De ascultat

Sincer, aveam serioase dubii cu privire la albumul cu numarul sapte din visteria celor de la Black Keys. Si asta pentru ca in linii mari, mai toti „rockerii” au reusit sa ma cam dezamageasca anul acesta. Numele de la care asteptam mult au oferit cate ceva, dar nimic care sa ma dea pe spate. De acum, situatia s-a schimbat caci El Camino e ceva care nu are cum sa te lase indiferent. E discul care iti readuce pofta de rock in vene. Alaturi de cei doi maestri care alcatuiesc Black Keys, Dan Auerbach si Pat Carney, un alt motiv care face ca aceasta colectie de cantece sa fie una care iese in evidenta de la o posta este „mana“ producatorului care este nimeni altul decat Danger Mouse. El Camino e un disc structurat pe o serie de armonii izbutite si e plin de detalii intrigante. Carevasazica, e adorabil. E atat de lovely fiindca contine doze senzationale de garage – rock si niste synth-uri de nota zece. E o combinatie old vs new care te cucereste. Inca de la primele acorduri ale single-ului ...

Brothers e un disc plin de detalii intrigante si cat se poate de inventiv. Oamenii acestia reusesc sa aduca la aceeasi masa prezentul si trecutul, iar combinatia care reiese de aici face ca farmecul lor sa fie unul de neegalat. Recomandari: Doar pentru cei cu apasari spre blues – rock si mai cu seama pentru aceia care nu sunt cramponati doar in trecut. Nu rupe bariere dar e un disc decent spre bun, care merita ascultat de oricine are vreo legatura cu rock-ul. Asteptari: Dan Auerbach si Pat Carney ne servesc materialul discografic cu numarul sase din cariera, care poarta numele de Brothers. Categoric, nu sunt frati, dar intreg sound-ul este unul care suna familiar si totusi nu are darul de a plictisi. Defel. Daca e a punem o eticheta acestei muzici, aceasta ar fi ceva de genul alt – blues – rock. Rezultat: Fiindca blues – rock suna destul de “trecut”, oamenii acestia i-au adaugat genului o sumedenie de influente. Bine alese. Chiar din debutul discului, de la piesa Everl...