Mbongwana Star - From Kinshasa

Desigur, amestecul de muzici africane cu ceea ce ne place nouă să definim drept „western music“ e un teritoriu care a fost explorat de mulţi. Cu toate acestea, surprizele acestui melanj de stiluri vin pe bandă rulantă,căci izcorul este unul cât se poate de bogat. Cam aşa stau lucrurile şi cu acest debut pentru Mbongwana Star, numit From Kinshasa. Care vine din Congo, ţara reprezentată în ultima vreme cât se poate de bine în muzică prin nume ca Konono Nº1 sau Kasai Allstars. Chestia asta vine din inima Africii şi este o porţie de nebunie post – punk cu arome blues, împachetate în ritmuri electronice, din peisaj nelipsind evident nici aromele etnice. Cam asta ar fi pe scurt, ADN-ul acestui material discografic realizat de Mbongwana Star. Formaţia este alcătuită din doi foşti membri ai proiectului Staff Benda Billilli. 

Ca şi în cazul altor produse realizate pe continentul african şi aici aromele de „tradiţional“ oferă un buchet de reverii muzicale de necontestat. În plus, graţie producătorului Liam Farrell, sound-urile astea sunt aplicate peste câteva schelete electronice cât se poate de actuale. Spre deosebire de alte încercări de acest fel, aici totul este natural, astfel încât urechea nu are senzaţia unui kitch intercultural. Melanjul de aftica cu electronice e unul reuşit iar pe ici pe colo urechile avizate sesizează şi armonii din zona punk-ului. Kinshasa este cel de-al treilea oraş african ca mărime iar „mbongwana“ înseamnă „schimbare“. 

Categoric, pentru toţi melomanii piesele incluse aici reprezintă o schimbare asupra percepţiei muzicii made in Africa. E un soi de muzică de junglă amestecată cu sound-uri techno şi chitări post punk. „Masobele“ este o piesă incredibil de funky, în timnp ce Coco Blues reuşeşte să surprindă pe deplin respiraţia deşertului african. „Malukayi“ este un alt moment important al discului iar „Kala“ este un track care ar putea fi strecurat oricând în cadrul unui „madness party“. Una peste alta, albumul ăsta face parte din categoria discurilor care nu merită să fie ascultate „pe bucăţi“. În cazul în care te dedici sută la sută pe parcursul celor zece piese ai parte de nenumărate bijuterii. E o reîntoarcere la rădăcini, cu ajutorul efectelor moderne. E un disc delicios şi o schimbare de nota zece pentreu urechile care vor să exprimenteze „altceva“.

Songhoy Blues - Music in Exile

Să tot fie câţiva ani de când amatorii de rock din întreaga lume au fost cuceriţi de aşa numitul desert blues. Poate cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestui curent care a reuşit să „prindă“ bine de tot în rândul posesorilor de urechi bine spălate sunt cei de la Tinariwen. Songhoy Blues demonstrează că lucrurile nu se concentrează doar pe tărâmul oamenilor din Tuareg, căci trupa asta vine din Mali. Cvartetul a devenit cunoscut acum doi ani când una din piesele lor a apărut pe compilaţia Africa Express, realizată de liderul trupei Blur, Damon Alburn. 

Înainte de a compune piese proprii, oamenii ăştia au executat la greu cover-uri după Ali Farka Toure, lucru care se mai simte pe aici pe colo. Dincolo de toate, africanii ăştia care n-au împlinit încă 30 de ani amestecă într-un fel unic tradiţiile locului cu sonorităţile pline de culoare ale diverselor curente de rock „actuale“, printre sonorităţile care-şi găsesc locul pe aceste 11 piese care alcătuiesc albumul de debut al trupei numărându-se aranjamente a la Jimi Hendrix. 

Dar nu numai, căci sunt sigur că piesele astea vor evoca amintiri plăcute şi ascultătorilor de Black Keys sau Led Zeppelin, de exemplu. La fel de bine vor fi digerate şi de ascultătorii Alabama Shakes, în deschiderea cărora au cântat dealtfel recent prin Amercia. Revenind la disc, ritmurile cât se poate de funky ale piesei Irganda sunt pur şi simplu magice încă de la prima audiţie, iar o bună parte din „prospeţimea“ acestor track-uri se datorează fără doar şi poate şi producătorului Nick Zinner (Yeah Yeah Yeahs)  care a reuşit să păstreze un groove criminal pe aproape toate track-urile. 

Esenţialul este că preţ de 40 de minute, melomanul amator de rock de calitate are parte de un disc uimitor, care nu are cum să nu te facă să ţopăi când îl asculţi. Spre deosebire de multe produse „prefabricate“ muzica asta debordează de simplitate şi originalitate, chestiuni care la urma urmei definesc un disc cu mult bun gust. Care merită ascultat, pe repeat. 

Femi Kuti - No place for my dream

Ce poate ieşi atunci când amesteci felii de funk, bucăţele atent selecţionate de jazz şi porţii consistente de muzică tradiţională africană? No place for my dream, noul material discografic semnat Feli Kuti. Deşi e clar pentru toată lumea că Feli Kuti nu va reuşi niciodată să ajungă la celebritatea de care a beneficiat pe bună dreptate tatăl său, noul album al nigerianului este o excursie cât se poate de interesantă în ceea ce numim noi „afrobeat“. Fostul membru al celebrului grup Egypt 80 e binecunoscut pentru critica socială, deci n-ar trebui să mire pe nimeni dacă printre piesele acestui disc se regăsesc texte anti – corupţie şi care grăiesc despre inegalitatea socială a vremurilor noastre.                                                                                                   

Staff Benda Bilili - Bouger le monde

Groove-uri dansante secondate de un stil de a canta la chitara care te lasa pur si simplu masca, cam astea ar fi atu – urile pentru care cel de-al doilea album al celor de la Staff Benda Bilili e pur si simplu adorabil. Muzicienii din Congo care au devenit cunoscuti si datorita documentarului dedicat lor acum doi ani care a fost prezentat la festivalul de film de la Cannes, reusesc sa te incarce de energie prin niste constructii sonore demne de remarcat, amestecand cu un deosebit talent influente africane cu un feeling deosebit de pop. Povestea echipajului care a fost remarcat pe strazile din Kinshasa este dramatica si induiosatoare: oamenii acestia sufera de poliomielita si au fost multa vreme marginalizati din cauza dizabilitatilor lor.

Amadou and Mariam - Folila

Daca e sa ne luam dupa stiri, anul trecut diplomatilor norvegieni li s-a cerut expres sa se puna la punct cu curentul „black – metal“, caci pe toate meridianele Globului acestia erau chestionati invariabil despre acest curent muzical. Probabil ca diplomatii din Mali sunt updatati permanent cu muzica realizata de Amadou Bagayoko si Mariam Doumbia. Nu de alte, dar cuplul nevazator din Mali a devenit unul din cele mai cunoscute produse de export ale tarii in care e prezent si desertul Sahara, Mali. E drept, si-n trecut Amadou si Mariam au avut cateva colaborari cu „occidentali“ (Sergent Garcia sau Damon Albarn, ca sa amintesc doar cativa), dar de aceasta data au cam depasit limita, fiindca albumul lor cel mai recent Folila pur si simplu geme de special guesti, motiv pentru care initial am purces cu o suspiciune bina intemeiata la aceasta auditie. Din fericire, rezultatul final nu este un ghiveci facut „doar pentru a vinde“, caci diversele directii inregimentate in compozitiile discului se incadreaza perfect in categoria pieselor cu bun gust.