Acid Arab - Musique de France

                                          

Fiindcă trăim în nişte vremuri numite mai mult sau mai puţin şugubăţ „polittically correct“, atunci când în mass – media apare cuvântul „arab“, lucrurile tind să devină extrem de sensibile. Şi-n lumea muzicală, unde unul din exemplele cele mai elocvente a fost cel creat de primul single al grupului The Cure. Numit „Killing an arab“ şi inspirat dintr-un roman al lui Albert Camus, single-ul a avut parte de reacţii cât se poate de controversate, care au dus până acolo încât în unele concerte ale trupei, piesa să fie cântată cu titlul „Kissing an arab“.

Conform descrierii proprii, Acid Arab este un duet din Paris al cărui ţel este să amestece tot felul de muzici est – europene (din Nordul Africii, Liban, Egip, Turcia sau Mumbai) cu sunete elctronice, de la acid house la techno. De-a lungul vremurilor, nu puţini au fost care au pornit pe aceeaşi abordare şi în multe cazuri, rezultatele au fost mai mult sau mai puţin dubioase. Spre deosebire de multe abordări ale acestei „felii“ francezii care-şi spun Acid Arab reuşeşsc să iasă-n evidenţă cu abordări „fresh“ şi artificii sonore electronice izbutite presărate în momentele „cheie“. Multe din albumele astea care amestecă electronica cu muzica africană sunt „nebalansate“. Fie au prea multe efecte electronice, fie abundă în tradiţionalisme. Acid Arab reuşesc să păstreze balanţa exact la mijloc, astfel încât cele zece piese incluse aici sunt un real deliciu sonor atât pentru cei îndrăgostiţi de word – music cât şi pentru cei acaparaţi de acid şi techno. Este un album „sălbatic“, dacă e să ne luăm după recenzia făcută de revista britanică Mixmag, dar cât se poate de interesant, dacă e să îl raportăm la ceea ce se ascultă în zilele noastre.


Desigur, unul din motivele pentru care acest album sună cât se poate de „corect“ este  faptul că la realizarea acestuia au contribuit o armată de artişti, cunoscuţi în lumea arabă. Printre care se numără  Kenzi Bourras,  Rizan Said, Cem Yıldız, A-WA şi alţii. Drept urmare, track-urile abundă în diversitate muzicală. Printre momentele de glorie ale discului se numără “Buzq Blues” (un mix demenţial de electronice cu groove-uri nord africane), „Le Disco“ sau “La Hafla“. Din fericire, discul nu este un mix de vest şi est ci cuprinde o gamă largă de crâmpeie din multe stiluri muzicale, în care putem aminti disco, rock, electro (de partea vestică) şi world – music din mai multe părţi ale Globului. În secolul nostru divizat în principal între est şi vest, albumul acesta creează o punte de legătură între cele două civilizaţii şi reuşeşte să înlăture declaraţiile politice, scoţând la suprafaţă magia muzicii. Din orice colţ geografic ar proveni ea.

Made in TM - One Take

                                                        

În cazul în care nu aţi aflat încă, vă divulg un secret: Timişoara are parte de o compilaţie sonoră care oglindeşte în fiecare an ce se întâmplă în oraşul de pe Bega. Prin catacombe, cluburi de profil, beciuri improvizate, festivaluri de mare anvergură şi alte cele. Desigur, e vorba de muzică. Şi asta nu de ieri, de alaltăieri, căci acest „One Take Made in TM“ este cea de-a 8-a compilaţie de acest fel. Cei care au ascultat compilaţiile anilor trecuţi au sesizat desigur că lucrurile se mişcă în direcţia bună. Ceea ce e şi normal. De această dată, „naşii“ acestui demers de aplaudat, au dus lucrurile la „next level“. Spre deosebire de anii precedenţi, oamenii nu au mai aşteptat demo-uri de la artişti, ci le-au „creat“. Drept urmare, zece trupe din Timişoara au fost invitate în subsolul magazinului  U – Man într-un studio amenajat cu sprijinul celor de la Soundcreation, pentru înregistrări. Fiecărei trupe i s-a pus la dispoziţie câte o oră (pe ceas) pentru a-şi arăta muşchii creativi. Iar ceea ce a ieşit de aici, e acest Made in TM. Mă văd nevoit să repet faptul că trupele invitate au fost alese de către mişcarea coagulată în numele de Made in TM. Carevasăzică, „haterii“ nu au decât să pună şi ei la cale acţiuni asemănătoare. Şi să-şi justifice alegerea trupelor după cum cred ei de cuviinţă. Până una alta, compilaţia asta e cât se poate de strong şi oglindeşte scena.


Revenind la trupe, avem în ordine alfabetică Arc Gotic, BRUM, Haos, Melting Dice, Sanctuar, Sebastian Spanache Trio, The Case, The Different Class, Umbre Zidite şi Virgula. Compilaţia reuneşte sub acelaşi acoperiş o sumedenie de stiluri, piese compuse de artişti de vârste diferite şi viziuni artistice mai mult sau mai puţin interesante. Luate la un loc, track-urile astea reflectă „direcţia“ Timişoarei. Slavă Domnului, lipsesc din peisaj multele trupe de cover-uri din oraş. Revenind la Made in TM, cele două piese înregistrate de Arc Gotic prezente aici - „Resist“ şi „In the garden“ - au darul de a familiariza mai tinerii melomani cu sound-ul goth – rock creat de „gaşca“ care a luat naştere prin 1992. „In the garden“  este o bună carte de vizită pentru cei care nu au luat încă contact cu formaţia timişoreană care a încălzit sufletele multor oameni pasionaţi de post – punk şi alte bunătăţuri de acest fel. Proiectul BRUM este prezent aici cu o singură piesă care cu cele aproape zece minute ale ei oferă un răsfăţ auditiv pe scară rulantă. Electronicele şi aromele de rock sau nu jazz se amestecă cât se poate de fericit. Piesa „Reasons“ este unul din punctele de atracţie ale acestei compilaţii. Singura formaţie care are parte de trei melodii pe această compilaţie este Haos. Chiar dacă n-ai auzit de ei până acum, judecând după titlul celor trei melodii – Legea Pute, Minţi întunecate şi Sistemul – realizezi că tipii ăştia nu-s candidaţii ideali pentru concertele electorale ale vreunui partid din ţărişoara noastră. Pentru cei care s-au născut mai după anii 80, e bine de precizat că Haos a fost prima trupă de punk din România. Care vă vine să credeţi sau nu, nu a scos nicio înregistrare sonoră de-a lungul anilor. Carevasăzică, avem aici trei piese de referinţă cu legendara trupă care a scris o filă în istoria muzicii autohtone. Melting Dice (formaţie care până în acest an a activat sub numele de Poşta Mare) reuşeşte să surprindă cu „Nu călcaţi pe Soare“ şi „Transcendent“, ambele piese având un iz de indie – rock nu porţiuni de grunge, care se regăsesc uneori şi pe la  Robin and The Backstabbers. Eventualele comparaţii pot continua, dar haideţi să nu ne cramponăm în etichete. Lucrurile se schimbă cât se poate de drastic la cele două piese ale trupei Sanctuar care cu „30 de vieţi“ şi „Furii dezlănţuite“ mută centrul de greutate către un heavy – metal cât se poate de nediluat, care aminteşte pe alocuri de Cargo. Şi după heavy metal ce poate fi mai interesant decât să asculţi două piese din lumea jazz a celor de la Sebastian Spanache Trio. „Cinder“ şi „Scorching“ se înscriu în linia jazz-ului etalat cu măiestrie de cei trei muzicieni şi sunt urmate de alţi navigatori în ale indie – rock- ului, The Case, care propun pentru această compilaţie o piesă superbă numită „Silence“ şi „Strangers in the fall“. Mai departe, Made in TM are parte tot de rock cu băieţii de la The Different Class care cu „Heat“ şi „Obişnuiesc Să Merg“ (aceasta din urmă un interesant hibrid între Red Hot Chilli Peppers şi Viţa de Vie), adugă stropi de originalitate acestui disc. Una din formaţiile care au marcat scena post-punk a Timişoarei, Umbre Zidite (care a revenit în 2016) propun „Here Today“ şi „Metamorfoza“ (aceasta din urmă având un vag aer de Sonic Youth pe alocuri), iar ultima piesă a compilaţiei vine din partea celor de la Virgula, una din trupele care s-a născut în cadrul programului „Kids in a Band”, lansat de şcoala de muzică şi arte Artsoma.

Discul ăsta care prezintă scena muzicală fără farduri, merită să fie distribuit în Centrul de Informare Turistică din Timişoara, alături de celelalte  pliante care prezintă obiectivele de interes de pe la noi. Probabil că ar fi cât se poate de bun – simţ ca şi autorităţile locale să sprijine asemenea demersuri. Nu numai prin vorbe, ci mai ales  prin fapte. Se prea poate ca pe viitor compilaţia asta să devină şi mai big. Discul Made in TM va apare în scurt timp în format fizic, urmând să fie distribuit exclusiv în cadrul unui eveniment pus la cale de anonimTM. Compilaţia va fi lansată şi digital, în viitorul apropiat. Până una alta, nu-mi rămâne decât să adresez sincere felicitări tuturor celor care s-au implicat trup şi suflet pentru reuşita acestei iniţiative. Se ştiu ei. Big Up!  Iar pentru toţi melomanii din România, am un sfat prietenesc: puneţi mâna pe această compilaţie şmecheră.

Mungolian Jetsound - A City So Convenient

                                         

Indubitabil, în materie de muzică electronică, oferta este cât se poate de generoasă. Într-atât de bogată, încât este tot mai greu să „cerni“ chestiile faine de refulările unor indivizi care-şi spun of-ul cu ajutorul nenumăratelor softuri menite să compui vreun track în zilele noastre. Drept urmare, numărul producţiilor dubioase creşte nepermis de mult, iar „filtrul“ fiecăruia este tot mai greu de setat. Desigur, un bun punct de plecare este casa de discuri sub umbrela căreia apare câte ceva. Iar atunci când este vorba de Smalltown Supersound, poţi băga mâna-n foc că produsul pe care îl pun pe tapet este unul valabil. Nu doar pentru că aici au văzut lumina zilei producţiile celor trei sfinţi ai muzicii space – disco (Lindstrom, Prins Thomas şi Todd Terje), dar mai ales pentru că discurile de aici au substanţă. Şi fiindcă am ajuns la capitolul descoperiri noi, astăzi e timpul pentru Mungolian Jetset. Wikipedia ne spune că trupa asta e formată din Pal "Strangefruit" Nyhus şi Knut Sævik. Deşi nu am auzit cele patru albume discografice scoase până în prezent de maeştrii ăştia ai Norvegiei, am dat peste cel mai recent E.P. al lor care conţine patru piese. Una şi una. Feeria disco debutează cu "Quintessential Trips To Bergen.", un track mega – funky cu arome de disco care poate fi ascultat la maxim în timp ce stai la nenumăratele semafoare plantate mai nou în mijlocul Timişoarei. Sau poate fi soundtrack-ul ideal în căşti în timpul unei călătorii cu CFR-ul nostru de toate zilele. „A City So Convenient“ – care dă titlul acestui E.P. – oferă o paletă stilistică impresionantă, iar „San Frisco Speedhall" navighează în jurul unui space – disco de nota zece îmbibat exact cât trebuie şi cu accente techno. În ceea ce priveşte ultima piesă a acestui E.P. „San Disco Speedhall", cuvintele nu-şi prea au rostul, melodia reuşind să-ţi însesnineze ziua cu groove-urile ei prietenoase. Deşi motto-ul acestei ultime piese ar putea fi „keep it simple“, melodia cucereşte din prima şi te face să te încarci cu emoţii pozitive. Exact ceea ce ne dorim de la muzică, dealtfel. Sunt sigur că unii vor strâmba din nas şi vor comenta că acordurile astea sunt prea simpliste pentru urechile lor sofisticate. Nu mă încumet să contrazic această percepţie, dar pot pune pariu că sound-ul ăsta te încarcă cu good vibration. Şi oleacă de sweet sensation, vorba unui cântec al celor de la Marky Mark. Drept pentru care, vă sfătuiesc să ascultaţi piesele astea cu volumul pornit bine. Merită!

Three Trapped Tigers - Silent Earthling

                                 

Muzica din zilele noastre poate fi divizată în două mari „felii“: cea instrumentală şi cea care beneficează de părţi vocale. Graţie faptului că pământenii au descoperit beneficiile muzicii fabricate cu ajutorul soft-urilor, în ultima vreme au apărut tone de muzici „instrumentale“. Când vorbim de muzica electronică „de dans“ lucrurile-s destul de simple, fiindcă categorisirile vin cât se poate de natural. Atunci când avem de-a face însă cu artişti care navighează în conceptul numit rock, categorisirile-s mai complicate, căci multitudinea de influenţe ale acestui gen adaugă stropi de şarm fiecărei compoziţii din acest spectru. Cei trei muzicieni londonezi care alcătuiesc formaţia Three Trapped Tigers activează în aşa – numitul instrumental noise rock. Cel de-al doilea material discografic al lor nu este câtuşi de puţin „tăcut“, dacă e să facem referire la titlu. Ba dimpotrivă, e o explozie de energie şi „zgomot“ care adeseori te duce cu gândul la Deftones (alături de care au susţinut turnee), dar în egală măsură „ciorba“ asta are şi arome de Brian Eno, părând a fi la un moment dat coloana sonoră a unui film science fiction.


Piesele reuşesc să te acapareze de la-nceput şi până la ultimele acorduri, iar desele schimbări de ritm la care sunt adăugate sound-uri de synth cât se poate de futuristice fac ca discul ăsta să fie unul adorabil. Desigur, în termeni de inovativitate, sound-ul celor trei tigri în captivitate nu aduce prea multe noutăţi. E doar fun – rock cu nerv şi determinare, e rock n roll aşa cum trebuie cântat în 2016. În timp ce în prima jumătate a albumului, atmosfera pregnantă este aceea de rock, lucrurile se mai schimbă în a doua jumătate, „pe ţeavă“ fiind lansate şi o serie de sound-uri apropiate oarecum de „electronice“. De efect este felul în care oamenii aceştia combină cele două „direcţii“. Printre cele mai bune momente de aici se numără enigmatica „Engrams“ sau „Tekkers“, aceasta din urmă prilejuind melomanilor o adevărată desfătare sonoră de top. Pe scurt, oamenii ăştia au un disc de rock n roll aşa cum ar trebui să sune acesta în 2016. De ascultat, mai ales pentru muzicienii şi melomanii care-s adepţi ai pieselor încadrate în post, stone, avangard sau „altfel“ de rock.

Ramones - Ramones 40th Anniversary

                              

În cazul în care nu ai ascultat niciodată Ramones, sunt destule şanse să nu te dea pe spate sound-ul acestei trupe legendare. Şi totuşi, pentru cei care au urechile desfundate audiţia albumului Ramones – apărut iniţial în luna aprilie a anului 1976 – ar trebui să fie o experienţă deosebită. Zilele acestea, albumul cu pricina a căpătat o apariţie nouă, frumos botezată 40th Anniversary. Desigur, de-a lungul timpului a curs multă creneală pe subiectul Ramones, aşa că e cât se poate de greu să spui ceva nou despre acest subiect. Discul original cuprinde versiuni remasterizate ale unor diamante sonore ca „I Don’t Wanna Go Down to the Basement,” “Now I Wanna Sniff Some Glue,” sau “Beat on the Brat.” În ultimele decenii, o tonă de trupe din întreaga lume s-au inspirat din creaţiile trupei americane care şi-a înregistrat discul de debut pentru numai 6.400 de dolari, o sumă infimă la acea dată. Muzica lor trebuie judecată şi după faptul că pe vremea aceea topurile erau dominate de altfel de muzici. Poate aşa se explică şi faptul că Ramones, unul din cele mai influente discuri punk din întreaga lume, a reuşit să ajungă doar până pe poziţia a 111-a a topului Billboard la apariţia sa. Desigur, de-a lungul anilor o sumedenie de trupe şi-au manifestat respectul pentru acest disc, printre cei care au înregistrat cover-uri fiind Sonic Youth sau Die Toten Hosen.

Revenind la vremurile noastre, acest box set care apare după 40 de ani cuprinde piesele remasterizate, dar şi versiunile originale (mono!). Plus o serie de bunătăţuri care vor fi gustate din plin de fani. Şi mai există aici şi două discuri care au fost înregistrate live.  Diferenţele dintre cele două recitaluri pot fi sesizate doar de fanii înrăiţi, dar asta e altă mâncare de peşte. Blitzkrieg Bop are parte de nu mai puţin de şapte variante. Una peste alta, recomand cu căldură acest box set pentru toţi rockerii. Nu numai pentru cei care ştiu ce înseamnă punk. Poate fi o audiţie interesantă şi pentru cei care şi-au cumpărat tricouri Ramones de la H M şi nu ştiau ce reprezintă chestia asta. Din păcate, toţi cei patru membri originali ai trupei au decedat în decursul ultimilor ani, dar ne-au lăsat muzica. Şi un spirit rebel, care cu greu se mai găseşte în zilele noastre. Carevasăzică Hey Ho Let s Go.