Se afișează postările cu eticheta Black Rebel Motorcycle Club. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Black Rebel Motorcycle Club. Afișați toate postările

7 apr. 2010

Rock de garaj si stoner made in U.S.A Black Rebel Motorcycle Club

BRMC pastreaza tempo-ul mijlociu si volumul tare. La fel fac si cu chitarile distorsionate. Nimic de zis, oamenii acestia sunt perseverenti in ceea ce fac. Poate niţel prea previzibili. Categoric, fanii loiali nu vor fi de acord cu sentimentul de „neutru” pe care ti-l lasa ascultarea acestui disc. Albumul nu poate fi introdus in borcanul cu dezamagiri, dar nici in cel cu chestii musai de ascultat.

Consumatorii de muzica inclusa in borcanul “garage – rock” stiu ca americanii care-si spun Black Rebel Motorcycle Club (B.R.M.C.) nu se joaca defel. Cel de-al 5-lea material discografic al trupei nu face exceptie de la regula: e plin de sunete consacrate, fiind cel putin pe plan stilistic o continuare fericita a carierei incepute cu albumul omonim. Desigur, in aceasta “felie” surprizele nu-si prea au rostul. De aceea, partea buna a albumului este aceea ca piesele suna exact asa cum te-ai fi asteptat. Psychadelic garage umplut cu blues si alte bunataturi, specialitatea casei pentru B.R.M.C. Partea proasta este ca discul nu aduce nimic nou. Nimic din ceea ce n-am mai auzit pana acum. Coperta discului este insa cat se poate de dementiala…

Discul debuteaza pe cai mari cu o piesa fantastica, care da si titlul albumului. Mult prea tare pentru start, dupa cum va reiesi mai tarziu. Minutele curg sub cele mai bune auspicii si la piesa secunda, Conscience Killer, care este o adevarata demonstratie a veleitatilor trupei. Si care in text ne informeaza cat se poate de oficial ca I’m a preacher with a gun! Taman asa, oamenii astia sunt predicatori cu pusca-n mana, gata sa culturalizeze lumea cu al lor garage – rock care suna inconfundabil. Nici Bad Blood nu este taman o piesa rea. Insa odata cu inaintarea in album ai tot mai acut sentimentul ca exista prea multe piese „de umplutura”. Unica noutate este aceea ca la partea de tobe oamenii au cooptat-o pe Leah Shapiro din Raveonettes. Care se descurca binisor, dar asta nu aduce in ecuatie acel sentiment de originalitate pe care il cautam atunci cand ne punem cu urechile ciulite sa ascultam un material discografic nou. Daca la capitolul „asa si asa“ se inscriu marea majoritate a pieselor, una are darul de a te scoate din pepeni: Half State, cu cele zece minute ale ei. Business as usual, doua – trei piese rasarite iar restul suportabil, dupa cum ar spune anglofonii.