Asteptari: Producatorul norvegian Joachim Dyrdahl (Diskjokke) a debutat acum doi ani cu un album discografic numit Staying in. Chiar daca pe pagina lui de myspace acesta isi descrie stilul ca fiind „other/freestyle/hawaiian“, ceea ce presteaza el poate fi incadrat lejer in „space – disco”.
Rezultat: Daca ar exista o Cupa Mondiala pentru muzica house, Norvegia ar fi fara indoiala una din aspirantele serioase la titlul suprem. Iar unul din jucatorii de baza ai formatiei ar fi Diskjokke, al carui al doilea album solo confirma faptul ca avem de-a face cu un producator care gandeste mult altfel decat DJ-eii din ziua de azi. Pare neverosimil la prima impresie, dar sentimentul care razbate din muzica unor Lindstrom, Prins Thomas sau Diskjokke este acela de krautrock. Desi curentul era axat mai mult pe chitari, avea parte si de sound-uri primitive (analogice, daca vreti!) de synth. Iar ceea ce iese din acest disco psihadelic este ceva care fara indoiala va schimba intr-un fel sau altul fateta muzicii pop. Faptul ca in creatiile space – disco apar cu nonsalanta partiturile repetitive din krautrock nu este unul intamplator. Dar ceea ce ceste cel mai interesant este faptul ca oamenii „imperiului space – disco“ adopta atitudinea psihadelica a krautrock-ului nu pentru a dezolta un nou curent bazat eminamente pe chitari “clasice” ci pentru a le ajusta muzicii blamate de multi ca fiind de dans, neinteresanta. E disco – krautrock creat pentru a fi ascultat pe viitor in calatoriile pe alte planete. Sau pur si simplu, e ceva interesant, care merita ascultat cu urechile ciulite la maxim.
En Fin Tid este un album cat se poate de variat, dar din fericire aceasta multitudine de sunete sonore adunate sub aceeasi umbrela nu este facuta doar de dragul de a exista.Piesa de deschidere Reset and begin are un start care te duce cu gandul la compozitiile lui Jean Michel Jarre. Doar ca pe parcursul celor noua minute de excursie muzicala avem parte de un curcubeu mirific, de multe „rasturnari de situatie“, de momente in care lipsa percutiei da o nota de atemporalitate. E bun gust pe scara industriala, ceva care provoaca oamenilor avizi de muzici noi un percutant sentiment de visare. Sau te face sa visezi in timp ce dansezi. Crescendo-ul prelungit al piesei care da titlul albumului face ca melodia care decurge oarecum in aria creatiilor Hi – NRG sa fie una care musteste de sarm. Daca piesa care da titlul albumului aduce putintel cu Autobahn-ul celor de la Kraftwerk, Big Flash schimba complet registrul si se avanta in zona muzicii actuale de dans. Din pacate nu e taman cea mai buna creatie a norvegianului, dar din fericire este unul din putinele momente neinpirate. Rosenrod reuseste insa sa dreaga busuiocul fiind o melodie care creeaza cateva peisaje sonore absolut dementiale. Single-ul numit 1987 este cireasa de pe tort, o constructie sonora care nu are nevoie de absolut nici o recomandare. Melancolia care razbate din primele secunde ale piesei Burning Alliance este inlocuita foarte inteligent cu un ritm hipnotic si se recomanda a fi un fel de Twin Peaks updatat pe o nava spatiala, o bijuterie care merita ascultata pe repeat de multe ori. In mare parte trucul acesta cu “melancolie – fericire“ se repeta si in penultima piesa The Bund, iar finalul Nattestid este unul cat se poate de surprinzator. Si asta pentru ca piesa inglobeaza in ea muzica dance actuala de genul Pryda dar adauga un topping cat se poate de inventiv. E creme de la creme.
E o muzica vioaie si fresh care oscileaza intre feelingul emanat de prog – rock, rave-ul anilor 90 si ritmuri futuristice. E o muzica creata special pentru o petrecere de roboti care au obosit dupa o saptamana de lucru non – stop. E Diskjokke, unul din atacantii de baza ai Norvegiei pe taramul muzical.
Recomandari: Doar pentru fiintele umane care stiu sa asculte asa cum trebuie niste piese multicolorate, pe scurt o muzica de noapte care are impregnata in ea feeling-ul de plaja. Si pe deasupra nu duce lipsa nici de epoca krautrock!