26 sept. 2018

Haiku Salut - There is no elsewhere





Dacă v-ați întrebat vreodată cum sună un album realizat de trei tipe mute și sunteți dispus să vă răpiți aproximativ 45 de minute din viața dumneavoastră, vă recomand cu căldură să ascultați Haiku Salut. Cel de-al treilea album al fetelor care și-au căptătat porecla „mute“ grație faptului că nu rostesc niciun cuvânt în concertele lor poartă numele de There Is No Elsewhere și gravitează în jurul stilurilor dreampop sau „electronică rurală“, după cum se specifică în press-release-ul discului. La capitolul influențe Louise Croft , Sophie Barkerwood și Gemma Barkerwood amintesc de coloanele sonore Yann Tiersen și Benoît Charest sau de  amestecul de electronice diverse  practicat de Múm. Și chiar și de romanele scriitorului japonez Haruki Murakami. Un alt amănunt care a făcut din Haiku Salut un nume deosebit este faptul că în concertele lor fetele evoluează alături de 20 de lămpi vintage care „clipesc“ în ritmul muzicii. Fetele cântă la acordeaon, pian, trompetă, chitară, ukulele, tobe și multe „electronice“, iar performance-urile lor au avut loc în locuri diverse ca librării sau biserici dar și într-un bazin (fără apă) în cadrul unui festival, unde spectatorii le-au privit „de sus“, de pe margine. 


Dincolo de poveștile etalate de fetele care fac o muzică instrumentală influențată de prea multe stiluri pentru a fi cuantificate într-o recenzie care nu-și propune să se întindă pe mulți kilometri lungime, magia acestui album constă în simplitatea construcțiilor muzicale care se observă cu ochiul liber în cele zece track-uri prezente aici. Marea majoritate a melodiilor se înscriu în așa numitul downtempo cu arome ambientale, multe armonii amintind de Orbital sau Boards Of Canada. Și lista poate continua. “Cold To Crack The Stones” conține o manipulare a unor sunete înregistrate de NASA în timpul fulgerelor dar și o porțiune realizată de Glastonbury Brass, care mai e prezentă și în piesa The More And Moreness. Discul ăsta fără cuvinte te lasă mască, fiindcă permite muzicii să își demonstreze adevărata vrajă. Atenția pe care o acordă cele trei fete celor mai mici detalii sonore e deosebită. Discul Haiku Salut este  o simfonie de culori și trăiri tomnatice  care își revarsă acordul peste întreaga natură, ce nu merită ratat. Nu se găsește „elsewhere“, vorba de pe copertă....

28 mai 2018

Omelette - With a rose with a fire



Nu știu alții cum sunt, dar eu după audiția albumului de debut al celor de la Omelette mi-am adus aminte de Capital Cities. Duo-ul acela din Los Angeles care au cântat printre altele și la festivalul Exit de la Novi Sad și care ne-au încântat cu nemuritorul Safe and Sound sau cu șarmanta piesă care poartă titlul de I sold my bed but not my stereo.  Dacă e să dăm crezare declarațiilor artiștilor, proiectul bucureștean  Omelette a pornit dintr-o joacă, dintr-o nevoie de a nu se lua atât de mult în serios și de  „a face ceva simplu, direct și diferit de ce făcuseserăm cu Jazzadezz“.  Dez la voce, Alin Zăbrăuțeanu la sintetizatoare și la pupitrul de producător și Vali Chincișan la animație și vizuale reușesc cu acest debut să readucă noțiunea de „distracție“ fără a apela la tertipuri banale. Desigur, muzica synthpop care la prima vedere îți amintește de glorioșii ani 80 este omniprezentă în multe dintre creațiile unor artiști pop d-afară și chiar dacă nu aduce nimic nou, muzica Omelette te face să te încarci cu energie pozitivă. 

Încă din primele secunde ale piese care deschiude albumul „With a rose with a fire“, feeling-ul te duce undeva în zona celebrei Happy People a celor de la Yazoo. Vocea ușor misterioasă și plină de efecte a solistei Dez se mulează perfect pe un schelet instrumental de bun gust, iar „We can fly“ duce lucrurile într-o  zonă și mai melodică, sound-urile aducând nițel a  Rufus, de această dată vocea fiind mult mai pregnantă. Dincolo de beat-uri piesa îți induce un puternic feeling  Dolores O'Riordan, grație inflexiunilor solistei. Hello pornește cu un iz de Human League și nu reușește să se ridice la înălțimea primelor două track-uri, dar lucrurile se echilibrează rapid cu „Kissing“, una din perlele formației. Pe lângă inevitabilele paralele cu synthpop-ul anilor 80, melodia are și un aer de Austra sau Trust, liniile de synth din refren find pur și simplu dement de reușite. Trupa reușește să pătrundă nițel și în zona italo – disco a celor de la Twins, Koto sau Den Haag cu melodia „Oh baby“, iar „Sadie“ se păstrează în zona track-urilor drăguțele. Luna și Nikita rămân în zona italo – disco în care odinioară Boytronic făceau furori, iar una din surprizele discului este fără îndoială instrumentala „Felix“. Cu siguranță că dacă pe acest disc existau mai multe experiemnte de acest gen, albumul avea și mai mult șarm. Piu Piu completează lista pieselor cu cojones din acest disc, iar „Be kind for real“ încheie cu brio acest debut al bucureștenilor. Ultima piesă inclusă aici, versiunea Flora a piesei care dă titlul albumului este un bonus interesant. 

Omelette se înscrie în rândul formațiilor românești care și-au propus să umple un gol în industria de profil. E vorba desgur de synth – pop, o felie la care România nu a excelat niciodată. Dincolo de caracterizări stilistice sau „verigi lipsă din  muzica românească actuală“, piesele celor de la Omelette sunt voioase, cu șarm și bun gust. Categoric, la capitolul instrumentație Omelette mai are ceva de „învățat“, dar idea este corectă iar discul e happy. Lucruri care nu au cum să te facă să nu zici...tot așa mai departe!


15 mai 2018

K-lu - Operatiunea Monstrii



Cel de-al doilea material discografic al timișoreanului „maestru lejer“ care ar putea fi catalogat un soi de Krafty Kuts al plaiurilor mioritice pășește – cum este și firesc – pe urmele discului „Chestii, socoteli“. Operațiunea sonoră care vine la șase ani distanță după debutul lui Alin Constantin (K-lu) păstrează în linii mari rețeta melodiilor anterioare, sample-urile sonore alese cu talent din filme mai mult sau mai puțin obscure din perioada în care românii aveau voie să circule duminica în funcție de numele impare sau pare ale mașinilor fiind și de această dată cireașa de pe tort. 

Monștrii lui K-lu încep cu o zicală ambalată într-un intro șmecher care ne atenționează că „Dacă umbli cu capul în nori,  calci în străchini“, după care pe un fundal sonor care îți poate aminti de muzica celor de la Bonobo sau Caribou suntem invitați să ascultăm în „seara aceea care ploua“. „Vreau“ este una din piesele pe care fanii lui K-lu au avut ocazia să o asculte de ceva vreme cu un clip care conține imagini din „Omulețul lui Gopo“ și „Greierele și Furnica“. 

O altă piesă celebră deja pentru fanii timișoreanului este „Un cui“, care cuprinde printre altele și șăgalnica replică „vara iarba este bună, grasă“, după care ascultătorul este „asaltat“ cu o piesă care începe extrem de chill și exprimă pe deplin senzația de relaxare totală. După un interesant „Aici e liniște absolut totul te îmbie la muzică. Pot să dau drumul la muzică?“, melodia prinde șarm grație scratch-urilor și a trompetei mirifice care amintește de Balcani.  „Maestrul lejer“ e o altă creație care este deja cunoscută celor care sunt la curent cu „nebuniile“ lui K-lu, în care sound-urile a la Blazzaj ne face să urmărim muzica lejeră. „Într-adevăr ăsta e sensul, maestre“, după cum zice și alt sample din bucată. 

„Bucuria nebunilor“ începe într-un mare stil cu un intro prea fain pentru a nu fi menționat aici: „ Stați frumos și luați aminte de ce vă zic eu….Sunt numai ochi și urechi… Din in ca și din cânepă tot pânză se face….Cum?... Nu știu, n-am avut“. Speech-urile extrase din filmografia noastră sunt la mare preț și în „Inimaginabil“, în care printre altele se strecoară și un „concentrează-te  ia calul și hai să tragem o petrecere că așa am auzit că așa e obiceiul pe aici pe la noi. …“. Programul artistic al lui K-lu continuă cu „cadrul unu , turnat unu“, adică un party neaoș care ne informează solemn că „sosirea la locul de peterecere se va face la ora fixă pe baza de pontaj individual“. Una din melodiile cele mai cu lipici de aici este „Despre vorbe“ care amestecă într-un ghiveci interesant niște sound-uri de șlagăre comuniste cu beat-uri moderne și nelipsitele sample-uri hazlii. Dacă vreți să aflați cum se face comedia muzicală pe la noi e musai să ascultați „Balaurul“, iar „Pac, pac“ și „Film educativ“ sunt alte două melodii mai vechi care se regăsesc aici. După cum ne anunță și-n outro,„ K-lu „ne-a dispus și ne-a povestit momente de haz din câteva filme“. 


Pe scurt, Operațiunea Monștrii nu duce lipsă de replici amuzante, scratch-uri fericite și instrumentații care amestecă cu talent șlagăre comuniste cu beat-uri capitaliste din zilele noastre. E o muzică reconfortantă, ca o spumă de căpșuni servită de la frigider după un cros într-o zi toridă de august. Albumul este download gratis, iar pentru doritori este și opțiunea de donație (în bandcamp după ce apeși download te întreabă dacă vrei să donezi ceva  și dacă pui 0 îl iei pe gratis). 


30 apr. 2018

Sly and Robbie meet Nils Petter Molvaer - Nordub



Trebuie să mărturisesc faptul că muzica jazz nu este „top of the list“ atunci când vine vorba de preferințele personale. Cu toate acestea, vorba englezului, now and then, urechile descoperă niscaiva lucruri interesante și-n această felie. Aparent muzica jamaicană n-are nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înțelegem noi prin jazz. Și nici Norvegia nu e cine știe ce cunoscută pe plan mondial atunci când vine vorba de reggae sau dub. 

Tobarul Sly Dunbar și basistul Robbie Shakespeare nu prea mai au nevoie de prezentare. Și nici geniul norvegian Nils Petter Molvaer. Alături de ei, în această desfășurare impresionantă de forțe se află norvegianul Eivind Aarset plus vrăjitorul finlandez Vladislav Delay. Acesta din urmă a făcut valuri în rândul cunoscătorilor prin diverse pseudonime ca  Luomo, Sistol, Uusitalo, Conoco sau Ripatti, toate acestea abordând ceea ce specialiștii descriu ca find the ambient, glitch, house sau techno, carevasăzică muzică electronică. 

Atunci când te încumeți să amesteci așa un ghiveci de stiluri, rezultatul poate varia între „acceptabil“  sau „remarcabil“. Colaborarea aceasta face parte din ultima categorie, căci felul în care artiștii aceștia se întrepătrund e unul smooth, iar albumul este unul care îți hrănește sufletul cu bunătățuri demne un ospăț pe cinste. Încă de la prima piesă a discului, „If I Gave You My Love” bass-ul face treabă bună cu restul elementelor de factură electronică sau nu,  așezate finuț exact unde trebuie, piesa amintindu-ți de melancolia Miles Davis. Pe How long, vocea lui Robbie adaugă un plus de magie trompetei lui Nils. Una din cele mai interesante piese de aici este Was in the blues, un track în care frecvențele electronice finlandeze pur și simplu duc lucrurile la un alt nivel, melodia find totodată și „cel mai undeground“ experiment din acest disc. Deși te duce cu gândul la Kraftwerk, piesa Europe Express pare mai degrabă o excursie în lumea funk-ului de mare clasă, ușoarele distorisuni din capitolul electronice reușind din nou să ofere savoare. Dacă ar fi să aleg o altă piesă de referință de aici asta ar fi cu siguranță Politically KKKorrrekkkttt. 

După audiția acestui album nu pot decât să vă spun să stingeți lumina, să vă relaxați și să vă bucurați. Nu pot încheia fără să amintesc un alt motiv de bucurie: oamenii aceștia vor concerta în România, în această vară. Nu, nu e fake news, căci Nordub se va auzi și la Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna. Unde vor poposi Sly & Robbie cu Nils Petter Molvær, Eivind Aarset și Vladislav Delay. 


11 apr. 2018

Lucia - Samsara



De fiecare dată când descoperi că într-o țară plină de Vanotek-uri și Irina Rimes-uri, mai există și muzică pop decentă, ai un sentiment că nu e totul pierdut. Pop-ul abordat de Lucia este unul delicios și trendy, căci spre deosebire de alte voci feminine care  înoată în aceleași coordonate stilistice (mă gândesc aici la Alexandrina sau Amalia Gaiță) melodiile acestea sunt susținute de aranjamente muzicale care „dau“ adesea și spre sound-uri electronice, amalgamul astfel creat fiind unul care-ți dă senzația de prospețime. Cel de-al doilea album al artistei Lucia este un disc reușit care pe alocuri pare a fi o versiune românească a unor artiste ca Florence Welsh, St. Vincent sau Christine and the Queens. 

Materialul pornește la drum cu o piesă „plutitoare“ în care farmecul vocii solistei este pus în valoare într-un mod cât se poate de inspirat de o instrumentație minimalistă de mare efect, către final sample-urile amintind nițel și de atmosfera plină de mister întâlnită în piesele interpretate de Zola Jesus. Finalul clasic al piesei Afloat este și el de bun augur iar „Edge“ pare o mostră dintr-o poveste britanică cu păduri pline de ceață, desele schimbări de ritm adăugând un plus de savoare produsului final. Primul single care promovează acest disc, FRTHR, este un midtempo care te cucerește din start, înscriindu-se în ciclul pieselor compuse parcă special pentru coloana sonoră a unui serial polițist modern, de genul Marcella. După cum îi spune și numele „Bounds“ este o piesă aflată la hotarele dintre pop-ul modern etalat de Bjork și pop-ul „clasic“ în care pianul are un rol crucial care se regăsește de exemplu în minunățiile produse de Tori Amos. 

Un alt moment în care Lucia iese din canoanele în care te așteptai s-o încadrezi este „The Perfect Life“ în care vocalizele a la Austra se potrivesc din nou la fix cu instrumentația șmecheră. După cum era de așteptat, ritmul este rupt de „Mother“, care pavează drumul către „Food Chain“, fără îndoială unul din cele mai izbutite momente ale acestui disc,  o piesă prea mișto ca să nu fie aleasă ca următor single de promovare. Singura piesă instrumentală de aici, Samsara e un preambul pentru Catastrophe, un track surprinzător de la început până la final în care niște voci de Kraftwerk adaugă un plus finalului. După cum îi șade bine oricărui disc finalul (Holy) e din nou neașteptat, fiind un soi de Twin Peaks meets Kate Bush. 

Pop-ul „nu/de/Dâmbovița“ etalat de Lucia și echipa care a nășit acest disc pare a fi prea șmecher pentru muzica românească. Pentru cei care vor să asculte un disc updatat la trendurile vestice în materie de pop recomand audiții succesive. Pentru ceilalți, există Radio Mu. Pardon, Zu.