiectului Trompetre au concertat aici pe 14 august 2015. Cavalul, fluierul, tulnicele, trompeta, tuba și psalterionul au dat evenimentului pete de culoare autohtone străvechi. Înregistrarea concertului de la Lipova s-a materializat într-un album.

Maria Radna Live conține 7 piese – compoziții originale, toate având ca punct de inspirație natura. Lansarea materialului s-a făcut printr-un concert tot într-un spațiu ecleziastic din Timişoara, la  Domul din Piața Unirii. Trompetre şi prietenii săi  oferă melomanilor o excursie pe tărâmuri de poveste, muzical-magice: „prin codrii umbroși, prin peșteri cu răsunări sticloase, să dea de știre la toată lumea de susurul izvoarelor, de foșnetul frunzișului, de tânguitul crestelor și câte și mai câte or întâlni”. Albumul are şi o poveste de zile mari, care se regăseşte pe coperta acestuia. Alături de Petrică Ionuţescu „Petre“ în această călătorie sonoră se mai regăsesc Andra Ioanaş „Vulpea“ (voce), Mihai Bogdan „Copilu“ (tiulnic), Matei Ionuţescu „Vede Ciobanu“ (tulnic), Gabriel Almaşi „Gabriel“ (chitară, electronice), Sergiu Cătană „Prăvale Piatra“(instrumente percuţie, shakuhachi, bansuri), Marius Iuga „Boieru“ (tulnic),. Marian Ciuma „Mărin Mărinimosu“ (pensulă), Arthur Balogh „Vîslea“ (contrabas) şi Mihai Piroi „Gornaşu din Pădure“ (tubă). Nu am să stric surpriza poveştii care se regăseşte în interiorul copertei discului, dar am să menţionez cuvintele din final: „În drumul lor mulţi Hăruiţi au întâlnit şi multe întâmplări de care nu’ţi mai zic acum, că timpu’i scurt şi lung deopotrivă. Dar poate dă norocul peste tine şi’ ţi ies şi ţie’ n cale şi când o fi să ţi se’întâmple ia loc aşează’teş’ascultă...“. Dacă aveţi norocul să vă iasă acest disc în cale, e rost de o audiţie interesantă, căci Maria Radna Live e un album care te linişteşte şi îţi face ziua mai frumoasă. Apăi, am încalecat p-o şa şi v-am zis aşe: Have a nice. day! Apropos, discul se găseşte aici.

16 iun. 2016

The Different Class - Drop of Rock

The Different Class- Drop Of Rock
                                                  

Albumul de debut al celor de la The Different Class demonstrează că muzica românească are toate şansele să-şi revină din letargia în care se zbate de mai mult timp. Mai exact, vorbim de rock-ul autohton. Ceea ce cântă omuleţii aceştia poartă numele de groove – rock, în accepţiunea lor. Simplificând, e rock cu cojones. În bucătăria internă a celor de la The Different Class se regăsesc o serie de arome interesante: niţel stoner, oleacă grunge, niscaiva punk şi iz de power – rock. Judecând strict după spectrul muzical timişorean, băieţii sunt o combinaţie reuşită între The Egocentrics şi Burning Table. Iar dacă e să privim mai departe, influenţele lor sunt multe şi numeroase: de la Tool la MC5, trecând prin Pearl Jam şi înfruptându-se şi din The Stooges. Sau chiar The Doors, căci există pe acest album destule pasaje care amintesc de celebra trupă.



Şi fiindcă în zilele noastre etichetele muzicale au un rol determinant, băieţii reuşesc să „rezolve problema“ într-un mod cât se poate de elegant. Şi asta pentru că prima piesă a albumului. „Problem Solved“ nu lasă loc de interpretări: băieţii ăştia sunt cantonaţi într-un rock îmbibat cu valuri uriaşe de energie, sound-ul lor fiind unul care nu rămâne „fidel“ niciunei direcţii stilistice anume, dar care „te prinde“. „Blues Draft“ , următoarea piesă din disc, mută centrul de greutate al albumului spre influenţele clasice ale muzicii rock, melomanii regăsind aici destule pasaje din compoziţiile unor nume ca Led Zeppelin, The Doors, sau chiar Kula Shaker. Unul din cele mai reuşite momente ale acestui debut este Boots And Cats, o excursie de peste şapte minute în lumea „murdară“ a riff-urilor pline de şarm „culese“ din diverse subgenuri ale rock-ului modern. Melodia are parte de „up and down“-uri cât se poate de şarmante, desele schimbări de „mood“ fiind de bun augur. Surprizele nu se opresc aici, căci pentru piesa „Innuendo“ băieţii „întorc foaia“ oferind publicului o compoziţie „mult mai liniştită“ dar care cucereşte încă din primele acorduri. Pentru „Inbeetweners“, The Different Class fac din nou un slalom între punk şi groove, piesa oferind şi multe momente care oferă urechilor avizate solo-uri bine „ticluite“. Piesa care dă titlul albumului propune preţ de şapte minute o altă excursie în lumea plină de tenebre muzicale ale celor de la The Different Class. Melodia asta a fost inclusă şi pe coloana sonoră a filmului britanic The Antwerp Dolls, regizat de Jack L. Reid. „New Found Way“ alternează foarte izbutit între energie şi momente lente şi aduce în „aluat“ şi o voce feminină, foarte bine închegată în ecuaţia compoziţiei. Instrumentala „The Monkey Jump“ nu reuşeşte să se ridice la înălţimea celoralte piese de aici, dar finalul „Sunwise“ încheie albumul într-o notă de mister. 

Fiindcă trăim în România, trebuie să remarcăm şi un amănunt care într-o ţară civilizată nu-şi prea mai are rostul. E vorba de „sound“-ul albumului, care se ridică la standardele „de afară“. Am menţionat acest aspect, fiindcă din păcate, multe trupe autohtone au imaginaţie dar „pierd“ destul de mult la capitolul mastering şi mixaj. Nu e cazul la The Different Class. Fie că o numeşti blues, funk, stoner sau psychedelic, muzica celor de la The Different Class provoacă stări de bine rockerilor. E un disc ce poate fi ascultat lejer atât de cei care-şi poartă cu mândrie tricoul cu Led Zeppelin sau Pink Floyd, dar şi de cei cantonaţi pe sound-uri mai moderne. Cris Paul, Seian Scorobete şi David Rogojan au toate motivele de mândrie, căci debutul lor „groove – rock“ e unul din cele mai interesante albume de această factură apărut în 2016 în ţărişoara noastră. Discul se poate asculta aici.