28 iul. 2014

Anushka - Broken Circuit

Cu risul de a părea old – school, trebuie să recunosc că multe albume care apar în zilele noastre, indiferent de stil, sunt făcute parcă în regimul bubble – gum. Artiştii se înghesuie să editeze nişte aberaţii sonore ambalate în eticheta „album“, în care fie aruncă nişte variaţiuni sonore electronice „fără suflet“, fie abuzează din plin de artificii auzite de nşpe mii de ori înainte. Problema asta se face simţită şi mai acut în cazul muzicilor aşa zis electronice, unde graţie faptului că oricine (chiar oricine!) poate „inventa“ nişte armonii cu ajutorul unor programe de calculator aflate la îndemâna tuturor. Şi pentru ca totul să fie vandabil, în discurile astea apar din când în când şi câteva voci pe post de special guest. Trecând peste această introducere niţel prea lungă, e bine de ştiut că Anushka este un proiect sprijinit de casa de discuri Brownswood. Label care aparţine influentului om de radio britanic Gilles Peterson, unul din oamenii care „ştie“ să culeagă chestii faine din noianul de apariţii noi. Sub acest nume îi găsim pe producătorul Max Wheeler şi solista şi compozitoarea Victoria Port. Dincolo de amănunte, stă însă muzica. O eventuală etichetare a celor 12 piese care se regăsesc pe acest album ar aduce în discuţie termeni ca dance, pop, jazz, jungle, garage sau house. După cum îi spune tare bine şi numele, Broken Circuit e un disc în care „circuitele“ obişnuite sunt useless. Urechile avizate pot sesiza influenţe trip – hop şi chiar artificii folosite în disco, dar dincolo de orchestraţii albumul ăsta străluceşte de le distanţă graţie faptului că vocea solistei nu este folosită doar ca un „fundal“ pentru a crea refrene. Dacă-mi permiteţi cuvinte măricele, combinaţia asta izbutită de voce jazzy – soul cu instrumentaţii moderne dă naştere unei muzici electronice cu suflet. Prima piesă a discului, Impatient, e o baladă superbă care mie îmi aminteşte de albumul celor de la New Look, dar care e un start cât se poate de fals, căci următoarele track-uri vin pe cu totul altă felie. Never can decide e o mostră de pop – dance cât se poate de impresionantă, căci pe lângă refrenul catchy se lăfăie o instrumentaţie deştept aleasă. Echo, pe de altă parte, are parte de o voce cât se poate de R&B, care se regăseşte desltfel şi pe Atom Bombs, cu menţiunea că pe aceasta din urmă sound-ul devine mult mai garage. Unicul moment mai puţin inspirat de aici este fără îndoială Kisses. Piesa care dă titlul albumului permite din nou producătorului să îmbrace track-ul în culori cât se poate de vii. Penultimul track de aici, Mansions, e un amestec inspirat de bass – music cu rave-ul anilor 90 peste care se adaugă o voce cât se poate de carismatică, iar finalul Fire to me, e cât se poate de incendiar şi pune punct unuia din cele mai interesante albume discografice ale anului 2014, în materie de „electronic“.

23 iul. 2014

Adrian Enescu - Invisible Movies

Desigur, în momentul când ai în faţă un CD care îşi propune să treacă în revistă cele mai importante realizări ale unuia din cei mai cunoscuţi compozitori de coloane sonore de filme din ţara noastră, nu ai cum să nu „legi“ într-un fel sau altul aceste creaţii scrise pe portativ cu peliculele cinematografice pentru care au fost construite. Fără îndoială, pentru unii, compoziţiile din anii 80 cuprinse pe această compilaţie au reprezentat momente de reper şi au contribuit din plin la formarea muzicală a acestora. La fel de adevărat este că pentru subsemnatul, anii respectivi nu s-au derulat sub auspiciile muzicii autohtone, astfel încât în analizarea acestei compilaţii mă pot debarasa uşor de subiectivism. Dacă ar fi trebuit să scriu o cronică despre o compilaţie cu temele sonore ale programelor care se difuzau în anii 80 în Serbia şi Ungaria, cu siguranţă n-aş fi reuşit să rămân la fel de obiectiv. Una peste alta, dincolo de orice consideraţii, discul Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Cele 26 de track-uri alese pe acest CD care conţine mai bine de 77 de minute de muzică provin din ere cât se poate de diferite. Cea mai veche înregistrare este „Bietul Ioanide“ din 1977, iar cea mai nouă „Chira, Chiralina“, o piesă care va apărea în filmul regizat de Dan Piţa, care este o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, programat să apară în cinematografe în luna septembrie 2014. Departe de a fi răutăcios, trebuie să remarc faptul că primul moment interesant al discului se petrece la track-ul cu numărul doi, o mostră de bun simţ în care sound-urile electronice se împletesc într-un mod armonios, astfel încât tema „Concurs“ (1984) este una care te predispune la visare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre primul track, „Femeia visurilor“, în care ascultătorul dă volens – nolens peste vocea Loredanei Groza. Noroc că tema filmului cu pricina apărut în 2005 are doar un minuţel jumătate. Rămânând la capitolul voci, compilaţia asta cuprinde câteva momente memorabile. În cele două secvenţe extrase din filmul Septembrie (1978), ascultătorul se poate delecta cu un inedit Mircea Baniciu şi Ileana Popovici, dar şi de prezenţa binecunosutului grup autohton 5T. Primul extras din coloana sonoră a filmului Pepe şi Fifi (1994) are niscaiva influenţe din Englishman in New York-ul lui Sting şi există destule momente în care urechile avizate pot sesiza şi armonii a la Vangelis, de-a lungul pieselor incluse pe album. Una din cele mai interesante creaţii de aici mi se pare a fi Umbrele soarelui, un film din 1986 despre un inginer agronom căruia îi moare soţia, ucisă de coarnele unui bivol. Desigur, printre track-uri fiecare poate avea surpriza să găsească câte ceva plăcut. Chiar dacă a vizionat sau nu filmele respective. Momente de real interes mi s-au mai părut Domnişoara Cristina (după ecranizarea romanului lui Mircea Eliade), Faleze de nisip (1983), Flori de gheaţă sau Sfârşitul nopţii. Unul din momentele care m-aş fi aşteptat să-mi declanşeze amintiri este Pruncul petrolul şi ardelenii, în care apare Mircea Romcescu. Din păcate, piesa cu pricina nu a reuşit să creeze emoţii defel. Una peste alta, ideea celor de la A&A Records de a aduna sub acelaşi „acoperiş“ creaţiile lui Adrian Enescu este cât se poate de bună, căci Invisible Movies este un disc care scrie o filă de poveste în istoria muzicii româneşti. Ar fi tare bine, ca pe viitor, melomanii să beneficieze şi de alte asemenea iniţiative, căci aşa numită industrie muzicală autohtonă are nevoie de „reconstituiri“ pentru a se aşeza pe baze solide.

10 iul. 2014

Grave for Sale - New Moon

„Cartea de vizită“ a primei trupe de surf rock din România poartă numele de New Moon şi beneficează de o copertă haioasă, în concordanţă deplină cu tematica discului. Şi cu trupa Grave For Sale, căci timişorenii – dincolo de etichetări şi clasificări – au pus la cale un album sincer, onest, fără brizbriz-uri sau artificii „colorate“. Dincolo de toate, New Moon e dovada vie a faptului că atunci când faci un lucru „from the heart“ fără ajustări din „exterior“, rezultatul nu poate fi decât interesant. Bazele trupei timişorene au fost puse de Tibi Mijea şi Iancu Jianu acum trei ani, în anul 2011, după care în „echipaj“ au fost cooptaţi Marco Kurunczi la bass şi Adi Ulmeanu la efecte electro şi proiecţii. În toamna anului trecut Radu F. Bene a început repetițiile alături de Grave for Sale, el fiind în acest moment colaborator permanent, saxofonul lui aducând un plus soundului trupei. Deşi personajele care alcătuiesc inedita trupă timişoreană au mai activat în diverse proiecte locale (printre care se numără Era Ticăloşilor, Guranii sau Stone Fixion), trupa asta nu e din categoria aia care cuprinde virtuozi. Nu e nimic rău în asta, căci dincolo de „măiestrie“, băieţii pun accent pe „rezultatul final“, unul cât se poate de corect. Discul debutează cu Arabian Deserts, cinci minute şi puţin de surf – rock pur, cu influenţe de California de Sud, menite să se transporte pe plajă. Pe Dick Tracy, Adrian Ulmeanu face uz de o serie de sample-uri extrase din B- movie-uri, sirena de poliţie şi împuşcăturile de la început fiind completate cu dialoguri izbutite ca Where is my money. New Moon debutează ca un soi de Twin Peaks şi pe parcurs devine un soundtrack plin de efecte „de groază“ care colorează cât se poate de inedit sound-ul timişorenilor. Challenger is falling începe cu „behind the strange signal is an alien intelligence“, un sample din filmul Cosmos War of the Planets, un sample menit să te pună în temă cu tematica cosmică a acestei piese. Una din cele mai interesante compoziţii de aici este Ciuleneshii Bărăganului, cu efecte din filme de cowboy, acorduri mexicane şi energie cât cuprinde. Waves, începe cât se poate de previzibil cu nişte valuri specifice surf-ului şi reuşeşte să îţi capteze atenţia, aceste ultime treik minute ale discului fiind cât se poate de originale. Dincolo de toate, cele 28 de minute ale acestui E.P. al primei trupe de surf rock din România reprezintă un amestec ingenios de surf rock cu elemente psychobilly niscaiva arome punk şi tot ce e necesar pentru ca urechile care nu gustă muzica difuzată de radiourile made in Romania la ora actuală să fie tratate corespunzător. În cazul în care băieţii ăştia vor continua să cânte cu suflet, cum au făcut-o până acum, bag mâna-n foc că Grave For Sale va deveni un nume cunoscut pe melagurile noastre. Deocamdată, sunt un nume inedit, care merită ascultaţi. Apropos, spre deosebire de multe ciudăţenii ambalate în rockul din zilele noastre, muzica Grave For Sale e destinată publicului larg. Cele şase track-uri pot fi savurate la fel de bine şi de fanii Nightlosers şi de fanii Byron, nu numai de cei care au auzit de Dick Dale. Pe scurt, dacă eşti curios de ceva summer – music concepută undeva în laboratoarele secrete de pe malul Begheului, press play and enjoy it.

3 iun. 2014

Byron - Melancolic

Încă de prin 2006, byron şi-a asigurat un loc aparte pe eşichierul muzical al patriei noastre. Primele două albume ale trupei, Forbidden Drama şi A kind of alchemy (acesta din urmă are parte de una din cele mai originale coperţi de disc de prin ţara noastră) i-au propulsat undeva în aşa – numitul „underground“ de pe la noi, iar primul material discografic realizat în întregime în limba română (Perfect) a reuşit să le deschidă „calea“ şi spre publicul ceva mai mainstream. Ştiu, termenii ăştia de comercial şi necomercial nu mai au nicio relevanţă în zilele noastre, dar adeseori eşti nevoit să te raportezi la ei, mai ales într-o ţărişoară ca a noastră unde industria muzicală lipseşte cu desăvârşire. După ce anul trecut băieţii au aruncat pe piaţă 30 de secunde de faimă şi 30 seconds of fame (material discografic editat în două variante distincte), de această dată muzicienii şi-au surprins fanii cu un nou disc ieşit din tipare. Desigur, toată lumea ştie că piesele incluse pe discul Melancolic sunt incluse în coloana sonoră a serialului Rămâi cu mine, difuzat de HBO România. Şi dacă n-aţi ştiut, nu-i niciun bai, aţi aflat acilea. Mi se pare perfect natural ca atunci când cineva îţi cere să compui muzica pentru un serial care este vizionat de multă lume (bănuiesc), compoziţiile să fie „ „for the masses“. Cu toate că expresia asta poate avea alt înţeles p-altundeva. Şi aici, îmi vine doar un exemplu în minte, aşa la repezeală. Piesa celor de la The Brian Jonestown Massacre - Straight Up and Down, care a fost folosită în serialul Bordwalk Empire. Revenind la tărâmuri şi muzici autohtone, Melancolic e cu siguranţă cel mai accesibil album al celor de la byron. Afirmaţia este valabilă atât pentru instrumentaţiile celor 18 track-uri de aici, cât şi pentru textele melodiilor. Dincolo de titulatura discului, e clar că un album care începe cu versurile „o cafenea, ascunsă pe un colţ de stradă/o masă mică, cu un aer adormit/avem două ceşti, în jurul vieţilor noastre absurde/viitorul e scris, pe fundul mării, în nisip“are un soi de lipici aparte mai ales în rândul sexului frumos. Piesa care dă titlul albumului are parte de alte cuvinte meşteşugite cu mare har de liderul trupei şi se înscrie în categoria baladelor gen Kushelrock. „De dimineaţă“ are parte de o instrumentaţie ceva mai vivace care pune în evidenţă prestaţia artiştilor, dar este – la fel ca multe alte momente de aici – niţel prea scurtă pentru urechile subsemnatului, care ar fi preferat să fie delectat cu mai multe porţiuni instrumentale. Primul moment cu adevărat „zgomotos“ care iese din sfera malancolică este piesa Cu sânge rece, construită pe nişte acorduri subtile de clape. Odată ajuns la piesa „Fără obligaţii“, invariabil îţi trec prin cap eventuale comparaţii cu muzica celor de la Vama (Veche). Faptul că piesele astea au fost compuse în mod special pentru a se „potrivi“ în coloana sonoră face ca multe din piesele de aici să fie prea scurte, practic „radio – edit“-uri. Desigur, unul din principalele atu-uri ale acestui material discogarfic este dat de textele meseriaşe ale lui dan byron, ca de exemplu „Rătăcind prin absurdul labirint/Picioare desculţe târând/Prin nisipuri mişcătoare spre tine/Un cântec uitat fredonând“ (Prin labirint). Finalul discului, „Din când în când“ reuşeşte să te ducă cu gândul la perioada de prohibiţie descrisă cu atâta farmec şi-n mai sus amintitul Boardwalk Empire. Trebuie să recunosc, cronica asta poate fi niţel subiectivă, căci n-am urmărit niciun minuţel din serialul pentru care a fost compus acest disc. Deşi cele 18 piese de aici sunt niţel prea melancolice pentru gusturile subsemnatului, trebuie să recunosc că byron a reuşit din nou să mă surprindă cu un album „curat“, bine realizat, cu „cap şi coadă“ şi un story închegat. Personal aş fi apreciat şi porţiuni mai „nebunatice“ din felia celor de la byron, dar chiar ş-aşa Melancolic e un disc solid, care merită ascultat pe-ndelete. Dacă nu i-aţi descoperit până acuma pe byron, e momentul să vă reparaţi greşeala. Iar după discul ăsta, sunt sigur că vreţi vrea să ascultaţi şi creaţiile anterioare ale băieţilor.

2 iun. 2014

Horea Crisovan - My Real Trip

Mă număr printre fericiţii posesori ai albumului de debut - de autor – semnat Horea Crişovan, My Real Trip, un disc care este special din mai multe puncte de vedere. În primul şi în primul rând, e albumul de suflet al lui Horea care a stat la „dospit“ mulţi ani de zile. Deşi a colaborat de-a lungul timpului cu o serie de muzicieni valoroşi şi a apărut pe discurile acestora, ăsta e primul material discografic în care avem parte de adevărata faţă a lui Horea. Nu că până acum n-ar fi fost el, dar „excursia“ asta e una în care ai ocazia să intri în sufletul artistului. Mai apoi, să scoţi în 2014 un album fără brizbriz-uri, doar chitară...e un gest demn de Don Quijote. Nu tu voce, nu tu percuţie, nu tu bass, nu tu texte mai mult sau mai puţin stupide....just Horea. În garsoniera lui de 23 de metri pătraţi, mixat de Adrian Popescu, discul ăsta e un unguent adecvat pentru sănătatea sufletului. Şi nu în ultimul rând, ediţia limitată în care pe coperta discului scrie „from Horea Crişovan“ to.....adaugă un plus de şarm. Într-o lume dominată de chestii superficiale, aceste amănunte pot fi insignifiante. Dar atunci când primeşti din mâinile artistului un disc pe a cărui copertă eşti trecut la „destinatar“, automat intri într-un trip aparte, care diferă de la om la om, dar care are acelaşi rezultat: evadarea din nebunia cotidiană. Conform celor spuse de Horea, excursia asta e una de tip „world- music“. Dincolo de categorisiri, albumul ăsta e mai degrabă soul – music. După un intro cât se poate de clasic, ascultătorul este tratat cu o frumuseţe sonoră aparte ce poartă numele de Enlight, care e urmată de Bossa Rossa, al cărei titlu exprimă perfect acordurile cuprinse în acest track. După energia mirifică degajată de explozia de acorduri rurale cuprinse în compoziţia „Dans“, ascultătorul este îmbiat cu tema care dă titlul acestui album, o compoziţie care te duce cu gândul la o dimineaţă superbă de duminică într-un câmp de maci, în care pur şi simplu simţi adierea vântului, iar sunetele degajate de natură îţi mângăie cele mai interioare colţişoare ale sufletului. După cum îi zice şi titlul, Dream, este o altă compoziţie care vine ca o mănuşă tuturor visătorilor din lumea asta şi-n care urechea este tratată cu acorduri flamenco menite să fie ascultate într-un hamac, în mijlocul naturii. Mecanisme, pe de altă parte e momentul în care ascultătorul este trezit din visare şi introdus în „ordinary world“. Melancolia continuă în Rain Still Falling, iar Nameless Song reuşeşte să păstreze aura de mister care emană prin fiecare notă a sa, acest disc. Singura piesă de pe album în care pe lângă Horea mai apare şi altcineva, Marco Polo, e genul acela de melodie care cuprinde părţi egale de acalmie şi furtună. Desigur, Vlatko Stefanovski (cunoscut printre altele şi graţie faptului că a activat în trupa sârbească Leb i Sol) aduce un plus de prospeţime interpretării iar rezultatul e unul de mare efect. Atipic, penultima piesă de aici este intitulată Epilog. Şi totuşi....Sfârşitul nu-i aici, căci Forest Song – ultima compoziţie de pe disc – este un alt îndemn la visare. Şi te face să apeşi butonul repeat. Indiferent dacă înţelegi sau nu trip-ul lui Horea, My Real Trip e un disc de mare încărcătură emoţională, care nu are cum să nu-ţi placă. Într-o lume în care trăim adesea pe „fast forward“, discul ăsta te face să te opreşti. Să apeşi play şi să te bucuri de adevărata culoare a frunzelor din copacul care sălăşluieşte în faţa geamului tău. Lansarea oficială a acestui disc va avea loc în luna iulie în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărâna. Până atunci, celor care au pus mâna pe My Real Trip le sugerez să păstreze bine de tot albumul ăsta care are ca sub – motto „The beginning of a beautiful friend-trip“. Celorlalţi, le sugerez să caute prin prăvălii sau pe unde se va găsi acest album. În ceea ce priveşte autorul acestui friend – trip....chapeau bas şi aşteptăm cât mai urgent episodul doi.