15 mai 2018

K-lu - Operatiunea Monstrii



Cel de-al doilea material discografic al timișoreanului „maestru lejer“ care ar putea fi catalogat un soi de Krafty Kuts al plaiurilor mioritice pășește – cum este și firesc – pe urmele discului „Chestii, socoteli“. Operațiunea sonoră care vine la șase ani distanță după debutul lui Alin Constantin (K-lu) păstrează în linii mari rețeta melodiilor anterioare, sample-urile sonore alese cu talent din filme mai mult sau mai puțin obscure din perioada în care românii aveau voie să circule duminica în funcție de numele impare sau pare ale mașinilor fiind și de această dată cireașa de pe tort. 

Monștrii lui K-lu încep cu o zicală ambalată într-un intro șmecher care ne atenționează că „Dacă umbli cu capul în nori,  calci în străchini“, după care pe un fundal sonor care îți poate aminti de muzica celor de la Bonobo sau Caribou suntem invitați să ascultăm în „seara aceea care ploua“. „Vreau“ este una din piesele pe care fanii lui K-lu au avut ocazia să o asculte de ceva vreme cu un clip care conține imagini din „Omulețul lui Gopo“ și „Greierele și Furnica“. 

O altă piesă celebră deja pentru fanii timișoreanului este „Un cui“, care cuprinde printre altele și șăgalnica replică „vara iarba este bună, grasă“, după care ascultătorul este „asaltat“ cu o piesă care începe extrem de chill și exprimă pe deplin senzația de relaxare totală. După un interesant „Aici e liniște absolut totul te îmbie la muzică. Pot să dau drumul la muzică?“, melodia prinde șarm grație scratch-urilor și a trompetei mirifice care amintește de Balcani.  „Maestrul lejer“ e o altă creație care este deja cunoscută celor care sunt la curent cu „nebuniile“ lui K-lu, în care sound-urile a la Blazzaj ne face să urmărim muzica lejeră. „Într-adevăr ăsta e sensul, maestre“, după cum zice și alt sample din bucată. 

„Bucuria nebunilor“ începe într-un mare stil cu un intro prea fain pentru a nu fi menționat aici: „ Stați frumos și luați aminte de ce vă zic eu….Sunt numai ochi și urechi… Din in ca și din cânepă tot pânză se face….Cum?... Nu știu, n-am avut“. Speech-urile extrase din filmografia noastră sunt la mare preț și în „Inimaginabil“, în care printre altele se strecoară și un „concentrează-te  ia calul și hai să tragem o petrecere că așa am auzit că așa e obiceiul pe aici pe la noi. …“. Programul artistic al lui K-lu continuă cu „cadrul unu , turnat unu“, adică un party neaoș care ne informează solemn că „sosirea la locul de peterecere se va face la ora fixă pe baza de pontaj individual“. Una din melodiile cele mai cu lipici de aici este „Despre vorbe“ care amestecă într-un ghiveci interesant niște sound-uri de șlagăre comuniste cu beat-uri moderne și nelipsitele sample-uri hazlii. Dacă vreți să aflați cum se face comedia muzicală pe la noi e musai să ascultați „Balaurul“, iar „Pac, pac“ și „Film educativ“ sunt alte două melodii mai vechi care se regăsesc aici. După cum ne anunță și-n outro,„ K-lu „ne-a dispus și ne-a povestit momente de haz din câteva filme“. 


Pe scurt, Operațiunea Monștrii nu duce lipsă de replici amuzante, scratch-uri fericite și instrumentații care amestecă cu talent șlagăre comuniste cu beat-uri capitaliste din zilele noastre. E o muzică reconfortantă, ca o spumă de căpșuni servită de la frigider după un cros într-o zi toridă de august. Albumul este download gratis, iar pentru doritori este și opțiunea de donație (în bandcamp după ce apeși download te întreabă dacă vrei să donezi ceva  și dacă pui 0 îl iei pe gratis). 


30 apr. 2018

Sly and Robbie meet Nils Petter Molvaer - Nordub



Trebuie să mărturisesc faptul că muzica jazz nu este „top of the list“ atunci când vine vorba de preferințele personale. Cu toate acestea, vorba englezului, now and then, urechile descoperă niscaiva lucruri interesante și-n această felie. Aparent muzica jamaicană n-are nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înțelegem noi prin jazz. Și nici Norvegia nu e cine știe ce cunoscută pe plan mondial atunci când vine vorba de reggae sau dub. 

Tobarul Sly Dunbar și basistul Robbie Shakespeare nu prea mai au nevoie de prezentare. Și nici geniul norvegian Nils Petter Molvaer. Alături de ei, în această desfășurare impresionantă de forțe se află norvegianul Eivind Aarset plus vrăjitorul finlandez Vladislav Delay. Acesta din urmă a făcut valuri în rândul cunoscătorilor prin diverse pseudonime ca  Luomo, Sistol, Uusitalo, Conoco sau Ripatti, toate acestea abordând ceea ce specialiștii descriu ca find the ambient, glitch, house sau techno, carevasăzică muzică electronică. 

Atunci când te încumeți să amesteci așa un ghiveci de stiluri, rezultatul poate varia între „acceptabil“  sau „remarcabil“. Colaborarea aceasta face parte din ultima categorie, căci felul în care artiștii aceștia se întrepătrund e unul smooth, iar albumul este unul care îți hrănește sufletul cu bunătățuri demne un ospăț pe cinste. Încă de la prima piesă a discului, „If I Gave You My Love” bass-ul face treabă bună cu restul elementelor de factură electronică sau nu,  așezate finuț exact unde trebuie, piesa amintindu-ți de melancolia Miles Davis. Pe How long, vocea lui Robbie adaugă un plus de magie trompetei lui Nils. Una din cele mai interesante piese de aici este Was in the blues, un track în care frecvențele electronice finlandeze pur și simplu duc lucrurile la un alt nivel, melodia find totodată și „cel mai undeground“ experiment din acest disc. Deși te duce cu gândul la Kraftwerk, piesa Europe Express pare mai degrabă o excursie în lumea funk-ului de mare clasă, ușoarele distorisuni din capitolul electronice reușind din nou să ofere savoare. Dacă ar fi să aleg o altă piesă de referință de aici asta ar fi cu siguranță Politically KKKorrrekkkttt. 

După audiția acestui album nu pot decât să vă spun să stingeți lumina, să vă relaxați și să vă bucurați. Nu pot încheia fără să amintesc un alt motiv de bucurie: oamenii aceștia vor concerta în România, în această vară. Nu, nu e fake news, căci Nordub se va auzi și la Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna. Unde vor poposi Sly & Robbie cu Nils Petter Molvær, Eivind Aarset și Vladislav Delay. 


11 apr. 2018

Lucia - Samsara



De fiecare dată când descoperi că într-o țară plină de Vanotek-uri și Irina Rimes-uri, mai există și muzică pop decentă, ai un sentiment că nu e totul pierdut. Pop-ul abordat de Lucia este unul delicios și trendy, căci spre deosebire de alte voci feminine care  înoată în aceleași coordonate stilistice (mă gândesc aici la Alexandrina sau Amalia Gaiță) melodiile acestea sunt susținute de aranjamente muzicale care „dau“ adesea și spre sound-uri electronice, amalgamul astfel creat fiind unul care-ți dă senzația de prospețime. Cel de-al doilea album al artistei Lucia este un disc reușit care pe alocuri pare a fi o versiune românească a unor artiste ca Florence Welsh, St. Vincent sau Christine and the Queens. 

Materialul pornește la drum cu o piesă „plutitoare“ în care farmecul vocii solistei este pus în valoare într-un mod cât se poate de inspirat de o instrumentație minimalistă de mare efect, către final sample-urile amintind nițel și de atmosfera plină de mister întâlnită în piesele interpretate de Zola Jesus. Finalul clasic al piesei Afloat este și el de bun augur iar „Edge“ pare o mostră dintr-o poveste britanică cu păduri pline de ceață, desele schimbări de ritm adăugând un plus de savoare produsului final. Primul single care promovează acest disc, FRTHR, este un midtempo care te cucerește din start, înscriindu-se în ciclul pieselor compuse parcă special pentru coloana sonoră a unui serial polițist modern, de genul Marcella. După cum îi spune și numele „Bounds“ este o piesă aflată la hotarele dintre pop-ul modern etalat de Bjork și pop-ul „clasic“ în care pianul are un rol crucial care se regăsește de exemplu în minunățiile produse de Tori Amos. 

Un alt moment în care Lucia iese din canoanele în care te așteptai s-o încadrezi este „The Perfect Life“ în care vocalizele a la Austra se potrivesc din nou la fix cu instrumentația șmecheră. După cum era de așteptat, ritmul este rupt de „Mother“, care pavează drumul către „Food Chain“, fără îndoială unul din cele mai izbutite momente ale acestui disc,  o piesă prea mișto ca să nu fie aleasă ca următor single de promovare. Singura piesă instrumentală de aici, Samsara e un preambul pentru Catastrophe, un track surprinzător de la început până la final în care niște voci de Kraftwerk adaugă un plus finalului. După cum îi șade bine oricărui disc finalul (Holy) e din nou neașteptat, fiind un soi de Twin Peaks meets Kate Bush. 

Pop-ul „nu/de/Dâmbovița“ etalat de Lucia și echipa care a nășit acest disc pare a fi prea șmecher pentru muzica românească. Pentru cei care vor să asculte un disc updatat la trendurile vestice în materie de pop recomand audiții succesive. Pentru ceilalți, există Radio Mu. Pardon, Zu. 


20 mar. 2018

Calin Pop - Fara Filtru




Exact ca şi în cazul multor alţi artişti faimoşi ai acestei naţii, Călin Pop este unul din muzicienii care a avut (ne)norocul de a se afirma într-o perioadă în care numerele pare de la maşini circulau într-o duminică în timp ce celalte se puteau lăfăi pe şosele doar din două în două săptămâni. Perioada în care ţigările fără filtru Carpaţi erau la mare căutare şi artiştii erau nevoiţi să recurgă la diverse stratategme pentru a înşela vigilenţa cenzurii comuniste. La fel de bine se poate spune şi că a fost o perioadă cu noroc, cel puţin din punct de vedere „rock“istic, căci în vremurile acelea concurenţa din domeniu nu era atât de acerbă ca-n zilele noastre. Ce-i drept, atunci artiştii patriei cântau pe scule improvizate şi publicul era mult mai receptiv la „fenomen“, dar asta e deja o altă discuţie.

Revenind la 2018, compozitorul şi solistul legendarei trupe Celelalte Cuvinte a simţit nevoia să revină în atenţia publicului cu cel de-al treilea material discografic solo, care cu cele aproape 65 de minute ale sale are toate şansele să fie apreciat de către melomanii care au crescut cu melodiile grupului care a debutat printr-un recital desfăşurat în data de 13 decembrie 1981 la Casa Studenţilor din Timişoara.

Călin Pop a înregistrat vocea şi toate instrumentele, chitare, bass, blockflöte, percuţii, clape. De asemenea este compozitorul şi autorul textelor dar şi resposabil de înregistrări, mixaj şi masterizare.

Fără filtru pleacă la drum cu piesa în care artistul se întreabă unde este mândria cea de altă dată a românilor şi continuă cu melodia care dă titlul acestui album, o „dedicaţie“ pentru „barosanul“ aflat la cârma patriei: „Haide barosane rânjeşte tare/ Şpaga si minciuna tot îţi dau târcoale“. Începutul piesei „Of...“ te duce cu gândul la filonul etno prezent din plin în piesele celor de la Phoenix, iar constatarea conform căreia „răutatea şi prostia invadează România“ este de o veridicitate cât se poate de deranjantă pentru vremurile pe care le trăim. Linia melodică a piesei cu pricina capătă culoare graţie unui blockflöte de mare efect. „Alb şi Negru“ porneşte la drum cu efecte de chitară mai agresive care aduc pe ici pe colo cu hardcore-ul celor de la Implant pentru Refuz, dar după un intro supărat melodia se „aşează“ în sound-uri mai liniştite care ne aduc aminte din plin de albumele Celelalte Cuvinte. Printre baladele prezente pe aici se remarcă „Rătăcit“ care nu e departe de „senti“-urile de odinioară ale celor de la Scorpions, iar efectele de voce din piesa „A leprelor“ reuşesc să fie interesante. Cea mai lungă piesă a discului, „Momentum“ este un moment de introspecţie al artistului, iar „Soarta“ are câteva acorduri care îţi pot aminti de piesele celor de la Cargo.


Conform declaraţiilor artistului discul acesta e „o părere personală, despre România, în general, o concluzie trasă, în urma evenimentelor întâmplate în jur, prin lume şi la noi în ţară, din 1990, până în prezent, lucruri şi fapte, care au durut şi dor în continuare“. Fără îndoială, mai vechii fani ai Cuvintelor vor aprecia cu mai mult sau mai puţin entuziasm acest strigăt de luptă al artistului care ne-a catadicsit cu memorabilele versuri care au bucurat generaţii întregi: „Iarbă prin păr, pe obrajii ei/Şi pe ochii căprui/ Ce plângeau la zei“. Fără îndoială, avem nevoie de cât mai multe asemenea „răcnete“ împotriva indolenţei şi nesimţirii care a pus stăpânire pe o bună parte din societatea noastră. La fel de adevărat este că oamenii care n-au prins vremurile în care revistele Rahan erau la mare căutare s-ar putea să nu simtă niciun fior la auzul acestor 15 track-uri. 

19 mar. 2018

Nils Frahm - All Melody


E greu să aplici o etichetă noului album semnat Nils Frahm. La o ascultare simplă ai fi tentat să afirmi că cele 12 piese din All Melody se înscriu în aria muzicii clasice. La o privire şi mai atentă toată chestia asta ar putea intra lejer şi în cutiuţa numită „ambiental“. Iar dacă asculţi suficient de mult încât să „prinzi“ toate subtilităţile mai mai că îţi vine să consideri că discul ăsta are şi-un feeling de techno în el. Adevărul e undeva la mijloc, căci All Melody e câte puţin din fiecare. Nici nu e de mirare, căci Nils Frahm nu e un tip câtuşi de puţin convenţional: a pus la cale această excursie sonoră într-un studio amenajat în celebrul Funkhaus din Berlin, clădirea – simbol din fosta Republică Democrată Germană.

E foarte greu să alegi piesele de rezistenţă din acest disc. Şi asta pentru că track-urile curg cât se poate de natural atunci când le asculţi cu atenţie. Nu e un album pe care să-l asculţi în maşină la un drum lung sau în fotoliul din dormitor butonând televizorul. All Melody e musai de ascultat în tihnă, fără factori perturbatori externi. În acest fel s-ar putea să descoperi îmbinări senzaţionale între sound-uri melancolice şi electronice, cum ar fi cele care colorează atât de izbutit piesa care dă titlul albumului. Există posibilitatea să descoperi şi răsturnări de ritmuri spectaculoase din Sunson sau minunatele trompete jazzy din Human Range. Sau momentele ambientale amestecate cu beat-uri acide de pus în ramă din piesa “#2”. Ca să nu amintesc de My friend the forest, care are o magie aparte. La fel ca şi tot discul ăsta.

Nils Frahm a scos un disc care emană o abordare unică şi care ne prezintă un artist aflat undeva între muzica clasică şi cea electronică. La fel ca şi Philip Glass sau Karlheinz Stockhausen, omul acesta umple golurile între două genuri muzicale total diferite, iar magia pieselor izvoreşte pur şi simplu din abilitatea de a combina sunete de avangardă cu aranjamente muzicale populare.