31 oct. 2011

The Lords of Altamont - Midnight to 666

Dupa cele 265 de discuri ascultate si etichetate cu label-ul „amestec de stiluri“ anul asta, a fost o adevarata usurare sa dau peste americanii astia din Los Angeles, care-si spun The Lords of Altamont. E drept, si coperta te duce deja cu gandul la ceva, dar dupa primele cinci secunde ale piesei de deschidere rasufli usurat si exclami: yes, yes, asta e goold old punk garage rock. Nu atatea brizbriz-uri, nu atatea interviuri in care oamenii spun “noi nu ne putem eticheta muzica“, nu ghiveci, nu nimic: punk - rock galagios, simplu, direct, straight in your face.  Desigur, e fain sa mai asculti din cand in cand si chestiile atat de twisted din zilele noastre, dar parca din cand in cand e si mai fain sa iei o pauza si sa te intorci la radacini. F.F.T.S. e primul track si care totodata te avertizeaza ca daca nu esti prea prieten cu sound-urile MC5 sau excluzi din start chitarile zgomotoase, n-ai ce cauta in povestea americanilor astia. Care, by the way au debutat prin 2004 cu un disc care poarta neverosimilul titlu de Hell With the Lords on Sympathy For The Record Industry.

Coldplay - Mylo Xyloto

Nu agreez ipocritii. Prin urmare nici pe acei oameni care se ghideaza in gusturile muzicale dupa principiul „plebe“. In schimb, nici cealalta extrema nu mi-e prea la suflet. Aia care se ghideaza dupa axioma “daca ceva e popular, inseamna ca nu are valoare artistica“. Exista intotdeauna un echilibru intre cele doua tabere, iar albumul cu numarul cinci din cariera celor de la Coldplay demonstreaza cu varf si indesat filozofia cu care am inceput aceasta recenzie. Se vrea a fi un album de conceptie dar e plin de sound-uri pop. Este targetat deopotriva pentru urechile amatoare de ceea ce se vantura prin clasamentele de pop dar reuseste sa “fure“ si oameni care in mod normal nu dau doi bani pe trendurile ce se manifesta in zilele noastre prin topuri. E middle of the road, exact la jumatatea drumului dintre „vreau sa fac muzica si sa vand milioane de albume“ si „imi exprim trairile exact asa cum vreau eu. Punct“.

27 oct. 2011

Nils Petter Molvaer - Baboon Moon

In cazul in care nu esti un conservator sadea, stii probabil ca fuziunea dintre jazz si muzici electronice (sau de alta factura care poarta eticheta „moderne“) e un statement. E un pleonasm aproape, la fel ca si cum ai spune ca Romania e o tara guvernata de o clasa politica incompetenta, carevasazica. In cazul in care ai ratat festivalul Garana sau n-ai auzit niciodata de trompetistul si compozitorul norvegian Nils Petter Molvaer ar fi bine sa stii ca individul e considerat un exponent de seama al jazz-ului nordic. Mai exact al curentului care „amesteca“ cu buna stiinta trairi stilistice diverse, un maestru al ghiveciului. Sau ca sa-l citez chiar pe artist muzica lui e „energia degajata de tensiunea dintre constraste“. Faima i se trage in principal gratie unui album aparut la ECM acum 14 ani sub numele de Khmer in care urechile avizate au fost tratate cu un fusion de jazz cu efecte electronice si beat-uri hip hop, printre altele.

26 oct. 2011

Giorgia - Dietro le apparenze

Cu atatea trenduri tot mai diverse, e destul de greu sa dai peste ceva care sa-ti sune instantaneu a „pop“. Stiu, termenul e cat se poate de perimat, la fel ca si particula de „rock alternativ“, dar atunci cand o asculti pe italianca Giorgia, pur si simplu nu ai la indemana alta categorisire. E acel pop italian care are o aroma aparte si desi poate fi blamat ca fiind mai vechi decat oldschool-ul, e ceva ce musteste de originalitate. N-am habar daca Giorgia Todrani are sau nu „priza“ printre melomanii din tara noastra. Cert este ca ea s-a nascut intr-un an in care lumea fredona piese ca Chirpy Chirpy Cheep Cheep cu  Middle of the Road sau Hey Tonight cu Creedence Clearwater Revival (1971, pentru cei care n-au fredonat never ever piesele astea).

24 oct. 2011

Luna Amara - Pietre in alb

In caz ca locuiesti undeva in Idaho sau citesti acest blog cu unealta de traducere, exista posibilitatea sa nu fi auzit inca de clujenii de la Luna Amara. Trupa infiintata prin 1999 si care ne-a reprezentat tara printre altele si la celebrul Sziget de la Budapesta a aruncat pe piata cel de-al patrulea album care poarta numele de Pietre in alb, care insumeaza 13 piese. Nu e deloc o cifra cu ghinion, desi baietii au cam avut parte de asa ceva chiar acum doua zile cand au concertat la Timisoara pentru promotionul discului. Unul din elementele care fac ca acest album sa se ridice la nivelul asteptarilor este cooptarea britanicului Adam Whittaker pentru mixajul acestuia. Pe domnul acesta ar trebui sa-l stiti si pentru ca a facut aceeasi treaba buna cu noul Grimus, iar faptul ca nea Adam s-a stabilit nu demult la Cluj este un lucru cat se poate de benefic pentru muzica romaneasca in general.