De ascultat

  Ca orice ghiveci care se respectă și cei de la Phunk Smugglers  au în componența lor o sumedenie de lucruri frumoase și gustoase. Contrabandișțtii de funk sunt o adunătură de muzicieni din Serbia și România care și-au propus cu albumul de debut să ofere cantități impresionante de voie bună și bună dispoziție și după audiția celor nouă piese cuprinse pe „Phunkdemic“ e clar pentru toată lumea că msiunea aceasta a fost realizată cu succes.  După intro-ul de aproximativ 90 de secunde care deschide această călătorie muzicală lucrurile debutează în forță cu Everybody s in the House, o melodie în care solista Andrada ne anunță că trebuie să fim gata pentru ceva contrabandă („get ready for some smuggling“), moment care prilejuiește o explzoie de aranjamente muzicale meseriașe înglobate în ceea ce numim funk. „Spend some time together“, cea de-a treia piesă strălucește în ansamblul ei dar este mai mult decât drăgălașă și pentru clapele magnifice, iar „Family“ este o baladă care...

                                             A fost o vreme când giumbuşlucurile solistului Jay Kay - dublate de pălăriile sale care parcă încercau să transmită un mesaj uşor desuet – au reuşit să creeze un soi de „iritare“. Deşi unele single-uri ca „Space Cowboy“ sau „Virtual Insanity“ m-au uns la suflet, „atitudinea“ degajată per ansamblu de Jamiroquai nu a reuşit defel să mă impresioneze. Percepţia s-a schimbat, ca în atâtea alte cazuri, după ce am avut ocazia să asist la un concert Jamiroquai, inclus în cadrul festivalului EXIT de la Novi Sad. Brusc, toate giumbuşlucurile personajului principal al acestui grup au trecut pe plan secundar, căci muzica a reuşit să atingă coarde sensibile. După şapte ani de pauză de la precedentul Rock Dust Light Star, era cât se ...

                                           Într-o piaţă muzicală atipică, aşa cum este cea românească, e destul de greu să fii obiectiv atunci când cineva iese din tipare şi reuşeşte să ofere publicului un produs bine gândit, realizat la standarde „normale“ şi care poate fi comparat cu orice produs din aceeaşi gamă din ţările unde muzica e altfel decât la noi. Deşi nu se ştiu prea multe lucruri despre proiectul numit Otherside, din start trebuie să precizez un fapt indubitabil: sound-ul acestor bucureşteni este unul cât se poate de „british“. Sau, ca să fiu mai exact, albumul Neverending, nu sună deloc a muzică românească. Cel puţin nu sună deloc asemănător cu ceea ce se difuzează ziulica întreagă la posturile comerciale  de tip „kitchefem“ din România. E mai degra...

                                              Cel de-al patrulea material discografic al cântăreţei braziliene Ceu face parte din discurile acelea „nebunatice“, în care influenţele tradiţionale se împletesc cât se poate de fericit cu armoniile unor stiluri muzicale cât se poate de moderne din gama trip – hop, reggae sau chiar „electronice“. Fără îndoială,  „ghiveciul“ acesta între tradiţional şi modern se regăseşte în destul de multe cazuri în zilele noastre, dar şarmul combinaţiei de faţă este asigurat de echipa de producători (printre care se numără şi clăparul Hervé Salters, cunoscut ca şi General Elektriks) şi de vocea inconfundabilă a artistei.  Timbrul vocal al solistei prezintă unele inflexiuni care te duc cu gândul la Astrud Gilberto. Şi la ...

Cel de-al 5-lea album de studio al proiectului care poartă numele de Foreign Exchange este o îmbinare reuşită între muzica americană plină de farmec (cu accente R & B soul şi funky) şi sound-urile „mai europene“ care se regăsesc oarecum în muzica numită generic electronică. Combinaţia asta gustoasă ar putea fi încadrată în muzică creată cu precădere adulţilor. Este important de subliniat acest aspect, căci compoziţiile acestei trupe sunt adresate cu precădere celor care nu gustă textele stupide dedicate stripperilor sau senzaţiilor pe care le are o fată atunci când sărută altă reprezentantă a sexului frumos. Chiar dacă la capitolul „experimente“, piesele incluse pe „Tales from the Land of Milk and Honey“ nu reuşesc să aducă nimic nou, motivul pentru care melodiile astea te cuceresc pe deplin este altul. Dincolo de textele subtile şi pline de graţie, felul în care oamenii aceştia amestecă armoniile soul, funk şi r & b cu beat-uri cât se poate de actuale este unul de admirat ş...

Dincolo de etichete stilistice, muzicienii se împart în trei mari categorii. Cea mai consistentă parte a acestora s-au înrolat în termenul definit odinioară prin bubble – gum music (muzică de mestecat), care în zilele noastre ar putea fi definit prin „comercial“. Cei din acest sertar, deşi îşi spun artişti nu prea au nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înseamnă arta, fiind nişte indivizi care ar face orice pentru faimă, bani şi recunoaştere. Sunt lipsiţi de viziune şi sunt în reală încurcătură dacă cineva îi întreabă ce e un arpegiu. Cealaltă tabără, încadrată în „necomercial“ e împărţită la rândul ei în două. Pe de o parte sunt artiştii care studiază ani de zile un instrument, devin maeştri, cântă închegat şi fără gherle, dar nu posedă „scânteia“. Sunt profi, dar niciodată nu vor reuşi să scoată ceva care să te facă să exclami „waw“. De cealaltă parte, sunt „diamantele“. Care pe lângă faptul că reuşesc să cânte profi, au fost înzestraţi de natură cu acel ceva care face ca munca ...

Cu Jazzkantine ştii unde te afli încă de la primele acorduri ale piesei Puppenspieler, care deschide acest al 10-lea material discografic al germanilor care au nu mai puţin de 20 de ani la activ. Te paraşutezi direct în imaginara ţară condusă de regii care se numesc Funky şi Groovy. Trupa care a luat naştere avându-i ca sursă de inspiraţie pe Jazzmatazz- ul lui Guru, navighează în aceleaşi ape jazz, funk şi hip – hop. Într-o manieră cât se poate de elegantă, se subînţelege. E un soi de deja – vu, un „immer weiter“, ca să citez una din piesele discului, o călătorie frumoasă într-o felie de jazz – rap îmbunătăţită cu elemente funky, blues şi chiar rock pe alocuri. Echipajul format din zece muzicieni, îndrumaţi de liderul Christian Eitner (basist) face o treabă mai mult decât agreabilă pe cele 15 piese. În Egotrippin, în special, solista Nora Becker adaugă plusuri de şarm. Rapperii Cappuccino şi Tachiles sunt adesea geniali (în Dreck, de exemplu) iar invitaţii speciali trombonistul Nil...

Categoric, britanicul George Evelyn are toate motivele să se simtă bine. Şi-n plus, ştie cum să transmită acest sentiment ascultătorului, fără a apela la trucuri ieftine. Cel care a colorat începutul anilor 90 cu infuzia sa de hip – hop şi breakbeat şi care a definit cât se poate de exact vremurile de început ale label-ului Warp propune de această dată o excursie în lumea orchestraţiilor sonore izbutite. Cel de-al şaptelea album al său e plin de trompete, percuţii africane, saxofoane şi viori şi oferă un amalgam fericit de stiluri muzicale. „Be, I Do“ se concentrează în zona  efectelor sonore africane şi cubaneze, în timp ce Master Plan e piesa perfectă pentru o duminică după – amiază petrecută în intimitatea fotoliului personal. Printre track-urile care reuşesc să fie mega – adorabile încă de la prima audiţie se numără şi Luna 2, în care percuţionistul german Wolfgang Haffner face pur şi simplu minuni. Desigur, lista deliciilor sonore nu are cum să cocolească „ Now is the t...

Daca esti basist, simpla mentionare a acestui nume e o recomandare cat se poate de solida. Inainte de a intra la banuieli, afirmatia de mai sus n-are nicio relevanta pentru turbulentele politice pe care le traversam. Caci a fi basist inseamna in acest context a canta la chitara bas sau a rezona cu acest instrument. Carevasazica, basistii au toate motivele de bucurie, caci acest Rennissance este unul la fel de spectaculos ca celelalte creatii ale vrajitorului Marcus Miller. Titlul e insa cat se poate de neinspirat, caci Rennaisance n-are de-a face cu nicio schimbare stilistica, ci este mai degraba o renastere solo dupa patru ani de pauza discografica.

Se prea poate sa fi observat, dar printre recenziile care-si gasesc locul pe acest site destul de rar isi gasesc locul artisti care activeaza in zona hip – hop. Fara un motiv anume, poate doar pentru faptul ca o mare parte din „felia“ ocupata actualmente de nume ca Jay-Z, DMX sau 50 Cent e prea jalnica si neinovatoare pentru urechile subsemnatului. Exceptiile confirma regula. Eroul povestii sonore de azi vine din Brighton si se numeste Matt Ford. A debutat in 2003 cu un disc care a purtat numele de “Music For The Mature B-Boy” iar doi ani mai tarziu a recidivat cu “If You Can’t Join ‘Em…Beat ‘Em”. DJ Format – pseudonimul sub care activeaza muzicianul – este un tip croit pentru urechile acelora care au prins vremurile de aur ale hip – hop – ului si a crescut cu Run DMC, Beastie Boys, LL Cool J, Public Enemy, 2 Live Crew, nume care-si gasesc destule influente in piesele sale.

Daca te intrebi ce e cu titlul asta sod (DJ-ul nu este doar un jukebox), fii foarte atent la sample-ul care este integrat in track-ul care da titlul acestui disc. „Excuse me, Mr. DJ! Could you play something with a beat? What do you mean “something with a beat”? You know, something I can to dance to. Well... I don't know, like what? You know, something like Puffy?“. Sample-ul cu pricina e imprumutat din 95 North - The Request, iar daca esti DJ sau ai calcat vreodata intr-un club in ultima vreme vei avea un deja – vu cu o sumedenie de pitipoance care se perinda pe la pultul DJ-ului si ii cer acestuia „ceva de dansat“. La prima impresie, era sa fac o greseala, aceea de a afirma ca e pentru prima oara cand acest blog de recenzii ajunge sa se ocupe de un produs made in Polonia. On second thought, acest lucru s-a mai intamplat o singura data, atunci cand am disecat albumul lui Igor Boxx, Breslau . De aceasta data, in vizor este un tip cat se poate de misterios care-si spune Warson. De...

De fiecare data cand cuvantul funky apare in vreun context, prin capsor imi trece pentru cateva secunde simpaticul refren al celor de la C & C Music Factory, care cantau obsesiv de repetitiv Do you wanna get funky with me.  Sunt sigur ca exista tone de muzica funky. Si o sumedenie de artisti care de abia asteapta sa fie descoperiti, sa fie ascultati, sa smulga reprize de „dat din cap“ sau miscari onduitoare de trupuri prin diverse colturi ale lumii. David Hanke e unul din aceste personaje. Si-a tras si un nume misterios - Renegades of Jazz – si mai activeaza in bransa si sub pseudonimele de Mad Doc sau Unifairfly. Ba char canta in niste trupe ca  Madball Scientists, de exemplu. Trecand peste amanunte, trebuie sa va marturisesc ca de cateva saptamani albumul Hip to the Jive face ravagii prin discoteca subsemnatului si este scos de la naftalina oridecate ori simt nevoia sa ma invigorez. Imi da aripi, just like a Red Bull, si e burdusit cu voie – buna. E antidotul perfect l...

Trombone Shorty s-a apucat de cantat la trombon la varsta de sase ani avand norocul de a fi nascut in New Orleans, un taram cunoscut ca un soi de epicentru al Dixieland-ului, Jazz- ului si a Funk – ului, printre altele. Incepand din 2009, muzicianul care in buletin figureaza cu numele de Troy Andrews canta in grupul Orleans Avenue, iar primul sau pas solo, editat anul trecut sub numele de Backatown a fost un album care a poposit pe prima pozitie a topului Contemporary Jazz Chart realizat de Billboard. For true, este continuarea fireasca a discului care l-a adus in atentia melomanilor din intreaga lume, iar pentru ca discul asta sa faca valva, alaturi de el se afla o sumedenie de somitati in muzica. Lucru nu neaparat fericit, daca mi-e permis sa-mi dau cu parerea, caci din aceasta cauza avem parte de un disc de genul „all stars“. E drept, nu-i de colo colo sa-i ai pe acelasi album ca invitati pe Jeff Beck, Lenny Kravitz, Kid Rock sau Warren Haynes. Si lista nu se opreste defel aici. ...

Asteptari: Pentru cei care-si beau cafeaua in fiecare dimineata pe Champs Elysee, DJ Abdel e un nume care nu are nevoie de nici o introducere. Pentru noi ceilalti, Google-ul ne spune ca domnul cu pricina este un DJ si producator muzical de origine marocana stabilit in Franta, care a pus la cale cateva compilatii si se indeletniceste printre altele si cu niste emisiuni radio.   Rezultat: Evolution e un bombardament strasnic de distractie pura, un disc care iti da energie cat un bax de Red Bull, o dovada vie ca entertainment-ul de calitate n-a disparut. 

Asteptari: Ursula 1000 este numele de scena al americanului Alex Gamino, un DJ care se scalda in apele unor curente variate din tagma lounge, breakbeat, glam sau cha cha. Primul album sub acest pseudonim a aparut in 1999, iar Mondo Beyondo este cel de-al 8-lea album al artistului, care vine la doi ani dupa Mystics. Rezultat: Sa va spun un secret: atunci cand dai peste un album care ii are la lista de colaboratori pe solistul trupei B52s, se cheama ca ai tras lozul cel mare. Poate fi ceva mai misto decat sa asculti un album care te face sa-ti misti fundul? Stati linistiti, nu e vorba de acel „tzz tzz“ care emana din belsug din muzica minimal – techno si nici acel „whoa whoa“ care razbate din dubstep. E pur si simplu funky dance music, niste ritmuri pentru oameni care au ceva cultura muzicala in cap.

Asteptari: Sub cat se poate de misto-ul nume de The Bongolian se ascunde un multi instrumentist numit Nasser Bouzida, care si-a inceput cariera in trupa britanica Big Boss Man. Bongos for beatnicks este cel de-al patrulea album  Rezultat: De multisor n-am mai dat peste o asa explozie sonora de bun augur. Daca vreti o definitie cat se poate de exacta a cuvantului Funky, ar fi bine sa ascultati cu mare atentie si neperturbati de nimeni cele 12 piese ale acestui disc in care orga Hammond si breaks-urile isi fac de cap nepermis de mult, oferind o auditie care nu are cum sa nu te faca sa iti misti trupul. Beat-urile cu puternice arome de anii 60 si veselia excesiva a melodiilor iti creeaza un trip imaginar in care piesele se potrivesc ca o manusa pentru coloana sonora a oricarui film din acea perioada in care spionii erau la mare cautare. Excursia asta in tara numita Bongolia este cat se poate de palpitanta si poate genera zambete si buna dispozitie, chiar si-n mijlocul unei zile cani...

Asteptari: The Headhunters este o formatie americana de jazz – funk care a devenit cunoscuta in anii 70 gratie albumelor realizate ca backing band pentru Herbie Hancock, primul lor album Headhunters (1973) fiind unul din cele mai bine vandute discuri din aceasta felie din toate timpurile. Rezultat: La prima vedere, poate parea oarecum ciudat ca printre oaspetii care isi fac aparitia pe piesele acestui album se numara si Snoop Dogg. Pentru amatorii de etichete ceea ce se revarsa din melodiile astea e undeva in zona jazz – funk - hip – hop. „Ceea ce cantam noi este New Urban. E un gen nou care reprezinta toate metropolele. E muzica europeana, asiatica, africana. Are o sumedenie de elemente jazz, funk si rap. Cand lumea asculta piesele astea, sper ca sa se simta o parte din familie“, declara percutionistul Bill Summers intr-un interviu.

Asteptari: Booker T. Jones este un compozitor, producator si multi – instrumentist din Memphis, care a devenit cunoscut in 1962 gratie unei piese si a unui album care face furori si-n zilele noastre: Green Onions. The Road from Memphis vine la doi ani dupa precedentul Potato Hole (realizat cu Drive by Truckers si Neil Young), disc care a fost recompensat cu un premiu Grammy. Rezultat: Ce as putea spune despre cariera unui muzician care se afla de patru decenii in business? De aceasta data, fostul lider al trupei Booker T. and the MG face echipa cu membrii trupei The Roots, iar ca si oaspeti vocali ii are pe Matt Berninger (the National), Sharon Jones, Yim Yames (My Morning Jacket) si Lou Reed.

Asteptari: Bebo Best este un muzician care a colaborat de-a lungul vremii cu nume precum Michael Nyman, Trilok Gurtu, Sinead O' Connor, Ruichy Sakamoto, Frank Zappa, Bebel Gilberto, Nicola Conte sau Norah Jones. Alaturi de The Super Lounge Orchestra a editat albumele Sitar and Bossa si D'Jazzonga, acesta fiind al 3-lea material discografic. Rezultat: In cazul in care sunteti curiosi de un amalgam cat se poate de fresh intre jazz, dance, lounge si bossa-nova, Bebo Best si orchestra lui super – lounge poate fi o alegere cat se poate de inspirata. Daca e sa ramanem la termeni cat se poate de trendy, ceea ce razbate din cele 13 piese ale acestui disc se poate eticheta undeva in zona nu – jazz-ului.

Asteptari: Wim Plug, Mark Kneppers si Oscar De Jong sunt trei producatori muzicali olandezi care au debutat in 2005 cu discul Boogie Angst, urmat mai apoi in 2008 de Plastic People. Noul disc al trupei cuprinde 11 piese si poarta numele de Electric Hustle.  Rezultat: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand am auzit pentru prima oara piesa numita Squeeze Me, am ciulit automat urechile mari. Mai apoi am aflat ca piesa cu pricina era interpretata de olandezii Kraak & Smaak, iar la putin timp dupa aceea am avut fericita ocazie de a-i vedea in carne si oase la festivalul Bestfest din Bucuresti. Daca va spun doar ca mi-au placut risc sa spun o minciuna: oamenii acestia au fost pur si simplu extraordinari.