De ascultat

  Dacă sunteți în căutarea răspunsului la întrebarea ce diferențiază muzica bună de cea rea, cel mai la îndemână răspuns îl găsiți pe cel de-al doilea material discografic al britanicilor de la Ezra Collective.  Materialul sonor cuprinde o serie de sonorități care sfidează noțiunea de genuri muzicale și include și două interludii non-muzicale sub forma unor fragmente de conversații dintre liderul trupei Femi Koleoso și doi dintre mentorii săi: regretatul Tony Allen și binecunoscutul regizor de filme Steve McQueen. În conversația cea din urmă, Words by Steve, artistul șăf din Ezra Collective își definește rațiunea muzicală prin câteva cuvințele drăguțe de tot care au un șarm aparte netraduse:  „We try to bring good vibes, hapiness, all through the medium of swinging music, you know“. Atât de simplu și totuși complicat de realizat.... Britanicii care au debutat cu trei ani în urmă grație albumului „You Can't Steal My Joy“ amestecă aici arome de jazz cu afrobeat, hip-hop,sal...

Oare cu ce se mai mănâncă jazz-ul în 2019? Răspunsul, desigur, e ...vânare de vânt, căci fiecare dintre noi are un „feeling“  aparte la acest capitol, condiționat de sound-ul artiștilor cu care am crescut sau pe care tocmai i-am descoperit. Povestea de azi îl privește pe Shabaka Hutchings, considerat de critici drept unul din cele mai inovatoare nume ale jazz-ului contemporan. Născut în capitala Marii Britanii dar crescut în Insulele Barbados, artistul a învățat să cânte la clarinet alături de rimele unor artiști ca Nas, Notorious BIG sau  Tupac. După ce a revenit în țara care a generat cele mai interesante proiecte muzicale ale lumii, artistul a luat contact cu o serie de nume celebre ale scenei din UK și astăzi se poate mândri cu trupele Sons of Kemet și  Shabaka and the Ancestors (unde este lider) sau  The Comet Is Coming. Dacă în albumul de debut al acestui proiect numit Channel the Spirits, gașca a cochetat îndeobște cu sunete gen Sun Ra sau John Coltrane, d...

Cu Jazzkantine ştii unde te afli încă de la primele acorduri ale piesei Puppenspieler, care deschide acest al 10-lea material discografic al germanilor care au nu mai puţin de 20 de ani la activ. Te paraşutezi direct în imaginara ţară condusă de regii care se numesc Funky şi Groovy. Trupa care a luat naştere avându-i ca sursă de inspiraţie pe Jazzmatazz- ul lui Guru, navighează în aceleaşi ape jazz, funk şi hip – hop. Într-o manieră cât se poate de elegantă, se subînţelege. E un soi de deja – vu, un „immer weiter“, ca să citez una din piesele discului, o călătorie frumoasă într-o felie de jazz – rap îmbunătăţită cu elemente funky, blues şi chiar rock pe alocuri. Echipajul format din zece muzicieni, îndrumaţi de liderul Christian Eitner (basist) face o treabă mai mult decât agreabilă pe cele 15 piese. În Egotrippin, în special, solista Nora Becker adaugă plusuri de şarm. Rapperii Cappuccino şi Tachiles sunt adesea geniali (în Dreck, de exemplu) iar invitaţii speciali trombonistul Nil...

Debutul muzicianului scotian Tom Marshallsay, cunoscut în lumea muzicală sub pseudonimul Dam Mantle, face parte din acea categorie de discuri care nu ti se strecoara deîndată sub piele, pentru a înţelege pe deplin trip-urile acestui artist fiind nevoie de multiple audiţii. Oarecum e şi normal, căci dacă ar fi să etichetezi piesele astea, e musai să pomeneşti de acele „hipster – friendly - etichete“ de genul IDM, DIY, Experimental ş.a.m.d. Principalul motiv pentru care albumul ăsta a reuşit să.mi capteze atenţia este acela că îmbină într-un fel cât se poate de adorabil influenţe folosite en – gros din ceea ce numim astăzi „electronica“ cu sunete naturale, acestea din urmă extrase din natură sau cele înglobate în neo – clasicism, nu – jazz ş-alte cele din aceste bunătăţuri. Urechile destupate şi avide de sonorităţi noi vor descoperi încă din primele două track-uri (numite Canterbury Pt.1 şi respectiv 2) destule motive pentru a zăbovi aşa cum se cuvine asupra discului.

Daca ai curiozitatea sa rasfoiesti carticica acestui CD vei da peste o zicala budista care spune ceva de genul „inainte de a te apuca sa vorbesti, trebuie sa te intrebi: oare asta va imbunatati linistea?“. Cei doi producatori olandezi care sunt considerati „cea mai buna trupa olandeza necunoscuta marelui public si care alcatuiesc proiectul Gare du Nord au intrat in business oarecum din greseala acum zece ani cand cineva i-a rugat sa creeze soundtrack-ul unui eveniment de moda care s-a desfasurat la Bruxelles. Doc si Inca au adaptat acest soundtrack astfel incat a luat nastere un album de debut (in search of) Excellounge, care a aparut in luna mai a anului 2001.

Asteptari: Butterflies in my stomach este un proiect care a luat nastere in primavara anului anului 2005 avand in componenta patru din fostii membri ai trupei Baba Novac. Magic Store este albumul lor de debut care cuprinde zece piese care totalizeaza aproape 50 de minute de muzica. Rezultat: Am auzit de Butterflies in my stomach in cateva ocazii, dar mi-au picat cu tronc cand i-am vazut cantand piesa Lucrurile Bune in cadrul emisiunii Garantat suta la suta. Oamenii inoata in curentul numit nu jazz (sau acid jazz, daca vreti), un soi de ciorba in care inflexiunile clasice ale jazz-ului sunt amestecate cu saruri funk si sosuri groovy, topping-ul fiind asigurat de „minunatii“ electronice arhiprezente si-n downtempo sau trip – hop. Desi pe plaiurile unde exista cultura muzicala curentul asta e mega – trendy, pe la noi lucrurile stau cu mult altfel.